G4Media.ro

Florin Roman: Ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere…

sursa foto: Facebook

Florin Roman: Ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere a magazinelor

Deputatul PNL Florin Roman a declarat marţi că măsura privind închiderea magazinelor la ora 18,00 dată de guvernanţi ridică mari semne de întrebare şi ar trebui să se revină asupra ei, transmite Agerpres.

„Regret că nu am ajuns la şedinţa de ieri (a conducerii PNL – n.r.). Mie nu îmi plac genul acesta de întâlniri politice în care domnul Arafat ia nişte decizii şi ne comunică nouă, iar noi să le susţinem după aceea în mod necondiţionat. Din punctul meu de vedere, ridică mari semne de întrebare măsura cu ora de închidere a magazinelor, la ora 18,00 pentru toţi cei care, de exemplu, trăiesc în oraşele mari. Plecăm la muncă cu toţii dimineaţa, ajungem de multe ori la 18,00, la 19,00 la 20,00, în funcţie de program şi în aceste condiţii suntem puşi în situaţia de a fi cumva disciplinaţi obligatoriu. Chestiunea asta, din punctul meu de vedere, nu merge. Domnul Arafat, dacă într-adevăr îşi dorea o discuţie foarte serioasă cu partidele, trebuia să ne invite înainte să ne spună că astea sunt lucrurile şi ne dădeam şi noi un punct de vedere, pentru că avem şi noi membri în Comisiile de sănătate, specialişti, foşti miniştri, foşti directori de direcţii de sănătate publică şi ne spuneam şi noi un punct de vedere”, a spus Roman, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că ar trebui să se revină asupra restrângerii programului pentru magazine.

„Locuiesc chiar vizavi de un supermarket. (…) De când s-a introdus această măsură constat cu ochii mei că se creează acea îmbulzeală, se creează acea aglomeraţie, plus că practic îi dăm peste cap şi pe cei vârstnici, care de regulă obişnuiesc să vină dimineaţa. Lucrul ăsta l-am văzut şi ieri şi astăzi. Văd zilnic acest lucru”, a afirmat el.

În altă ordine de idei, Florin Roman a declarat la protestele din ultimele zile împotriva restricţiilor a văzut „foarte mulţi interlopi”.

„Nu mi-a plăcut ce am văzut la mitinguri. Dincolo de oameni care, de bună credinţă, cred că aceste condiţii sunt restrictive şi au dreptul de a protesta în condiţii de pandemie cu mască şi păstrând distanţa socială, ceea ce nu prea a fost, am văzut, de exemplu, reprezentanţi ai partidelor politice, am văzut foarte mulţi interlopi. De exemplu, în judeţul din care vin eu, Alba, acest protest spontan era condus de unul dintre cei mai mari interlopi din istoria judeţului, care în viaţa lui a stat mai mult în închisoare decât în afara închisorii”, a afirmat Florin Roman.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Esti actionar la vreun lant de magazine? Tu parca esti scapat din PSD bai nene. Nimic nu iti convine…

  2. bun, se lasa deschise magazinele pana la 9, dar la 8 sa fie toata lumea in casa…

  3. Nu ridica niciun semn de întrebare, e prostie pura. Ni se tot spune ca in afara masurile sunt mai dure. Nicăieri nu au fost scolile inchise asa mult timp, acum nici măcar on line nu se mai face. Iar afara oamenii care au stat acasa au fost plătiți de stat, la noi nu prea. Durează deja de un an porcaria asta iar daca la început aveati o scuza, acum de ce nu sunteți pregătiți. Oamenii nu mai suporta restricții. E deja prea mult.

  4. Cand statul roman a dat prin lege un teren de 500 mil euro cadou la romexpo ca sa faca proiect imobiliar (renta) la un privat fara licitatie a sustinut-o cu zece guri .

    e clar ca Roman asta e un politician care e portavocea oligarhiei care a beneficiat de resursele publice dupa revolutie, locul lui era la PSD, bine ca l-a marginalizat Orban

  5. Dl. Roman cred ca Este din PSD sau o grupare de interese ca e cam contra la tot ce e de bun simt si normal, nu am timp sa caut dar are cel putin una doua pe luna, cand le auzi zici ca e din Tiraspol si telecomanda care ii da directie e la Moscova.

  6. relax, in Paris (decembrie 2020) se da stingerea la ora 19:00 / 07 PM 🙂 cine te obliga sa mergi zilnic la cumparaturi ? 🙂

  7. E clar, Florica se vrea Președinte PNL!

  8. Acest individ mediocru a fost tot timpul in barca P$D. A girat gunoaie legislative ale ciumei rosii insa are spate si gura. Este punte de legatura intre cei care au ramas incolaciti din vremea Pinochio-Cacarau si nu stiu in ce partid se afla.

  9. Nici mie nu imi plac genul asta de politicieni, care nu ajung la sedinte, dar au iesiri populiste. Exista si cumparaturi online si pauza de masa si cumparaturi de dimineata (de la 7-8, cand nu e imbulzeala). Dar cel mai usor e sa iesi sa zici ca esti de partea boborului, cand tu esti un mic traseist infect…

    • Dorel-Cretinel, nici nouă nu ne plac idioțeii ca tine dar asta este… Contează ce spune.

    • Cu vocabularul asta, iei 1500 RON pe luna ca postac si ceilalti 1000RON ii faci lustruind toaletele de la McDonalds…

  10. Nu ridica nici o intrebare, Florine!
    Copiii mei au gasit repede raspunsul: „Masura e luat de politruci care „muncesc” la Stat, unde la orice Ora poti merge la cumparaturi, poti lipsi 1 ZI intrega si nimeni nu te intreaba unde-ai fost”!!
    La privat, muncesti pe bune, NU pleci la cumparaturi in timpul porgramului de lucru, decat pe BANII tai, pe Ore libere care COSTA si chiar si asa NU iti permiti sa-i spui a doua oara angajatorului ca mergi la cumparaturi!!
    La Stat, poti merge linistit la cumparaturi in timpul programului de lucru, leafa merge!