Florian Coldea, fostul numărul doi din SRI, audiat la Secția Specială în dosarul lui Mircea Negulescu/ UPDATE Ce spune Coldea de acuzațiile lui Negulescu
Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a ajuns, marți, la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), unde a fost citat ca martor în ultimul dosar deschis pe numele fostului procuror Mircea Negulescu. La intrarea în parchet, Coldea nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți.
Update ora 11.55: La plecare, Florian Coldea a confirmat că a fost audiat ca martor în dosarul lui Negulescu.
„Am fost astăzi audiat în calitate de martor, întru-un dosar al Secției Speciale. E vorba despre un magistrat, după cum probabil știți. (…) Am discutat și aspecte ale cooperării cu Parchetul General -DNA Prahova. Nu l-am întâlnit niciodată personal pe domnul procuror (n.red. Mircea Negulescu), nici instituțional, nici în context personal, nici nu am luat vreodată legătura cu dânsul în perioada mandatului la DNA Prahova. (…) Am încercat să răspund tuturor întrebărilor adresate de domnul procuror într-o manieră clarificatoare, pentru a lămuri lucrurile, am reiterat faptul că instituția noastră și eu, care am reprezentat-o la momentul respectiv, am acționat întotdeauna cu legalitate, cu curaj și corectitudine. (…) Sunt mândru că instituția noastră, fiecare român trebuie să fie mândru, că instituția noastră s-a implicat puternic în chestiuni ce țin de combaterea criminalității, chestiune care, vedeți, reapare din nou pe agenda cetățeanului și din această perspectivă eforturile interinstituționale au fost de bun augur, pentru a proteja interesele României și interesele cetățeanului care până la urmă plătește, are taxe, pentru a fi sigur și pentru a se simți în siguranță.” a declarat Coldea.
La SIIJ este așteptat și fostul șef SRI Prahova, Sabin Iancu.
Audierea lui Florian Coldea are loc după dezvăluirile lui Mircea Negulescu la postul de televiziune Realitatea PLUS, potrivit cărora Coldea l-ar fi sunat pe Iancu să îl întrebe de ce era citat Sebastian Ghiță la DNA Ploiești și, de asemenea, că fostul numărul doi din SRI l-ar fi sfătuit pe Ghiță ce să declare la parchet.
Astfel, a susținut Negulescu, DNA Ploiești i-a limitat accesul la informații lui Sabin Iancu, în timp ce acesta din urmă ar fi fost chemat o dată la două săptămâni la sediul SRI pentru a fi supus unui test poligraf pentru ca Florian Coldea să vada dacă știe mai multe despre dosarele lui Ghiță.
În urmă cu aproape o săptămână, a fost reaudiat și Mircea Negulescu.
Mircea Negulescu este în prezent cercetat penal de procurorul Adina Florea, de la Secția Specială, pentru cercetare abuzivă și represiune nedreaptă chiar pentru instrumentarea dosarului în care se investighează finanțarea campaniei lui Victor Ponta de către Sebastian Ghiță, caz cunoscut în spațiul public ca dosarul Tony Blair.
După reținerea lui Negulescu, fostul premier, Victor Ponta, l-a acuzat pe fostul procuror că a fabricat probe: „Dl. Negulescu a fabricat probe false, a șantajat persoane cercetate în alte dosare și i-a obligat să depună mărturii false, a folosit ilegal statutul de martor cu identitate protejată pentru cei șantajați de el, a influențat direct decizii strict politice și persoane publice din județul Prahova, a avut un comportament și acțiuni de crimă organizată folosind statutul de procuror și puterile legale specifice funcției, a cheltuit milioane de lei din bani publici pentru războaiele lui de interlop și mai sunt și alții care au procedat la fel!”.
Ponta a mai scris pe FB că anchetatorul a fost „protejat până azi”. Liderul Pro România mai spune că PNL „se luptă” să desființeze Secția Specială „ca să îi protejeze pe infractorii care au fabricat dosare adversarilor lor politici!”
Sursa foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii