G4Media.ro

Fluviul Loara din Franța atinge noi niveluri minime pe măsură ce seceta…

Sursa foto: GUILLAUME SOUVANT / AFP

Fluviul Loara din Franța atinge noi niveluri minime pe măsură ce seceta îi seacă afluenții

Fluviul Loire din Franța, renumit pentru sutele de castele care îi împodobesc malurile, este un râu puțin adânc în cele mai bune vremuri, dar anul acesta chiar și barjele turistice cu fundul plat abia pot naviga pe apele mult diminuate de o secetă record, relatează Reuters.

Chiar și la aproximativ 100 de kilometri de locul în care Loara se varsă în Oceanul Atlantic, bancurile de nisip se întind acum cât vezi cu ochii, insule mari se leagă de țărm și, în unele locuri, oamenii pot merge practic pe jos de la o parte la alta a fluviului.

Valea Loarei – un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO renumit pentru castelele maiestuoase precum Chambord, Chenonceau și Azay-le-Rideau – a mai suferit anterior de niveluri de apă scăzute din punct de vedere istoric, dar seceta din acest an ar trebui să fie un semnal de alarmă, a declarat Eric Sauquet.

„Afluenții Loarei sunt complet secați. Este fără precedent”, a declarat Sauquet, care este șeful departamentului de hidrologie din cadrul Institutului Național pentru Agricultură, Alimentație și Mediu (INRAE) din Franța.

„Trebuie să ne facem griji în privința Loarei”, a adăugat el.

Pentru peștii de râu, nivelurile scăzute ale apei sunt dezastruoase. Apa de mică adâncime pierde oxigenul pe măsură ce se încălzește și îi transformă în pradă ușoară pentru păsări și alți prădători.

„Peștii au nevoie de apă pentru a trăi, apă rece. Când nivelul apei devine atât de scăzut, mediul lor se micșorează și rămân blocați în bălți”, a spus Sauquet.

Provocare nucleară

Debitul râului este de aproximativ 40 de metri cubi pe secundă – mai puțin de o 20 de ori față de nivelurile medii anuale. Acesta ar fi chiar mai mic dacă autoritățile nu ar elibera apa din barajele de la Naussac și Villerest, construite în anii 1980, în parte pentru a garanta alimentarea cu apă de răcire a celor patru centrale nucleare construite de-a lungul râului.

Cele patru centrale – la Belleville, Chinon, Dampierre și Saint-Laurent – au o capacitate combinată de 11,6 gigawați, reprezentând aproape o cincime din producția de electricitate franceză.

În condițiile în care mai multe centrale EDF sunt deja oprite din motive tehnice, iar altele funcționează la capacitate redusă din cauza apelor scăzute ale râului, închiderea uneia sau mai multor centrale de pe Loara ar putea duce la creșterea prețurilor la energie electrică la nivel european.

Turiștii și rezidenții locali s-au minunat, dar s-au îngrijorat și de malurile enorme de nisip expuse ale râului.

„Chiar și în 1976, apa nu a fost niciodată atât de scăzută ca acum”, a declarat Brigitte Gabory Defois, rezidentă de mult timp pe malul râului.

Cu toate acestea, la câteva zile după ce incendii majore au lovit Franța, ploi torențiale au inundat părți din metroul din Paris și furtuni au lovit sudul Franței, în timp ce în unele sate din sud, apa a fost adusă cu camioane, deoarece izvoarele naturale au secat.

„Schimbările climatice sunt în desfășurare, este de netăgăduit… Toți utilizatorii vor trebui să își regândească comportamentul în ceea ce privește resursele de apă”, a declarat Sauquet.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum merg microhidrocentralele de la noi? Randament, rentabilitate in condiții de seceta? Am risipit banii? Macină pietriș? Si vor urma probabil inundații. Funcționează in vremuri cu clima extrema?