
Florian Bichir, primul pe lista PMP Argeș pentru Senat
Florian Bichir deschide lista PMP la Senat în județul Argeș, iar Cătălin Bulf deschide lista la Camera Deputaților, potrivit unui anunț al organizaței PMP Argeș postat pe Facebook.
Bichir este conferențiar de la Universitatea de Apărare și fost ziarist.
În luna mai, el a ales să-și exprime, pe Facebook, solidaritatea cu cei care stau acasă în perioada Stării de Urgență postând o fotografie din propria locuință în care se vede un portret al mareșalului Ion Antonescu.
Institutul Elie Wiesel a reacționat dur, arătând că ”Postarea reprezintă o provocare la adresa instituțiilor statului”.
Având în vedere că mareșalul Ion Antonescu este considerat criminal de război, Institutul ”Elie Wiesel” susține că instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze în baza prevederilor legale care interzic promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Ministerul Apărării a reacționat la acel moment, spunând că postarea este personală și nu implică universitatea sau Armata.
De-a lungul timpului, Antonescu a fost un subiect predilect pentru Bichir, care a scris trei cărți despre acesta: Atentat la Mareşal. Ion Antonescu – ţinta paraşutiştilor sovietici, Editura RAO, 2015; Lichidaţi-l pe Mareşal, Editura Mii de Cărţi, 2019 și România înainte și după mareșalul Antonescu, Editura RAO, 2019.
În vârstă de 47 de ani, Bichir a fost jurnalist și membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Inițial cadru didactic la Universitatea Pitești, a ajuns la UNAP în 2018 după ce a câștigat un concurs pentru postul de lector. La puțin timp, a avansat la cel de conferențiar.
Foto: Florian Bichir / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii