Flutur, președintele CJ Suceava: Am asigurat finanţarea taberelor de refugiați, au bani pentru tot ce înseamnă catering, trei mese pe zi, cinci zile, lenjerie, dotări, inclusiv racordurile la curentul electric
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că instituţia a asigurat finanţarea taberelor de refugiaţi din judeţ şi acestea au fonduri pentru catering, lenjerie, dotări, transmite News.ro
„Ieri dimineaţă, din Fondul de rezervă al Consiliului Judeţean am asigurat finanţarea acestor tabere, au bani pentru tot ce înseamnă catering, trei mese pe zi, cinci zile, lenjerie, dotări, inclusiv racordurile la curentul electric. Astăzi ne-am întâlnit cu toţi primarii de pe frontieră, va fi un grafic şi veţi vedea aici organizaţi să fie gazde pentru a întâmpina pe cei care vin de peste frontieră”, a declarat Gheorghe Flutur, vineri, la PTF Siret.
El a explicat şi care sunt celelalte măsuri pe care le-a luat legate de refugiaţii din Ucraina.
„Avem un comandament provizoriu, e iniţiativă proprie. Am adus traducători 24 de ore din 24, din ucraineană pentru că sunt oameni care nu ştiu limba română.
Am adus aici oameni care coordonează transporturi pentru că sunt grupuri care vin pe jos şi au nevoie de transporturi, de la Biroul Judeţean de Transporturi am delegat oameni aici, de la turism pentru asigurarea hotelurilor, să rezerve locuri.
Sunt foarte mulţi care cer rezervare la hoteluri în România. Cei de la Sănătate Publică vor avea asistenţă 24 din 24 de ore, inclusiv o cameră pentru mama şi copilul”, a precizat Gheorghe Flutur.
Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii