G4Media.ro

FlixBus lansează din iunie curse zilnice de autobuz între Bulgaria și Grecia

FlixBus lansează din iunie curse zilnice de autobuz între Bulgaria și Grecia

Compania europeană de autobuze FlixBus deschide rute noi din şi până în Bulgaria în perioada verii, a anunţat Petăr Bankov, director administrativ al Flix Sofia Knowledge Hub. Din iunie, autobuzele companiei FlixBus vor călători în fiecare zi între Sofia şi Salonic. Pasagerii îşi pot face deja rezervări pe site-ul şi pe aplicaţia companiei pentru bilete şi pentru Atena. O noutate este şi linia de autobuz de la Burgas la Istanbul, potrivit Rador Radio România, care citează Kapital.

În lunile de vară, FlixBus îşi sporeşte şi oferta din România spre litoralul bulgăresc al Mării Negre, adăugând Balcic şi Albena la rutele deja existente până la Varna, Sunny Beach şi Nisipurile de Aur. O noutate sunt şi ofertele de călătorii directe din Sofia la Osijek (Croaţia) şi Dresda (Germania).

FlixBus a intrat în Bulgaria în 2018. Și în 2021, a deschis un centru de inovare și îmbunătățire a serviciilor în Sofia – Sofia Knowledge Hub, care este al treilea ca mărime pentru companie după centrele din München și Berlin și este responsabil pentru proiecte în întreaga lume. Are 80 de angajați. FlixBus are rute din 11 orașe din Bulgaria către 12 țări din Europa, în parteneriat cu mai multe companii de autobuze.

Sursa: KAPITAL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petresc

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. O stire de interes national ca tot vin concediile…si pana acolo cum ajung cu valizele?