G4Media.ro

Florin Cîțu ar vrea ca vârsta cetățenilor cu drept de vot să…

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Florin Cîțu ar vrea ca vârsta cetățenilor cu drept de vot să fie coborâtă la 16 ani: „Eu cred ca este un lucru bun”

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani, menţionând că o modificare a Constituţiei în acest sens ar fi un lucru bun.

„Vedem, de exemplu, în UE că vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani (…). Din punctul meu de vedere, da. Eu cred că este un lucru bun”, a precizat Cîţu, întrebat ce crede despre posibilitatea revizuirii Constituţiei de către actuala coaliţie PNL – PSD – UDMR.

Cîţu a menţionat că o discuţie pe această trebuie să aibă loc în interiorul partidului pentru a clarifica ce se doreşte prin această modificare a Constituţiei.

„Am avut o discuţie şi în Biroul Executiv al PNL. Vreau întâi să avem o discuţie în partid, să vedem care sunt priorităţile. Este adevărat că avem acum o majoritate care poate să modifice Constituţia, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie să modificăm Constituţia, dacă nu avem exact ceea ce trebuie să modificăm.

Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le discutăm în PNL întâi. E adevărat, în ultimii ani am văzut, din experienţa şi parlamentară, relaţiile dintre preşedinte – Parlament – Guvern, Guvern – preşedinte ş.a.m.d., că există dezechilibre care ar putea fi corectate”, a conchis preşedintele Senatului.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

67 comentarii

  1. sa fie coborata la 10 ani. copii din ziua de astazi sunt mai usor de informat si au mai putine prejudecati decat adultii cinici cu experienta de viata.

    • Gg omule,
      Ce zici tu, descrie fix ce se intampla mai jos in thread.
      Oameni care “urla” fara discernamant unii la altii dandusi cu parerea despre discernamantu adolescentilor din ziua de azi, care sa fim sinceri, inafara de cativa ramasi in urma ( probabil din cauza educatiei slabe de acas ) la valori clasice de genu idolatrizarea shmecheriei (chestie ramasa din perioada ceausista, cu care am crescut cu totii, sa fim sinceri), sunt mult, mult mai capabil sa isi dea seama ce e de bun simt si ce nu, doar din cauza faptului ca au fost expusi la mult mai multa informatie decat “noi” astia oameni mari. Noi astia care ne-am scufundat in nihilism de genu “asta-i viata” , “nu poti sa schimbi nimic oricum”, si alte plecari de cap in fata shmecheriei oprimante care se manifesta in tara asta.

      Gg

    • da, mai ales urmaritorii lui cumpanasu de pe tiktok…

    • N-ar fi rău… s-ar mai dilua din majoritatea pupatorilor de moaște și a celor care își vând votul pe 2 mici și o bere.

  2. Doamne fereste. ✖ Zau acum. In Romania oricum tineretul nu prea voteaza deci mai bine ii faci sa voteze pe cei de peste 18 ani zic, si apoi pustii sunt usor de manipulat, da stiu. Asa si leftarzii din US, ar coborî varsta la 10 ani daca ar putea ca e usor sa manipulezi copii si adolescenti. Foarte usor. Stai jos Florin, ai nota 2.

    • mai iese psd o laie asa. de fapt de asta ti-e frica. daca sunt in stare sa jongleze cu un mobil si sa vb o limba straina cat de cat la 16 ani, cred ca ar putea si vota.

    • @Olivia Ce ma tatatura comunista distrugătoare de tara și de neam, va este frica de copii?!

    • E vb de discernământ, și de dezvoltarea completa psihosomatica.

    • Bai Andrei, la cat de prost esti, eu propun sa introducem teste de IQ ca sa ai drept de vot. Oligofrenule, daca te uiti pe statistici tineretul NU VOTEAZA, deci daca voi nu sunteti capabili sa convingeti pe aia de peste 18 ani sa voteze macar, nici numai zic sa voteze pentru voi, speranta voastra mai ratatii dracului sta in aia de 16 ani? 🤣

    • Eu propun test psihiatric și de IQ ca sa ai drept de vot, tineti-va la Andrei si Alex, sunt schizo rău.

    • Bai distrusilor, statistic tinerii de peste 18 ani votează f putin, voi nu sunteti capabili să-i convingeti sa iasa la vot, dară sa voteze naibii cu voi, dar speranța voastră, oligofrenilor, e că-i convingeti pe aia de 16 ani? 😂

    • Faci ceva in ea si tragi apa

    • distrusa esti tu cu tot neamul de parasute ce sunteti. daca se pune test de iq, tu cu ala subunitar nici pe net nu mai ai voie sa intri 😀 😀 😀
      hai jet!!!

    • @Olivia ai fi surprins sa sti cati copii gandesc mai matur ca tine.

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    • Si eu sunt de acord cu testul IQ dar si cu cel psihologic, tu @Olivia nu il treci pe niciunul.

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. :))) Bravo imparate ! Tine`o tot asa ca nu se revolta nici un prost. Adio constitutie, adio alegeri libere, cobai umani pt elite pe o viata mai scurta cu 30 ani.

  4. De ce nu de la 14 ani

    • Dar coroborat cu interzicerea votului pentru cei cu varsta peste 40 de ani! Daca le promiti la astia mici ca legalizezi marihuana te poti apoi inscauna rege! Mai oameni buni, asta e dus cu capul? E aproape la fel de diliu ca aia de la usr!

    • Toti cipiii peste 7 ani sunt mai inteligenti ca PSD-istii si PNL-istii asa ca unde e tot stresul?

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  5. Vreo analzia, vreun raport, vreo statistica, comparatie cu alte tari, esantioane pe varstele prezente, sondaje la adolescenti sa vedem daca vor?

    E ceva la baza sau „asa crede el” ca „e parerea lui si are si el voie sa-si dea cu parerea” cum ar spune multi. Ca doar e „drept la libera exprimare”, nu?

    Nu zic ca e o idee buna sau proasta dar nu faci chestii ca asa ti se scoala tie parul dimineata, trebuie sa ai ceva in spate ca sa poti implementa, nu doar impresii si pareri. Asta e diferenta dintre habarnisti si competenti.

    • O idee buna, dupa ce trec un examen pe bune despre atributiile Parlamentului, cu ce se ocupa Guvernul (ma rog, cu ar trebui sa se ocupe …), ce atributii are presedintele, cum relationeaza tarile intre ele, care sunt drepturile fundamentale, care e ierarhia legilor, cum se desfasoara un proces de la chemarea/trimiterea in judecata pana la sentinta definitiva si inca cateva din astea.

    • Păi așa, n-o să mai avem niciunul drept de vot😅

  6. Asta mai lipsea . Dreptul puradeilor la vot .

    • Singurii care pot scapa tara de senilii pensionari care posteaza pe aicea.

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  7. Pai da, ca aveti destui asistati social, tine-gard care ar vinde votul pentru 50 de lei si o tuica. S-au nascut pe banda rulanta, din alti ratati de prima clasa. De ce sa nu-i folositi, nu?
    Oricum, vreti ca Romania sa devina tara lor, stim.

    • Am un nepot de 8 ani care as dori sa voteze ca e mai inteligent ca majoritatea electoratelor care voteaza partidele vechi.

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  8. Catzu fumeaza cate ceva, apoi scoate idei geniale.
    Totul pentru atentie… sa se mai discute si despre el un pic.

    • Toti neomarxistii din lume viseaza la asta. Copiii sunt usor de manipulat.

    • „Copiii sunt usor de manipulat.”

      Stiu si eu… Cum manipulezi un adolescent de 17 ani? Ce ii dai si ii promiti ca ii dai sa te voteze? 100 de euro de cheltuit pe steam?

      Ca la un pensionar e mult mai simplu: ii promiti an dupa an dupa an cresteri de pensie si el te voteaza. Nu conteaza ca dupa 20 de ani de cresteri marete, punctul de pensie nu a ajuns nici la 300 de euro, el tot te voteaza. Ii treci din cand in cand prin fata ochilor o crestere de 40% a pensiei si l-ai terminat. Apropo, PSD a revenit la putere si au ministerul de finante. De ce nu aplica cresterea aia de 40% pormisa si votata in 2019?

      Norocul PSD e ca totusi tinerii nu voteaza aproape deloc.

    • Cei pensionare tie frica de tinerii frumosi si liberi?

      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  9. Până la 18 ani, copilul este sub tutela părintelui, deci o să cam voteze cum îi spun ai lui.

    • Nu prea ai habar despre ce vorbesti.

      Incearca tu sa faci un adolescent de 17 ani sa faca fix ce vrei tu. Il doare fix in pix de „tutela” ta.

    • Tot pe vremea comuinismului traiesti cand vedeai pasarica doar in seara nunti?

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

    • Silicon, ce vorbești mă, tu ai impresia că eu îmi cresc copiii precum ați fost crescuți voi, progresiștii, care la 17 ani vă îmbătați și vă drogați ca proștii cum fac majoritatea aurolacilor care au fost la proteste? Amice, am 2 copii, știu ce vorbesc. Acel gen de copii de care vorbești tu, nu există la mine în anturaj.

  10. Sa poata vota toti cei care nu stiu ce vor de la ei si de la viata . Sa voteze toti analfabetii functional scosi pe banda de sistemul public de invatamint .
    Citu trebuie scos din politica . Cred ca e un lucru bun scoaterea lui din politica . Poate mai este vreo banca in lumea asta care doreste serviciile lui .

    • Cati analfabeti functionali sunt pe aicea care posteaza eu i-as interzice la vot, no asta ar fi lege buna.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  11. Destui pe aici unii postaci altii psd , altii pnl si normal hauristi care se tot arunca in spuse gen „ leftarzii „ , ba ca USR ar vrea varsta mai mica etc

    Mancati cacao cu lingura ..

    • În România tineretul e preocupat să se distreze, să trăiască, din astea, n-au fost supuși unei indoctrinari politice prin școli. Din fericire. Problema in Romania e să-i convingi macar sa iasa la vot pe aia de peste 18 ani, nu sa extinzi dreptul de vot la 16 ani când tie tinerii NU iti voteaza de fapt.

    • Plus ca singura generațieZ de stânga e aia Americană, și aia a început să migreze mai nou 😂, în rest generațiaZ e de dreapta. Deci globalismul nu funcționează, ca nu poti copia de la leftarzii din US când la tine generațiaZ nu e politic ca aia din US. În România GeneratiaZ nu prea votează. Asta e problema reala, ca nu prea votează.

    • Sunt o c..a de om care imprastie mizerie orice ar fi

      Semnat holeLivia

    • Tu scrii tu te aprobi vad ..

    • a venit olivia, distrusa. hai mars!
      fac copiii ce le zic parintii! pai si la 18 ani fac sa stii, ca cei mai multi cu parintii stau. ai o logica…lipsa. si oricum in cabina esti singur nu stie nimeni ce faci. deci ramane cum am zis, ti-e frica ca stii ca dispare psd!!!

    • @Olivia tata chiar si pustanii de 16 ani reusesc sa scrie mai corect ca tine, de minte nici nu amintim.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  12. Iar viitorul nostru nu ar mai trebui decis de pensionari. Deci nu mai poți vota după 65-67 de ani.

    • Eu as interzice sa mai voteze orice pensionar care a prins 18 ani in comunism ca deja era dresat si cu mintea stearsa si programata.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  13. Completati voi !

    • Comunist speriat de tinerii frumosi si liberi.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  14. Vedeti mai sus ce zice Olivia ! Eh acolo vedeti exemplul clasic de frustrat ..

  15. Mananc , mananc , mqnac r a h a t

    • Pofta buna!

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  16. E un mare postac cu texte pregatite pe aici

    • Dar nu prea inteligente.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  17. 16 ani la fete. 30 de ani la barbati. …ar fi o idee…

    • Ideea ar fi sa voteze doar tinerii indiferent de pampersi ca tot ar iesi votul mai inteligent.

      😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜

  18. La 16 ani nu au capacitate deplina de exercitiu si trebuie acordul parintilor. Vor cere acordul parintilor sa voteze?

    • Nu au nevoie ca sunt peste nivelul vostru, sper ca nu esti parinte?

      😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜

  19. Ce ma, vrea si cutzu sa voteze?

    • Aicea mai batut.

      😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜😜

  20. S-ar ajunge sa se faca politica in scoli, ceea ce ar fi de-a dreptul o greseala uriasa. In loc sa se ocupe de educatie, profesorii si eleviiar face campanie electorala. Votul ar putea fi manipulat cu ajutorul notelor , al trecerii cu vederea a absentelor , marirea alocatiilor etc etc. In zonele rurale si nu numai , profesorii ar candida cu toptanul, cerandu-le elevilor sa-i voteze.

    • Serios, mai iesi din casa!

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  21. Sunt de acord ca nu are ce cauta o asemenea propunere care si pare imposibila . Faceti votul obligatoriu si aia e !!
    :)) dar normal ca psdnl sau pnlsd nu vor asta , nici macar aur nu vrea asta . Udmr e disparut in aceasta situatie !

    In schimb sunt de acord ca Olivia aia e un postac infectios ! Hole livia cum scria unu mai sus :)))

    • Eu sunt de acord şi cu votul obligatoriu dar şi cu ăla ca picii să voteze că sunt mai inteligenţi decât vârsta a treia.

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  22. Adica electoratul PSD.

    😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄

  23. @E timpul…..
    s-ar putea sa ai surprize, cei de 16-17ani(o parte) sa-l voteze pe Cumpanasu sau chiar pe „detinutul politic”, pe D.D. etc.

  24. Cațule ești terminat! Nici copii nu te vor vlota după ce ai distrus PNL împreună cu iubita ta de la Cotroceni, cea in costum de ospătar. Nu vrei să știi ce părere are copilul meu de 11 ani despre voi, mafioții și securiștii incompetenți și corupti

  25. Stai, pesedistii vor ca pensionarii, bugetarii si asistatiii sa voteze de doua ori iar tinerii de la 20 de ani in sus.