G4Media.ro

„Five Eyes:” Ce se știe despre alianța de spionaj care a realizat…

„Five Eyes:” Ce se știe despre alianța de spionaj care a realizat raportul acuzator la adresa Chinei

Un grup denumit „Five Eyes” și care include agenții de spionaj din Statele Unite și alte patru țări aliate a realizat raportul care acuză regimul de la Beijing că a mințit despre transmisia virusului de la om la om, a cenzurat avertizorii de integritate și a refuzat să predea probe ale virusului, astfel încât cercetătorii occidentali să poată realiza un vaccin. Documentul realizat de agentiile din SUA, Marea Britanie, Australia, Canada şi Nouă Zeelandă a numit gestionarea de către China a virusului „un atac împotriva transparenței internaționale.” Raportul, care afirmă că Beijingul a ascuns sau a distrus în mod intenționat probe legte de pandemia de coronavirus, este similar cu concluziile la care au ajuns Statele Unite despre originile focarului, au declarat oficiali americani.

Informatia pe scurt:

* „Five Eyes” a realizat un raport acuzator la adresa Chinei

* Grupul este o alianta a agentiilor de spionaj din SUA, Marea Britanie, Australia, Canada şi Nouă Zeelandă

* Acestea fac schimb de informatii într-unul dintre cele mai strânse acorduri multilaterale din lume

* Raportul lor acuza Beijingul ca a mintit in legatura cu focarul de infectii

* Documentul va intensifica presiunile asupra Chinei de a permite declansarea unei anchete independente legata de virus

Five Eyes

Dar ce anume este „Five Eyes” și de ce este atât de important rolul său în actuala criză?

Originile grupului pot fi găsite în perioda celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite și Marea Britanie au avut o relație strânsă în ceea ce privește schimbul de informații. Cele două țări au oficializat această relație prin Acordul BRUSA, denumit ulterior UKUSA, în 1943.

Efortul comun al celor două state de a decripta mesajele sovieticilor a dus, de exemplu, la descoperirea faptului că „spionii compromisesera Proiectul Manhattan, dezvoltat de Statele Unite cu scopul construirii unei bombe atomice,” a declarat Kristian Gustafson, lector principal de studii de informații la Universitatea Brunel din Londra, citat de CNN.

„A existat în Statele Unite o conștientizare îngrozitore că poate rușii nu vor fi prietenii lor în anii ’50,” a spus Gustafson.

Pe măsură ce fostele dominioane ale Regatului Unit se bucurau de o suveranitate din ce în ce mai mare, Canada (1948), Australia și Nouă Zeelandă (1956) s-au alăturat pactului de informații.

Printre agentiile care compun „Five Eyes” și care fac schimb de informatii se numară Central Intelligence Agency, Federal Bureau of Investigation și Nationl Security Agency din SUA, MI5 si MI6 din Marea Britanie, Communications Security Establishment și Canadian Security Intelligence Service din Canada, Australian Secret Intelligence Service, Australian Security Intelligence Organisation și Defence Intelligence Organisation din Australia, Government Communications Security Bureau si Directorate of Defence Intelligence and Security din Noua Zeelandă.

Aranjamente multilaterale de partajare a informațiilor există și în alte forme, cum ar fi în cadrul NATO, însă ceea ce face ca această alianță să fie diferită față de celelalte este aceea că cei cinci membri împărtășesc mai multe informații între ei, fiind legați în parte de o limba comună (engleză) și de zeci de ani de încredere.

„Chiar și în interiorul NATO, nimeni nu împărtășește totul, în parte deoarece există prea multe națiuni cu interese care diferă uneori,” a spus Gustafson.

Această situație este valabilă câteodată și în cadrul pactului „Five Eyes,” când membrii păstrează unele lucruri pentru ei și împărtășesc informații cu alți parteneri, de la caz la caz. Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în urma atacurilor teroriste de la Paris din noiembrie 2015, când „Five Eyes” au acceptat să ofere Franței unele dintre cele mai sensibile informații legate de Statul Islamic în Siria. Aceste informații au fost „împărtășite anterior doar cu țările din Five Eyes,” a spus un oficial american.

Multe alte relații tind să fie bilaterale și bazate pe așa-numitul barter – o parte oferă informații și primește altceva la schimb. Din acest punct de vedere, „Five Eyes” este „mai mult o economie bazată pe încredere – poți merge la un bar și să comanzi o băutură pe credit,” a spus Gustafson.

În plus, analiștii cred că ceea ce ajută alianța să funcționeze este că cele cinci națiuni care o compun au standarde de securitate și sisteme de clasificare similare.

„Five Eyes” este astfel una dintre cele mai cuprinzătoare alianțe de informații de securitate din lume, bazată pe interesele comune ale partenerilor care o compun (așa cum a fost evident mai ales în timpul Razboiului Rece, când amenințările sovietice au atins un nivel major). Punctul sau forte este ECHELON – un sistem de supraveghere mamut, operat de SUA și folosit de ceilalți membri ai aliantei.

În opinia experților, partenerii care compun „Five Eyes” împărtășesc o gamă largă de informații într-unul dintre cele mai strânse acorduri multilaterale din lume. De aceea, nu este de mirare că fosta șefă a cabinetului de la Londra, Theresa May, a descris alianța drept „cel mai profund parteneriat de apărare și securitate” în care activează Marea Britanie. Fostul contractor al NASA, Edward Snowden, a descris „Five Eyes” ca fiind o „organizație de informații supra-naționale care nu răspunde legilor cunoscute ale propriilor țări” si a afirmat ca aceasta spionează miliarde de cetățeni.

Raportul acuzator

Importanța semnificativă a alianței de spionaj a fost dezvăluită zilele trecute, după ce un raport de 15 pagini realizat de „Five Eyes” a afirmat că China a mințit lumea în legătură cu transmiterea de la om la om a coronavirusului, a luat măsuri împotriva avertizorilor de integritate și a refuzat să predea probe de virus, astfel încât țările occidentale să poată realiza un vaccin.

Raportul secret, publicat de ziarul australian Daily Telegraph, a indicat, de asemenea, că virusul a scăpat de la Institutul de Virologie din Wuhan, o ipoteză respinsă inițial că fiind o teorie a conspirației, deoarece oficialii chinezi au insistat că virusul a provenit, de fapt, de la o piață agro-alimentară din orașul chinez, unde animale domestice și sălbatice sunt scoase la vânzare în condiții improprii.

Raportul realizat de agențiile de informații din SUA, Marea Britanie, Australia, Nouă Zeelandă și Canada a numit gestionarea de către China a virusului „un atac împotriva transparenței internaționale,” vorbind despre eforturile susținute și agresive ale regimului de la Beijing de a ascunde adevărul.

Raportul descrie modul în care China a minimalizat focarul în întreaga lume, în timp ce a depus eforturi uriașe pentru a îngropa toate urmele bolii pe plan intern, inclusiv prin folosirea clorului pentru a curăța tarabele din piețele agro-alimentare, a cenzurat dovezile despre transmițătorii asimptomatici ai virusului și a refuzat solicitările de probe ale virusului venite din alte țări.

În plus, doctorii și oamenii de știință din China care au atras atenția asupra focarului de infecție au fost cenzurați, închisi sau pur și simplu au dispărut. De exemplu, Huang Yan Ling, cercetătoare la Institutul de Virologie Wuhan și considerată „pacienta zero” a pandemiei, a dispărut în mod misterios, iar biografia ei a fost ștersă de pe site-ul laboratorului. Alți avertizori de integritate, printre care omul de afaceri Fang Bin, avocatul Chen Qiushi și ziaristul de televiziune Li Zehua, ar fi închiși în centre de detenție extrajudiciare pentru că au vorbit despre răspunsul Chinei la pandemie.

Spionii occidentali sustin ca Beijingul a început să cenzureze motoarele de căutare de pe Internet încă din 31 decembrie pentru a opri informațiile legate de virus. Astfel, raportul afirmă că oficialii chinezi au eliminat termeni precum “variații ale SARS,” „piața de fructe de mare Wuhan” și “pneumonia necunoscută din Wuhan.” Trei zile mai târziu, pe 3 ianuarie, Comisia Națională de Sănătate din China a ordonat ca mostrele de virus să fie mutate fie în centrele de testare desemnate, fie distruse, concomitent cu emiterea unui „ordin de interzicere a publicării” informațiilor în ceea ce privește boala.

La rândul sau, Organizația Mondială a Sănătății (OMS)  a susținut afirmațiile Chinei și a negat, de asemenea, transmiterea virusului de la om la om, în ciuda îngrijorărilor venite din partea țărilor vecine, după ce „oficialii din Taiwan au exprimat îngrijorări încă din 31 decembrie, la fel ca și experții din Hong Kong, la 4 ianuarie.”

Agențiile din cadrul „Five Eyes” au strâns dovezi care arată că China a avut dovezi de transmitere a virusului de la om la om încă de la începutul lunii decembrie, dar a continuat să nege că infecțiile s-ar putea răspândi în acest fel până pe 20 ianuarie, potrivit raportului.

În plus, documentul arată că regimul de la Beijing a impus interdicții de călătorie celor care s-au deplasat în interiorul țării comuniste, dar a continuat să spună restului lumii că restricțiile nu sunt necesare și a făcut presiuni asupra SUA, Italiei, Indiei, Australiei și vecinilor din Asia de Sud-Est că să nu interzică călătoriile.

Documentul, care afirmă că China a ascuns sau distrus intenționat probe legate de pandemia de coronavirus, este în concordanță cu descoperirile americane despre originile focarului, au declarat oficiali americani pentru Fox News. Seviciile de informații din Statele Unite afirmaseră anterior că China a știut de răspândirea virusului de la om la om și că este un nou coronavirus mai devreme decât a sustinut, dar și că se răspândea mai rapid decât a spus comunității internaționale în primele săptămâni ale focarului.

În ceea ce priveste originea virusului, o sursă din domeniul serviciilor de informații a declarat pentru Fox News că, deși majoritatea agențiilor de informații cred că coronavirusul își are originea în laboratorul din orasul chinez, oficialii au crezut că „el a fost pierdut în mod accidental.” Președintele Donald Trump a declarat joi că a văzut dovezi care sugerează că virusul provine dintr-un laborator după ce jurnalistii americani l-au întrebat dacă știe ceva care să-i ofere încredere că focarul își are originea în Institutul de Virologie din Wuhan.

O sursă din domeniul serviciilor de informații a declarat sâmbătă la Fox News că circa 70-75% din cele 17 agenții de informații din SUA cred că coronavirusul provine din laborator, dar celelalte agenții nu susțin încă această teorie deoarece nu există o „dovadă irefutabilă.”

Sursa a spus că agențiile de spionaj au ajuns la concluzia că există două origini potențiale ale accidentului – prin transmitere de la animal la om sau o greșeală în laborator -, dar există dovezi ale ambelor opțiuni. Spionii americani tind să încline spre varianta virusului scăpat din laborator, deși ambele scenarii sunt atribuite unor greșeli. (Raportul se referă, de altfel, la cercetările „riscante” ale bolilor legate de lilieci care au fost făcute în laboratorul din Wuhan cel puțin din 2013).

Sursa a declarat că raportul arată „cât de duplicitari au fost chinezii” în ceea ce privește informațiile despre originile și răspândirea virusului și că „impactul secretomaniei lor a zguduit cu adevărat aliații noștri… Toți sunt furioși din cauza chinezilor.”

Experții cred că, cel mai probabil, concluziile raportului vor intensifica presiunea asupra guvernului chinez pentru a explica acțiunile și declarațiile sale timpurii și de a permite declanșarea unei anchete internaționale, independente în această criză.

Rezumând starea de spirit a occidentalilor, parlamentarul britanic Bob Seely a declarat că „la sfârșitul acestei crize, atunci când situația se va potoli, este clar că trebuie să existe o reevaluare din partea occidentului a relației sale cu China, atât din punctul de vedere al dependenței, cât și din cel al numeroaselor tratate, acorduri și reguli pe care China le-a încălcat păstrând tăcerea asupra adevăratei naturi a coronavirusului, în ciuda faptului că a știut din primele zile. Această încălcare a încrederii s-a produs cu costul a zeci de mii de vieți în Europa și în întreaga lume și a avut un impact devastator asupra economiei noastre și a vieții oamenilor din Marea Britanie, dar și în celelalte țări din Five Eyes și alte state libere.”

Surse: CNN, FoxNews, The Daily Telegrah, New York Post, BBC

Foto: Captură Youtube

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Incepe campania electorala in SUA, acum 4 ani a fost Putin, anul asta o sa fie China.

    Dupa alegeri, o sa fie iar prieteni cu poporul chinez, cum e si cu printul Salman din Arabia Saudita care a ucis un jurnalist in ambasada din Turcia?

    Doar pentru asta nu as lauda administratia Trump, dar din pacate, jurnalistii sunt si ei nevertebrate, asa ca slugaresc pe cine plateste mai bine, de aici si articolele astea.

    Am citit si articolul original, din care ca de obicei sunt extrase doar informatiile care trebuie, implicarea Australiei de exemplu e omisa.

    Despre raport, sunt la fel speculatii, ‘risky bat research’, ‘creating more deadly viruses’, dar nimic concret, raportul este de fapt despre prostiile care le face China, nu ca virusul ar fi din Wuhan.

    Deja acest site incepe sa devina fake news.

    • Probabil ca ai dreptate. Virusul a fost creat de Americani ca sa acopere implementarea controversata a 5G. Chinezii sunt victime, Dragnea controleaza Romania din puscarie.

      In rest, totul e okay. Sper sa-ti fi luat medicamentele.

    • Ca de obicei, fara argumente, doar mistouri si jigniri 🙂

      Cand ii zici postacului ceva ce nu ii convine, iese taranul din el.

    • @George: si ce naiba sa inteleg din ce-ai postat? Din dosarul „Five-Eyes” si nu numai, pt ca informatiile coreleaza deja.

      Iar tu ar trebui sa citesti mai atent. Faptul ca virusul e din Wuhan e o pozitie centrala a articolului.

    • Draga Sandokan,

      dovezile sunt obtinute prin corelarea cu dovezile de la invadarea Irakului?

  2. Acesta este adevaratul Occident, cel care reprezinta speranta noastra impotriva sistemelor comuniste (China, Coreea de Nord, Rusia) si cele socialiste (UE). Nu intamplator din „Five Eyes” fac parte doar cele 5 state si nici un stat din UE.

  3. Va rog eu, mai corectati si voi ce publicati pe site. Oricine ar fi tradus acest articol nu se poate sa nu stie nimic despte subiectul Edward Snowden. E prea cunoscut subiectul, nu se poate sa scrii desprte el „Fostul contractor al NASA, Edward Snowden”. Bai, oameni buni, omul ala a lucrat pentru CIA printr-o firma privata subcontractanta si a avut acces la date din, atentie, NSA, nu NASA (aia e alta mancare de peste)! Of, cred ca si daca baga articolul in google translate nu facea asemenea greseli.

  4. @AdrianNovac

    „…Fostul contractor al NASA, Edward Snowden, …”

    Sunteti siguri? Asa este, a lucrat la NASA, la programul de zbor spatial 😀 Si este fost „contractor”… Cam ce a contractat la NASA, vreo gripa? 😀

    Merci pentru aceasta buna portie de ras si buna dispozitie. Ati cam devenit satiric, nu jurnalist, draga @AdrianNovac