Florin Iordache: Comisia de la Veneția a lăudat mai multe modificări la legile justiției contestate de opoziție, societatea civilă și magistrați
Președintele comisiei speciale din Parlament, Florin Iordache, susține într-un comunicat că experții Comisiei de la Veneția au lăudat mai multe modificări aduse legilor justiției, care au fost contestate de opoziție, societatea civilă și magistrați. Pe de altă parte, deputatul PSD respinge criticile formulate de Comisia de la Veneția, susținând că modificările efectuate au respectat observații cuprinse în raportul privind standardele europene referitoare la organele de urmărire penală din 3.01.2011.
Comisia de la Veneția a dat vineri publicității opinia preliminară pe legile justiției, în care solicită autorităților de la București să revină asupra modificărilor aduse legilor Justiției, în special, în ceea ce privește numirea și revocarea procurorilor șefi ai principalelor parchete – DNA, DIICOT și Parchetul general. Comisia cere ca în procedură să fie menținut rolul președintelui României și al CSM pentru a echilibra influența ministrului justiției.
Comisia de la Veneția e așteptată să sprijine Opinia fără modificări la sesiunea plenară din octombrie, se arată în anunțul oficial de pe site-ul Consiliului Europei. Comisia de la Veneția a formulat mai multe observații critice cu privire la modificările aduse legilor justiției. Vezi recomandările integral în link-ul de mai jos.
Redam mai jos integral comunicatul președintelui comisiei speciale, Florin Iordache:
”Comisia de la Veneţia a laudat „separaţia carierelor” judecătorilor de a procurorilor, prin transferarea competențelor de numiri de la Plen la cele două secții ale CSM.
Noul mod de luare a deciziilor „în privința carierelor” va conduce la consolidarea independenței judecătorilor, ceea ce nu este în totalitate posibil atâta vreme cât deciziile privind carierele judecătorilor sunt luate și de procurori”, a spus Comisia (par. 133).
Amintim că atât Președintele și opoziția, cât și procurorii și asociația Forumul Judecătorilor au contestat vehement aceasta modificare.
O altă modificare contestată, dar laudată de Comisia de la Veneția, a fost scoaterea Președintelui din procedura de numire la conducerea Înaltei Curți de Casație si Justiție.
„Sistemul propus, de a face din CSM actorul exclusiv în numirile la ICCJ, este o soluție binevenită, care confirmă rolul esențial al CSM de garant al independenței justiției”, a spus Comisia de la Veneția (par. 40).
Deși nu a făcut obiectul acestui raport, Comisia de la Veneția s-a aplecat tangențial și asupra protocoalelor secrete dintre SRI și diferite instituții/autorități din autoritatea judecătorească (ICCJ, Parchetul General, CSM).
Comisia a laudat introducerea unei infracțiuni specifice pentru lucrătorii serviciilor de informații de a racola magistrați.
De asemenea, Comisia a lăudat prevederea ca toate actele extrajudiciare ce influențează procedurile judiciare sunt de interes public. Amintim că membrii opoziției, cu precadere PNL, s-au opus acestei prevederi.
În contextul acestor protocoale și a interferenței serviciilor de informații în justiție, „o analiză aprofundată a normelor juridice privind controlul serviciilor de informații se arată a fi necesară”, a spus Comisia de la Veneția (par. 97), lucru cu care suntem de acord.
Este de remarcat că se menţionează importanţa deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională a României şi obligativitatea respectării concluziilor acestora.
Este pentru prima dată când o instituţie cu mare impact în dezvoltarea democraţiei pune în discuţie problema protocoalelor încheiate de SRI cu autorităţile judecătoreşti.
Cu privire la câteva probleme punctuale, menţionate în cuprinsul Opiniei preliminare, se impun câteva precizări:
– În Raportul privind standardele europene referitoare la organele de urmărire penală din 3.01.2011 :
a) s-a considerat că nu există armonizare europeană cu privire la „gradul de independenţă de care ar trebui să beneficieze parchetele” (paragraf 24), dându-se exemple:
Austria, Danemarca, Germania şi Olanda unde parchetele sunt subordonate Ministerului Justiţiei (paragraf 26);
b) s-a susţinut că „şi acolo unde parchetul este o instituţie independentă poate exista un control ierarhic asupra deciziilor şi activităţilor procurorilor, alţii decât Procurorul general” (paragraf 28);
c) numirea şi revocarea procurorului general poate aparţine preşedintelui sau Parlamentului (paragraf 35) cu asigurarea solicitării unei păreri din punct de vedere al calificării profesionale a candidaţilor din partea unor persoane relevante;
d) motivele de revocare trebuie menţionate în mod expres în lege;
e) alcătuirea politicilor publice în domeniul urmăririi penale aparţine Legislativului, Ministerului Justiţiei şi Guvernului, care au rol decisiv (paragraf 87.8);
f) ordinul de modificare a opiniei unui procuror ierarhic inferior trebuie suspus controlului instanţei (paragraf 87.15).
Din modul în care au fost modificate textele aflate în vigoare rezultă că toate observaţiile au fost respectate. Astfel:
– cu privire la numirea procurorilor de rang înalt singura modificare faţă de textul în vigoare se referă la restrângerea dreptului preşedintelui României de a refuza de mai multe ori numirea acestora. Pentru numirea lor, ca şi pentru revocare, textele prevâd obligativitatea parcurgerii unor etape, cea din faţa ministrului Justiţiei, avizul emis de Secţia de procurori ai CSM şi numirea de către preşedinte. În actualul regim constituţional Ministerul Public face parte din autorităţile judecătoreşti şi este sub autoritatea ministrului Justiţiei, astfle încât, în mod corect, propunerea făcută de ministrul Justiţiei trebuie privită cu foarte multă atenţie atât în ceea ce priveşte numirea, cât şi revocarea. De mai multe ori preşedintele României nu a ţinut cont nici de propunerea ministrului Justiţiei şi nici de avizul CSM.
– cu privire la posibilitatea ca procurorul ierarhic superior să aprecieze asupra actelor emise de procurorii ierahic inferiori nu numai cu privire la legalitate, dar şi cu privire la netemeinicia unei soluţii, s-a prevăzut posibilitatea ca acesstă apreciere să poată fi contestată în faţa instanţei de judecată tocmai pentru a se asigura aplicarea unor dispoziţii legale corecte. Deşi această măsură face parte din modificările aduse Codului de Procedură Penală, ea a fost considerată de redactorii opiniei ca făcând parte din cele trei legi ale justiţiei.
– cu privire la restricţia judecătorilor şi procurorilor de a se exprima public la adresa celorlalte puteri ale statului Curtea Constituţională a statuat că în respectarea principiului care stă la baza profesiei, acela privind „obligaţia de rezervă”, precum şi a respectării prezumţiei de nevinovăţie este firesc ca în spaţiul public să nu existe posibilitatea unor dialoguri care unoeri, pot degenera;
– se pare că, redactorii opiniei nu au citit ultima formă prin care a fost definită „eroarea judiciară” constând în reaua credinţă şi grava neglijenţă şi nici deciziile Curţii Constituţionale, care au stabilit, pe de o parte, că aceasta este diferenţiată de răspunderea penală şi cea disciplionară, iar, pe de altă parte, că ultima formă stabileşte cu exactitate întinderea acestora, iar înfiinţarea filtrului asigură prin intermediul inspecţiei judiciare existenţa unor elemente clare de atragere sau nu a răspunderii judecătorului sau procurorului pentru repararea pagubelor;
– este de remarcat că Secţia care a fost înfiinţată şi care urmează să cerceteze infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori nu este criticată în sine, ci se recomandă doar ca din aceasta să facă parte procurori specializaţi. Condiţiile de accedere în această secţie sunt deosebite: o vechime de 18 ani, doar în funcţia de procuror, o activitate care nu a fost sancţionată, promovarea unui examen, selecţia urmând a fi făcută de Plenul CSM deci, de judecători, procurori şi membri ai societăţii civile;
– cu privire la revocarea mebrilor CSM modificarea a fost determinată de o situaţie concretă ivită în ultimii ani, când judecătorii întruniţi în adunări generale au solicitat în mod expres revocarea repărezentantului lor, hotărârile luate în aceste adunări generale fiind contestate instanţa respingând revocarea cu motivarea că nu există o asemenea prevedere în lege;
– propunerea ca judecătorii şi procurorii să se poată pensiona atunci când în activitatea de judecător sau procuror au împlinit 20 de ani a fost determinată pe de o parte, că ea a mai existat în lege, fiind introdusă în anul 2005 de fostul ministru al Justiţiei, actualul europarlamentar, Monica Macovei, şi nu s-a produs niciun fel de „haos” în sistem, iar în al doilea rând că, această solicitare a venit din partea CSM, în urma discuţiilor care au avut loc la nivelul instanţelor judecătoreşti.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii