G4Media.ro

Florin Roman (PNL): Noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu…

sursa foto: Facebook

Florin Roman (PNL): Noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului/ Matematic, nu rămâne decât varianta unui Guvern minoritar

Deputatul PNL Florin Roman declară că, dacă realitatea va confirma declaraţiile, moţiunea de cenzură va trece. „Noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile CCR”, afirmă Roman. Întrebat dacă PNL va negocia cu USR refacerea coaliţiei, el declară că, „matematic, nu rămâne decât varianta unui Guvern minoritar”, transmite News.ro.

Totodată, Roman susţine că PNL a avut discuţii cu mai mulţi parlamentari, din mai multe partide politice, în perspectiva moţiunii de cenzură şi afirmă despre acuzaţiile AUR că „între parlamentari au loc tot felul de discuţii, mai mult sau mai puţin serioase”.

„Dacă şi realitatea va confirma declaraţiile publice, cu siguranţă, cele trei partide, matematic, adună 280 de voturi şi prin urmare vom avea o moţiune care va trece. Parlamentarii liberali vor participa la dezbateri, dar nu vor participa la vot”, a afirmat, la RFI, Florin Roman.

Întrebat dacă a încercat să-i convingă pe parlamentarii altor partide să nu susţină moţiunea de cenzură, el a răspuns: „Întotdeauna se caută punţi de comunicare cu celelalte partide. Din punctul meu de vedere, însă, la această diferenţă, era nevoie practic ca un partid să nu voteze moţiunea şi nu doar câţiva parlamentari, care nu ar fi fost de acord cu opţiunea partidelor politice din care provin şi care susţin votul pe moţiune (…)”.

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că au fost discuţii cu mai mulţi parlamentari, din mai multe partide politice.

Întrebat dacă este adevărat ce susţine copreşedintele AUR George Simion – că unii liberali le-au promis colegilor săi de partid funcţii în instituţiile statului, contra unui vot împotriva moţiunii – Roman a replicat: „Eu nu am asemenea informaţii. Am văzut şi eu ce a apărut în spaţiul public. Între parlamentari au loc tot felul de discuţii, mai mult sau mai puţin serioase. Ceea ce am văzut acolo mi se pare aşa, o chestiune de hai să discutăm (…)”.

Roman a adăugat că, „evident”, PNL va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier, după ce trece moţiunea de cenzură.

„Vom discuta acest lucru în cadrul forurilor statutare ale partidului, după ce vom avea un rezultat al moţiunii. Cutuma PNL e ca preşedintele partidului să fie şi propunerea de premier. (…) Da, vom merge pe această cutumă mai departe, însă va trebui să ţinem cont şi de unele decizii ale CCR”, a explicat el.

El a arătat că prima nominalizare nu poate fi un premier demis prin moţiune, conform unei decizii a CCR, şi, întrebat dacă acest lucru înseamnă că a doua ar putea fi Florin Cîţu, a subliniat: „Deci noi vom respecta cutuma partidului şi vom merge cu propunerea de premier, care este şi preşedintele partidului, ţinând cont de deciziile Curţii”.

Întrebat de asemenea dacă exclude ca prima variantă de premier să fie unul de sacrificiu, Roman a declarat: „Nu exclud nimic, vom ţine cont de deciziile CCR, iar decizia Biroului Politic Naţional va fi în conformitate cu ceea ce a stabilit CCR”

Totodată, Roman a fost întrebat dacă PNL va mai negocia cu USR refacerea coaliţiei, dacă trece moţiunea de cenzură.

„Orice scenariu este posibil. Eu fac parte din categoria celor care susţin că nu putem negocia cu un partid care a votat cot la cot alături de extremiştii de la AUR şi de stânga socialistă, împotriva unui Guvern de dreapta. (…) Matematic, nu rămâne decât varianta unui Guvern minoritar”, a susţinut Roman.

Întrebat de cine ar fi susţinut în Parlament acest guvern, el a declarat: „Susţinut de toţi parlamentarii care vor să nu blocheze această ţară. Eu am mai fost lider de grup al PNL într-o perioadă în care Ludovic Orban conducea un Guvern minoritar şi vreau să vă spun că 99% din legile de aprobare ale OUG-urilor Guvernului Orban au trecut de Parlament, iar domnul Orban care văd că este cel mai mare adversar politic al PNL n-a avut nici un fel de problemă în acea perioadă în care a fost învestit de două ori cu voturile inclusiv ale celor de la PSD şi care susţineau la momentul respectiv legile de aprobare ale Ordonanţelor Guvernului Orban”.

La întrebarea dacă un eventual Guvern minoritar aflat la mâna PSD în Parlament ar putea face marile reforme promise în campanie, Roman a replicat: „Nu înţeleg de ce spuneţi că la mâna PSD, pentru că e foarte posibil ca legile foarte bune ale reformelor să fie susţinute şi de cei de la USR, pentru că înţeleg că supărarea lor vine de la faptul că vezi Doamne, nu s-au făcut mari reforme. Ca să faci mai reforme, prima condiţie este să stai alături de partenerul tău, nu să fugi alături de extremiştii de la AUR, dar poate le va veni mintea la cap şi măcar vor face acest lucru din băncile Opoziţiei şi vor susţine reformele propuse de PNL”.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. tot aud povesti gen: nu putem decat cu seful partidului premier. Pana la urma Orban era seful PNL atunci cand partidul l-a propus pe un no-name Citu in functia de premier. Nu era nici macar vicepresedinte si totusi a fost propus. Deci de unde acest „blocaj”?

    • Foarte corect.

    • Pai asta este echipa câștigătoare. Nu știu de unde atât tupeu, in afara de PNL și UDMR nu o sa voteze niciun alt partid și din câte stiu, au mult sub 50%

    • Doamne fereste! La astia nu exista alta alternativa de propunere? Au un SINGUR om care e suficient de competent incat sa faca fata la fisa postului? Sau nu se pot desprinde de traditia comunista a concentrarii PUTERIi in mainile unui singur om, tatucul suprem, Secretarul General, Cabinetul 1? Absolut penibila insistenta de a-l promova pe Catu, desi e limpede ca lumina zilei ca nu intruneste voturile…

    • Nu inteleg de ce la psd si pnl partidul trebuie sa fie in toate si toate partidul.

    • Nu intelegi, in final au pus toti mana pe o papusa controlabila, simt toti jnapanii din PNL ca la Citu e loc de fortare a mainii.

    • Simplu citu este ales. În rest … este de noaptea mintii a o moțiune de cenzura depusa în parlament pentru pica gu eroul citu sa se refere la…partiduletul USR. Și mai hilar
      ..USRul o viteaz adică geva de genul ma scuzați da domnu” prim ministru a avut dreptate să-mi demită miniștrii: U fost slabi ! Da eu sic sic vreau sa pice guvernul
      O sleatca de golani. USR dacă va lua 7 % în alegeri… sa spună saru” mina boeru” mincatias !!

  2. Adica parlamentul cel care instaureaza premierul tocmai ce il demite si PNL vine in fata aceluasi parlament sa investesca premier acelasi om :))), asta da logica de USL-ist

  3. Propuneti chiar reformele lor(USR) la inceput ca sa le voteze si apoi cele ale guvernului minoritar

  4. Sinistru personaj!

  5. Nici macar in dos nu ma doar de cutuma partidului. CCR a decis ca nu se poate numi un prim ministru demis ca urmare a unei motiuni de cenzura, asa ca ma lasi cu cutuma partidului tau care devine tot mai mic?

  6. toata miscarea asta duce spre USL – dintr-o data USR+ e cel mai mare dusman
    DE CE? ce ii deranjeaza? chestii gen transparenta? horodniceanu la diicot? alte numiri necontrolate de GROPARUL 10 AUGUST HOSU ROMANICA PROFUNDA? reformele propuse?

    ( sa nu se amangim ca motiunea asta reprezinta ceva, banii, functiile tot se impart fara nici o culoare in USL)

  7. USL să trăiască, că de tras v-o trage şi pe sub masă

  8. Catule nici nu stii cat de mic incepi sa fii..!!!!!!!!!!!! HA, Ha, Ha….

  9. Ca aceasta cutuma incalca Constitutia, asta e un detaliu de care nu se impiedica vajnicii penelisti.

  10. Absolut debusolați și disperați indivizii.
    In căutare de soluții rapide și miraculoase.
    Fiecare declară de câteva zile ce il taie capu:
    ba pm, ba fără pm, ba majoritate, ba minoritate, ba colaiție ba fară coaliție.
    Ar fi de râs daca nu ar fi de plâns.
    Degringoladă totală.

  11. Bun reprezentant al noului PNL, Florin Roman, unul care nu respecta regulile de functionare ale Parlamentului si pentru care cutuma famiglei este mai importanta decat Constitutia tarii.

    Bravo tovarasi, tot inainte spre victoria finala, disolutia PNL!

    PS: asta nu era pd-ist cu state vechi, ca alte Boc, Flutur, Falca, toti mari reformatori ai PNL?!

  12. PeNaLii hamesiti vor manca ce le dau pesedistii, nu pesedistii vor manca ce le dau PeNaLii cum crede KWI si cutu cutu :))

  13. Il intrebati pe asta de parca el stie! Ei astepta sa se trezeasca Iohanis,sa vada ce decide asta cu trandafirii.

  14. Auzi la golanul asta corupt, intre parlamentari au loc discutii mai mult sau mai putin serioase…

  15. Chiar nu aveti un om mai competent in pnl ? Va asteapta soarta pnt-cd.

  16. Ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha.
    PNL-IM, PSD-IM vă fu…. Em de vă nenorocim.
    Corupem și Hoțim, noi nimic nu pățim și nici nu Pușcărim.

  17. Pai se pare că voi nu ați înțeles nimic din Moțiunea de Cenzura. Daca tot continuați cu incompetenta va urma suspendarea Președintelui. Din cauza ignoranței și a incompetenței voastre, Ciuma Rosie va veni la Guvernare.

  18. D-le Roman,de popor va mai pasa?Gunoaie ce sunteti…….