G4Media.ro

Florin Roman, liderul deputaților PNL: Depunerea unei moţiuni de cenzură în sesiunea…

sursa foto: Facebook

Florin Roman, liderul deputaților PNL: Depunerea unei moţiuni de cenzură în sesiunea extraordinară încalcă Constituţia. Dacă s-ar fi dorit 2, 3, 10 sesiuni extraordinare, atunci ar fi existat posibilitatea de 2, 3, 10 moţiuni de cenzură

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat marţi că depunerea de către PSD a unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară încalcă Constituţia.

„În ce priveşte depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură anunţată de PSD, poziţia PNL este conformă cu prevederile constituţionale, mai exact cu prevederile articolului 113, care spune că moţiunea de cenzură ca instrument parlamentar de control politic asupra Guvernului poate fi depusă, pentru retragerea încrederii acordate la învestitură, numai o dată pe sesiune parlamentară. Constituţia a avut în vedere faptul că există posibilitatea depunerii moţiunii de cenzură în sesiune ordinară, întrucât, dacă s-ar fi dorit 2, 3, 10 sesiuni extraordinare, atunci ar fi existat posibilitatea de 2, 3, 10 moţiuni de cenzură. Din punctul de vedere al PNL şi al Constituţiei, problema este extrem de clar precizată în Constituţie, iar un eventual demers de depunere a unei moţiuni în sesiunea extraordinară, din punctul nostru de vedere, încalcă atât Constituţia, cât şi tot ceea ce înseamnă reguli ale unei democraţii moderne”, a spus Roman într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat de mai multe ori că nu va introduce o moţiune de cenzură atâta timp cât suntem în stare de urgenţă sau stare de alertă.

„Este evident pentru noi că PSD îşi doreşte în continuare creşterea numărului de îmbolnăviri, menţinem acest punct de vedere potrivit căruia numărul de îmbolnăviri, de decese, de cazuri de ATI şi, practic, această transmitere comunitară se datorează în primul rând semnalelor iresponsabile pe care PSD, de la cel mai înalt nivel, le transmite, inclusiv de la tribuna Parlamentului, populaţiei. Facem apel către liderii PSD să lase politica pentru mai târziu. România se află într-un război cu pandemia, virusul nu pleacă când vrea domnul Ciolacu sau colegii domniei sale, avem o situaţie îngrijorătoare care ne obligă la responsabilitate şi la prudenţă în continuare”, a menţionat Roman.

Citește și: Marcel Ciolacu nu știe când va depune moțiunea de cenzură, dar susține că guvernul trebuie să plece: Va fi un act de patriotism îndepărtarea PNL de la putere. Nu numai că e incompetent, dar este și rău / Vrem introducerea impozitării progresive

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Corectati titlul : „Florin Roman, liderul deputaților PSD”

  2. „Florin Roman, liderul deputaților PSD pe galben”