
Firma Primăriei Sectorului 3, amendată cu 150.000 de lei pentru că nu avea autorizație pentru șantierul unde au murit doi muncitori. Primăria condusă de Robert Negoiță, amendată cu 5.000 de lei
Inspectoratul de Stat în Construcții a aplicat trei amenzi de câte 50.000 de lei firmei Algorithm Residențial S3, deținută de Consiliul Local al Sectorului 3, potrivit unui comunicat de presă.
Amenzile au fost date pentru că firma nu a respectat legislația pe șantierul de lângă Ministerul Culturii, unde au murit doi muncitori acoperiți de un mal de pământ surpat.
Mai precis, firma nu a obținut autorizație de construire, nu a comunicat data începerii lucrărilor de construcții, iar lucrările de săpătură a șanțului au fost executate fără luarea măsurilor de sprijinire a pereților, fapt ce a condus la producerea accidentului.
Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus oprirea tuturor lucrărilor, dar și expertizarea lucrărilor executate pentru stabilirea influenței acestora asupra construcțiilor învecinate
În plus, ISC a amendat contravențional Primăria sectorului 3, cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru neorganizarea și neexercitarea controlului privind disciplina în construcții. (Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii