FMI a avertizat că o recesiune economică din SUA rămâne ”în sfera posibilităţilor” / Director: Dacă te uiţi la datele foarte recente, vezi câteva semne de temperare. Asta ne oferă posibilitatea să evităm o recesiune
Fondul Monetar Internațional a avertizat miercuri că producerea unei recesiuni economice în SUA rămâne ”în sfera posibilităţilor”, în ciuda datelor încurajatoare care indică o creştere, transmite Reuters, citată de News.ro
Prim-adjunctul directorului general al Fondului, Gita Gopinath, a declarat că FMI a fost surprins de puterea pieţei muncii din SUA şi a cheltuielilor de consum, ceea ce l-a determinat să-şi revizuiască previziunile de creştere economică pentru ţară.
Comentariile ei au venit la scurt timp după ce ultimele date privind inflaţia din SUA au arătat semne de încetinire.
”Dacă te uiţi la datele foarte recente, vezi câteva semne de temperare. Asta ne oferă posibilitatea să evităm o recesiune”, a spus Gopinath, la Washington, a spus ea.
FMI a publicat marţi cel mai recent raport privind Perspectiva economiei mondiale, în care a declarat că economia SUA va avansa cu 1,6% în acest an, în creştere faţă de prognoza de 1% în 2022.
Totuşi, Gopinath a remarcat că economia americană rămâne într-o poziţie precară, cu puţin spaţiu de eroare.
Dacă ne uităm la cifrele noastre de creştere, ne uităm la cifre de creştere foarte scăzute pentru SUA şi, prin urmare, riscurile unei aterizări forţate rămân”, a spus ea.
Întrebată dacă o astfel de trecere de la creştere la creştere scăzută sau chiar negativă ar putea fi determinată de creşterile continue ale ratei dobânzii ale Rezervei Federale, Gopinath a spus că este de imaginat.
”Este în sfera posibilităţilor că evenimente de acest fel s-ar putea întâmpla”, a spus ea.
Cu toate acestea, ea a adăugat că băncile centrale au găsit până acum un echilibru bun.
”Acesta este un moment foarte dificil pentru bancherii centrali. Cred că, de acum, Fed a avut dreptate să ţină ochii pe inflaţie şi, bineînţeles, să se ajusteze în funcţie de modul în care vin datele.”, a adăugat ea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank