G4Media.ro

Firmele de IT din Timișoara ”momesc” angajații cu zile de karaoke, pentru…

Sursa foto: Pixabay

Firmele de IT din Timișoara ”momesc” angajații cu zile de karaoke, pentru a-i aduce măcar două-trei zile la sediu /  Rectorului Politehnicii din Timișoara: ”Productivitatea muncii de acasă nu s-a dovedit a fi mai scăzută”

Firmele doresc să îi aducă pe angajați la birou măcar două-trei zile pe săptămână, dar nu prea reușesc, este concluzia rectorului Politehnicii din Timișoara, după discuții cu mai multe companii din domeniul IT, relatează Agenția de presă Rador.

Florin Drăgan s-a întâlnit cu reprezentanții firmelor pentru a afla care sunt direcțiile spre care merge telemunca și care sunt planurile pentru sezonul toamnă-iarnă în contextul creșterii costurilor cu utilitățile. Printre altele, rectorul a aflat, că săptămânal, companiile organizează diverse evenimente la sediu, precum karaoke sau prânz împreună, dar angajații revin la birou doar pentru activități, după care lucrează tot de acasă.

„Concluzia principală este că firmele doresc să îi aducă pe angajați la birou măcar două-trei zile pe săptămână, dar nu prea reușesc. În ultimele luni, unele companii, săptămânal, au început să organizeze la sediul companiei diverse evenimente pentru a-i încuraja pe oameni să revină. De exemplu, sunt zile în care, în timpul programului de lucru, câteva ore sunt rezervate pentru karaoke, pentru a mânca împreună sau pentru activități care să îi apropie pe angajați. Unii dintre ei vin doar pentru acel eveniment, dar zilele următoare rămân acasă. Productivitatea muncii de acasă nu s-a dovedit a fi mai scăzută, dimpotrivă, în cazul în care mediul de acasă permite un climat de muncă, aceasta a crescut”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Odată cu reluarea cursurilor față în față, Politehnica este mai atentă cu acești studenți, încercând să îi aducă în săli, ”unde își pot dezvolta o gamă mai vastă a tehnologiei, prin comparație cu firmele care îi pregătesc doar pentru o mică parte din produsul pe care îl dezvoltă”, a mai precizat Florin Drăgan.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Karaoke, o masa gratis – jenant.
    Managementul nu este in stare sa intelega nimic.

  2. Stai sa ii vezi la iarna cand le vine gazul 3000 lei. O sa vina si dupa program la munca doar sa nu mai stea acasa.

    • 5000-7000 mai degrabă.
      Si totuși putini vor veni la birou, unde va fi frig (17-18 grade) – conform directivelor europene.

  3. Ce terci o fi in mintea astora… Cu karaoke cred ei ca atrag lumea la birou?

    Cu karaoke mai degraba ma convingi sa nu mai revin la birou niciodata… Prefer sa muncesc (de acasa) cele 2 ore decat sa imi aud colegii cum „canta”.

    Orisicum, sa suga o ceapa, daca ei cred ca mai inchid cutia pandorei cu munca de acasa. Nu mai pot eu de dorinta lor de a crea o „familie” la firma, eu vreau sa nu mai pierd ore din viata mea in trafic sau pregatindu-ma de munca (ore care nu mi le plateau).

    • Firmele de IT de peste tot incearca tot felul de metode de a aduce oamenii inapoi la birou. La noi se incerca cu cafea gratis si o masa pe zi…abureli. Totul se rezuma la cheltuiala de timp si bani pe care o facem pe drum spre lucru…si pana la urma e mai ecologic sa lucram de acasa, nu?

    • la mine la birou au facut un sondaj… din care a reiesit ca, daca se forteaza revenirea la birou, 70% isi dau demisia si isi cauta in alta parte. (e vorba de o companie mare).

      e stupid sa pierzi 2 ore si ceva pe drum, ca sa dai in butoane pe sisteme care stau prin alte tari, si nu atingi nimic care sa necesite prezenta ta acolo, cum ar fi la un datacenter de exemplu, unde ai treaba sa scoti fibre, sa le conectezi, sa scoti servere, pui altele, etc. Acolo inteleg nevoia, dar pt restul cum ar fi cloud engineers, sysadmins, developeri, devops, etc, e absolut stupid sa vii la birou, prin natura muncii trebuie sa stai concentrat pe ce faci, nu sa ai zgomot in urechi de la domnite care isi povestesc aventurile in Grecia cu voce tare.

      In plus, firmele ar trebui sa fie fericite, cheltuie mai putini bani pe curent, cafele gratis… Ar putea sa se mute in sedii mai mici ca sa incapa doar personalul necesar cu prezenta la birou (facility management, IT suport – baietii aia care schimba laptopuri si repara imprimante la HR) … Iar pt baiatu’ ala care a zis ca o sa fugim la birou la iarna , stai linistit, sunt si alte variante de incalzit in afara de gaz… nu stiu cine esti si cati ani ai, dar eu am prins cativa ani si frigul comunist, asa ca, stiu cum e 🙂

  4. Daca angajeaza firma prostituate sa vezi ca numa la birou vin

  5. Intresele dezvoltatorilor de birouri e afectata rau.Peste ceva timp,volens nolens,aceste spatii,cea mai mare parte din ele,vor deveni apartamente.