Florin Cîțu anunță încălcări ale legilor la companiile primăriei, înființate de Gabriela Firea. Ex-primarul îl amenință cu plângeri penale
Inspecţia Economică din Ministerul Finanţelor a început un control la Primăria Municipiului Bucureşti în luna februarie, iar concluzia este că legea a fost încălcată în toate aspectele investigate, a anunțat marți ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe Facebook.
„Am promis! La începutul anului, în februarie, Inspecţia Economică din MFP a început un control la Primăria Municipiului Bucureşti. PMB a fost „ocolită” foarte mulţi ani de astfel de controale. Controlul a fost întrerupt pe perioada stării de urgenţă dar este definitivat acum. Voi prezenta mai multe detalii în cadrul declaraţiilor de presă pe care le fac săptămânal de la MFP. Până atunci vă pot spune că legea a fost încălcată în toate aspectele investigate de MFP”, a scris Cîțu pe Facebook, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în prezent Inspecţia Economică este în control la cinci companii municipale, urmând ca verificările să vizeze toate companiile municipale.
În replică, Gabriela Firea a denunțat un presupus ”control politic” și a amenințat cu plângeri penale pentru abuz în serviciu.
„Un control politic, menit să arunce o umbră asupra mea şi a colegilor mei. Nu vor reuşi! Plângerile pentru abuz în serviciu sunt pregătite. Pe numele domnului Cîţu, a şefei inspectorilor, doamna Secoşan Valerica – cea care îi obliga în numele lui Cîţu să inventeze ceva, şi a inspectorilor care au născocit la ordin nişte pagini de beletristică financiară SF: domnii Ilea, Oprea, Puşcaşu. Nu ne putem lăsa călcaţi în picioare de cei care jefuiesc zilnic bugetul naţional, doar pentru că ei sunt vremelnic la putere! Azi sunt, mâine nu mai sunt”, a scris Firea pe Facebook.
„S-au forţat 10 luni să găsească ceva, orice, şi nu au reuşit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ. Şi au plecat aşa cum au venit. Cei trei inspectori s-au întors într-o zi în Primărie şi au spus că, dacă nu scriu ceva, orice, în raport, vor fi daţi afară de şefii lor. Mai au puţini ani până la pensie şi nu-şi permit să rămână pe drumuri. Au scris ceva, doar să fie pe hârtie, absolut nimic ilegal sau incorect. Poveşti! Ceva legat de inventarul patrimoniului (mare parte administrat de sectoare) şi despre cum au fost distribuiţi banii pentru termoficare. Existând investiţii care decurg din proceduri de achiziţii legale şi un cont escrow, şi aici lucrurile sunt mai mult decât curate şi clare”, a scris Gabriela Firea tot marți pe Facebook.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii