G4Media.ro

Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul Malaxa, a fost condamnat în…

Foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul Malaxa, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 10 luni de închisoare pentru abuz în serviciu/ Decizia nu este definitivă/ Secureanu mai este judecat și pentru luare de mită și delapidare

Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa” din București, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 10 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Procurorii DNA susțin că Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.

Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție, se arată în comunicatul DNA.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

Dosarul a fost judecat în primă instanță de Tribunalul București.

Secureanu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare.

sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ăsta nu-i ăla cu ‘Vrăbi’? O mai fi prezenta sau a părăsit corabia precum șobolanii că și Irinuca?🤭

  2. Seamănă cu Aruna, transgenderul! Am avut o erec.ție .

  3. Ce nume are asta. Predestinat. Si fata-l ajuta

  4. egal cu zero, indiferent cat furi, defapt cu cat furi mai mult, fugi in bulgaria si te plangi ca e greu la puscarie, sa te scoata aia din puscarie!

  5. Incredibil ce trogloditt abrutizat a putut sa fure ani in sir atatea milioane din bugetul spitalelor

  6. Gunoiul ăsta, nu e la sbârna încă ?

  7. Vrăbiuța nu merge cu se cureanu la bulău.