G4Media.ro

Florian Coldea, prima reacție după ancheta DNA: ”Mă consider nevinovat. Am încredere…

Foto: InquamPhotos / Saul Pop

Florian Coldea, prima reacție după ancheta DNA: ”Mă consider nevinovat. Am încredere în justiția din România”/ Fostul șef din SRI spune că nu va mai face declarații din cauza „intenselor campanii mediatice (…) cu interese obscure”

Florian Coldea a transmis, vineri seară, prin avocatul său, prima reacție după ancheta DNA și audierilor maraton de joi care au durat aproape 15 ore.

”Mă consider nevinovat. Am încredere în justiția din România”, a transmis, printre altele, fostul șef din SRI care spune și că nu va mai face alte declarații din cauza „intenselor campanii mediatice (…) cu interese obscure”.

Coldea este cercetat de procuroarea DNA Mihaiela Iorga Moraru, șefa Secției 1 din structura centrală, într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani.

Fostul șef din SRI, Florian Coldea a ieșit vineri dimineață din sediul DNA după ora 03:00, după 15 ore petrecute în fața procurorilor. Acesta a plecat grăbit refuzând să ofere orice declarație presei.

Coldea a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei, având un termen de 7 zile pentru plata sumei, potrivit surselor G4Media. Aceeași măsură a fost dispusă și pentru generalul în rezervă Dumitru Dumbravă și pentru avocatul Doru Trăilă. Detalii, aici. 

Comunicatul transmis de Florian Coldea: 

”- Ma consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;
– Am respectat intotdeauna spiritul si litera legii, atat ca demnitar al statului roman, cat si ca persoana privata, avand convingerea ferma ca nimeni nu este mai presus de lege;
– Am incredere in justitia din Romania, asa cum am avut intotdeauna, pentru a-mi sustine si dovedi nevinovatia in ceea ce priveste acuzatiile care mi se aduc;
– Pe parcursul desfasurarii procesului penal, voi sustine cu onestitate si promptitudine toate demersurile legale si voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penala pentru stabilirea adevarului si nevinovatiei mele;
– In conditiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le deruleaza anumite trusturi media, cu promovarea de afirmatii defaimatoare la adresa mea care nu au nicio legatura cu realitatea si cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declaratii publice inainte de finalizarea anchetei”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Secu tace. Secu tace si face. Iata ca au fost descoperiti.

  2. e nevinovat, saracul, probabil se va inbolnavi subit…

  3. Da, domnule, noi astialalti avem interese obscure, nu ca voi!

  4. Toți hoții și toți corupții spun că au încredere în justiția română. Oare de ce? Cetățeanul de rând nu are.