Florin Roman: Parlamentarii PNL vor vota la vedere pentru învestirea Guvernului Cîţu
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat joi că parlamentarii liberali vor fi prezenţi la votul de învestitură a Guvernului Cîţu şi că vor vota la vedere pentru noul Cabinet, transmite Agerpres.
„Vreau să vă anunţ că ieri (miercuri – n.r.), în calitate de lideri de grup, împreună cu Daniel Fenechiu, am avut o întâlnire cu premierul şi preşedintele partidului, Ludovic Orban, cu premierul desemnat, Florin Cîţu, şi cu alţi colegi din conducerea PNL, în care am luat decizia oficială ca parlamentarii PNL să fie prezenţi astăzi la votul de învestitură a Guvernului Cîţu şi să votăm pentru învestirea Guvernului. E nevoie de un guvern stabil, de un guvern cu puteri depline şi ne dorim ca acest guvern să aibă toate pârghiile necesare pentru a fi angrenat total în ceea ce noi avem ca prioritate în această luptă cu pandemia de coronavirus, şi anume salvarea de vieţi omeneşti şi reducerea pe cât posibil a numărului de persoane care pot fi infectate”, a spus Roman, la Palatul Parlamentului.
Roman a menţionat că PNL are 113 parlamentari, dintre care la votul de joi vor fi absenţi cinci.
„Avem situaţii medicale, unele sunt mai vechi, cum este cazul lui Corneliu Olar, situaţia doamnei Schelean, care astăzi aşteaptă să fie mămică, e situaţia unui coleg care este coleg cu cel de la Constanţa (senatorul Vergil Chiţac care s-a autoizolat la domiciliu – n.r.) şi atunci am luat decizia de a fi foarte prudenţi şi de a nu expune pe nimeni la niciun fel de risc de îmbolnăvire”, a arătat Florin Roman.
Liderul deputaţilor liberali i-a rugat pe toţi parlamentarii, de la toate partidele, să voteze Guvernul Cîţu şi a asigurat că PNL va vota la vedere.
„Am avut discuţii cu cei de la USR şi cred în ceea ce spun. Nu am încredere în celelalte grupuri, ALDE şi Pro Europa, că vor vota pentru Guvern. (…) Nu am negociat cu PSD pentru acest vot”, a precizat Roman.
Anterior, și liderii ALDE și Pro România au anunțat că parlamentarii partidelor pe care le conduc vor vota pentru învestirea Guvernului Cîțu.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.