G4Media.ro

Rechizitoriu: Fiul lui Ion Rădoi închiria spaţii la metrou cu 1.250 de…

Foto: Demolarea chioșcurilor de la stația de metrou Ștefan cel Mare (InquamPhotos - George Călin)

Rechizitoriu: Fiul lui Ion Rădoi închiria spaţii la metrou cu 1.250 de lei pe lună şi le subînchiria cu 2.800 de euro. Câştig: peste 237.000 de euro

Răzvan Rădoi, fiul sindicalistului Ion Rădoi, a închiriat un spaţiu comercial din staţia de metrou Grozăveşti cu 1.250 de lei lunar. Apoi, a subînchiriat spaţiul către un hipermarket cu 3.000 de euro pe lună, arată procurorii DNA. Fiul lui Ion Rădoi a obţinut din această afacere 237.600 euro, transmite News.ro.

SINDOMET, firma sindicatului de la metrou, condus de Ion Rădoi, a subînchiriat spaţiul comercial din staţia Grozăveşti (punct studenţesc) societății RFIT GYM, deţinută de Răzvan Rădoi, fiul lui Ion Rădoi. ”Chiria maximă lunară plătită către SINDOMET fiind de 1.250 lei fără TVA; în schimbul unei chirii mult mai mari, variind între 2.600 euro-2.800 euro /lună, RFIT GYM a subînchiriat, cu acordul SINDOMET, acest spațiu comercial în suprafață de 155 mp către MEGA IMAGE din decembrie 2012 și până la data de 06.05.2021, când contractul a fost reziliat; sumele obținute de firma controlată de Rădoi Răzvan din subînchirierea spațiului către MEGA IMAGE din anul 2012 și până în 2021, astfel cum rezultă din documentele înaintate de MEGA IMAGE variau între 31.200 euro fără TVA și 33.600 euro fără TVA/an, beneficiul total obținut din subînchiriere fiind de 237.600 euro fără TVA”, arată procurorii DNA.

Aşadar, pentru un spațiu de 155 mp, firma condusă de fiul lui Ion Rădoi plătea o chirie lunară către sindicat de 1.250 lei. Comparativ, un alt comerciant din stația Grozăvești plătea pentru un spațiu de doar 3,50 mp o chirie lunară de 800 lei, potrivit rechizitoriului.

În luna aprilie, procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou. În perioada 2018 – 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL – controlată de Rădoi – ar fi refuzat să predea spaţiile comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei. În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.

”Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)”, preciza DNA.

sursa foto: InquamPhotos – George Călin

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Și ce? Tot PSDNL veți vota. Se fură sume uriașe în toată România și nu vă mișcă deloc.

  2. Hoti. Deghizati.

  3. PSD are 99la sută oameni de calitatea toașu’lui Rădoi .Așa a construit PSD Românica timp de 30 de ani, hai la mai mare…

  4. Asa oricine sa stie sa faca „afaceri”.

  5. Oameni rai aia care au furat painea de la gura lui radoi. Ntz ntz ntz!

  6. Am citit pe alt site ca radoi voia sa angajeze raketi sa ii elimine pe drula si paraschiv. Era si scriptul unei convorbiri radoi orban si radoi cere o audienta, iar orban accepta. La final, radoi zice: va salut, prezidente! Si orban: te imbratisez, cornel!

    Care cornel????

  7. Comentați vă rog mai în șoaptă să nu afle televiziunile, mai ales TVR.

    • Nu se dau la televizor asemenea stiri… Daca oamenii ar fi mai informati, PSD ar avea mai putini votanti.

  8. Dar asta cu inchiriatul pe nimic si subinchiriatul e ceva ilegal, ca e o practica pe scara larga? Sau problema e ca era fiul lui Ion?

  9. atentie institutii ale statului la radoi : are osteoporoza si deja programata o „iesire”…

  10. Un fraier care – și ajută odrasla să intre în pușcărie. Trebuie schimbată legea. Să nu mai poată condida prin senat sau parlament liderii de sindicat. Așa a făcut și Coarnă. A scos majurimea la urlat și uite majurica este parlamentar.