G4Media.ro

Florin Cîțu, întâlniri cu președintele Comisiei Europene, al Parlamentului și al Consiliului…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Florin Cîțu, întâlniri cu președintele Comisiei Europene, al Parlamentului și al Consiliului European/ Premierul îi va întâlni și pe secretarul general adjunct al NATO și liderii grupurilor din PE

Prim-ministrul Florin Cîţu va efectua, joi şi vineri, o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia are programate o serie de întrevederi cu înalţi oficiali UE, printre care preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Charles Michel şi, respectiv, Ursula von der Leyen.

Potrivit unui anunţ de presă al Guvernului, programul include şi întâlniri cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, precum şi cu vicepreşedinţii executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis.

Şeful Executivului mai are programate întâlniri oficiale cu comisarul european pentru transport, Adina Vălean, şi cu secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană.

Agenda vizitei include şi întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European: liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloş, şi liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Aprobarea și armonizarea bugetului !

  2. Adunătură de loaze europene. Toate scursurile din politica s-au adunat în PE.