Flavia Boghiu, viceprimarul USR din Braşov, anunţă că a depus plângere penală împotriva celor care au instigat la violenţă împotriva sa cu fotografia photoshopată
Viceprimarul USR din Braşov, Flavia Boghiu, anunţă că a depus plângere penală împotriva celor care au instigat la violenţă împotriva sa, relatează News.ro.
„Am depus plângerile penale împotriva celor care au instigat la violenţă împotriva mea şi consideră că mi-ar sta bine bătută sau în scaun cu rotile. De aici încolo este responsabilitatea autorităţilor să dea răspunsul la întrebarea «Este normal să instigăm la violenţă şi agresivitate?» (…) pe lângă atacul politic, există un alt motiv, venit dintr-o anumită parte a zonei dezvoltărilor imobiliare din oraş, care are tot interesul să nu continuăm reforma din urbanismul Braşovului. Da. Sunt împotriva dezvoltărilor imobiliare care afectează patrimoniul cultural, istoric sau natural al oraşului. Da. Sunt pentru o reglementare mai serioasă a dezvoltărilor imobiliare, pentru a nu continua dezastrul urbanistic din unele cartiere noi ale Braşovului”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Flavia Bogiu.
Aceasta afirmă că, ”prin depolitizarea Comisiei Tehnice de Urbanism din cadrul Primăriei Braşov şi prin constituirea acesteia cu membri din rândul arhitecţilor, urbaniştilor, precum şi un reprezentant al societăţii civile, fără partizanat politic, am luat din puterea celor care influenţau deciziile administraţiei în detrimentul intereselor cetăţenilor”.
”Cât voi avea Urbanismul în subordine şi cât voi fi aici, voi face tot ce îmi stă în putere, în limita legii şi a prerogativelor, ca viitoarele proiecte să îi respecte pe cumpărători, să respecte atât legislaţia, cât şi patrimoniul oraşului”, a mai scris viceprimarul din Braşov.
Viceprimarul USR al Braşovului, Flavia Boghiu, a fost, în weekend, ţinta unor comentarii interpretate drept instigare la violenţă – după ce o fotografie trucată a acesteia, cu un ochi vânăt, a apărut în spaţiul public.
”Vicepreşedintele PNL Tineret Braşov a postat ieri o instigare la violenţă asupra Flaviei Boghiu, viceprimar al Braşovului. A pus o poză cu doamna Boghiu pe care au făcut-o să arate ca şi când ar fi lovită, adăugând comentariul «o prinde bine». E o campanie mai largă motivată şi la Braşov de interese imobiliare pe care primarul Allen Coliban şi viceprimarul Flavia Boghiu le încurcă”, a scris deputatul USR Vlad Gheorghe, duminică, pe Facebook.
sursa foto: Facebook/ Flavia Boghiu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii