Florin Roman (PNL), replică dură către Orban: PNL a fost bun doar cât timp a fost condus de el! Acum nu mai este bun, pentru ca nu mai e el! Ne-a trădat în favoarea USR! Asta este filosofia unui om care îşi încheie marea lui aventură politică!
Deputatul PNL Florin Roman, care a fost propus de grupul PNL să preia interimar preşedinţia Camerei Deputaţilor, l-a atacat, miercuri, într-o postare pe Facebook, pe fostul lider Ludovic Orban, după anunţul acestuia privind demisia din funcţia de preşedinte la Cameră şi reproşurile aduse noii conduceri a partidului.
Roman spune că Orban a ajuns premier cu voturile PSD şi îl acuză că i-a furat „munca lui Rares Bogdan la alegerile europarlamentare, a lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, a primarilor liberali la locale, spunând că a dus singur aceste bătălii”.
„Am refuzat până azi să-i răspund public lui Ludovic Orban, la atacurile neîncetate de câteva luni la adresa PNL, a premierului PNL, a preşedintelui României şi a liderilor PNL. Nu o să-i răspund nici azi, pentru că, la cât rău a făcut în ultima perioadă PNL, nici nu merită. Nici el, nici argaţii lui!
O să transmit însă liberalilor adevăraţi care iubesc partidul, nu celor care sunt loiali unui om, câteva gânduri, pentru ca altfel, doar vocea ultimului mohican al unei generaţii politice eşuate se va auzi. Am lucrat cot la cot cu Ludovic Orban. La greu! Că la bine s-a înconjurat de ţuţeri, cum îi place să spună. Are meritul de a se ştii folosi de oameni”, a scris Florin Roman pe Facebook.
Deputatul PNL, susține că Ludovic Orban a ajuns premier „prin voturi ale parlamentarilor PSD”.
„Dacă nu este în stare sa mulţumească PNL şi lui Klaus Iohannis, măcar să mulţumească PSD, care l-a votat premier. Atunci, lui Ludovic Orban nu-i mirosea PSD. Drept dovadă, după ce a ajuns premier nu a atacat niciodată PSD! Era prea ocupat sa înjure liderii PNL”, spune Roman.
Roman mai arată că au fost 4 luni de competiţie internă în care Ludovic Orban „a tocat zi de zi PNL, făcând jocul PSD”.
„Ne-a trădat în favoarea USR, la negocierea portofoliilor, cedând totul doar pentru ca el să fie preşedintele Camerei Deputatilor! Azi a demisionat! Zice el, ca din onoare! Fals! A renunţat la ceva ce nu mai avea din momentul in care a pierdut preşedinţia PNL într-un congres cu 5000 de oameni, pe care el şi l-a dorit!”, menţionează deputatul liberal.
Potrivit lui Roman, „nu poţi vorbi de onoare când tu îţi împroşti colegii zi de zi, îi ataci mizerabil, le faci dosare şi îţi bati joc de munca liberalilor”.
„Nu poţi să furi munca lui Rares Bogdan la alegerile europarlamentare, a lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, a primarilor liberali la locale, spunând tu, Ludovic Orban, ca ai dus singur aceste batalii, doar tu şi ţuţerii tăi! Unii veniţi direct din simbria USR! PNL a fost bun pentru Ludovic Orban doar cât timp a fost condus de el! Acum nu mai este bun, pentru ca nu mai e el! Asta este filosofia unui om care îşi încheie marea lui aventura politica! Eu cel puţin îţi spun! La revedere Ludovic Orban! PNL este unul singur, cu sau fără tine!”, scrie în final Roman.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii