Florin Cîțu: Personalul din învățământ, ca și cel sanitar, trebuie ori să se vaccineze, ori să se testeze
Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că opinia sa este că personalul din domeniul sanitar, din educație, dar și din alte zone bugetare trebuie să se testeze periodic dacă nu s-a vaccinat. El a spus că executivul caută soluții pentru a realzia acest lucru.
”Nu doar personalul medical, ci și cel din educație, MAI, MApN și administrație trebuie ori să se vaccineze, ori să avem varianta cu testarea. Nu putem să mergem mai departe ca până acum. Este opinia mea și vom găsi soluția cea mai bună. Nu s-a renunțat la varianta testării personalului medical”, a declarat premierul Florin Cîțu la un briefing de presă la sediul Executivului.
Florin Cîțu a mai spus că a insistat ca anul școlar să înceapă cu prezența fizică a copiilor și să continue la fel pe toată durata, adăugând că este o chestiune importantă pentru el: ”Avem tot ce ne trebuie să începe și să rămânem cu prezență fizică acest an școlar. E important pentru mine, am discutat cu specialiștii despre efectul situației de anul trecut cu școli închise asupra copiilor, și vom face tot ce este posibil ca anul școlar să rămână cu prezență fizică”. (Foto: InquamPhotos/ George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
43 comentarii