FMI cere Ucrainei să accelereze reformele înainte de a-i emite o nouă tranșă din programul de asistență de 5 miliarde de doalri
Reprezentanți ai Fondului Monetar Internaţional au purtat discuţii cu autoritățile din Ucraina cerându-le să demonstreze că au făcut progrese cu reformele, înainte ca instituţia financiară să aprobe eliberarea unei tranşe din programul de asistență în valoare de cinci miliarde de dolari, relatează Agerpres, citând Reuters.
Experţii FMI au avut discuţii cu guvernul ucrainean timp de mai multe săptămâni, în condiţiile în care autorităţile de la Kiev erau interesate să obţină o tranşă de 700 milioane de dolari din programul de asistenţă convenit anul trecut. Discuţiile s-au concentrat pe subiecte precum întărirea guvernanţei Băncii Naţionale, îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de reglementare pentru supervizarea bancară şi consolidarea sistemelor anti-corupţie, precizează FMI.
„Discuţiile au fost productive dar este nevoie de mai multe progrese pentru a susţine finalizarea primei revizuiri a acordului”, a declarat şeful misiunii FMI din Ucraina, Goesta Ljungman. El a precizat că „discuţiile vor continua”.
La începutul acestei luni, guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Kyrylo Shevchenko declara că Ucraina se aşteaptă să primească în acest an de la FMI trei tranşe în valoare totală de 2,2 miliarde de dolari.
În luna iunie a anului trecut, FMI a aprobat un program în valoare de cinci miliarde de dolari pentru susţinerea economiei Ucrainei şi a eliberat o primă tranşă de 2,1 miliarde dolari. Eliberarea unor noi tranşe au fost îngheţate din cauza ritmului lent al reformelor în Ucraina. De asemenea, FMI este preocupat şi de decizia din luna ianuarie a guvernului ucrainean privind reintroducerea subvenţiilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici.
Acordarea altor ajutoare internţionale, inclusiv din partea Uniunii Europene, sunt condiţionate de progresele Ucrainei în cadrul acordului cu FMI.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu