FMI o reconfirmă pe Kristalina Georgieva în funcţia de director general
Consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a anunţat, vineri, că directorul său general, Kristalina Georgieva, a fost desemnată „prin consens” pentru a rămâne în fruntea instituţiei pentru un al doilea mandat de cinci ani, relatează AFP, citată de News.ro.
Noul mandat al Kristalinei Georgieva, care a fost singurul candidat nominalizat pentru a se succeda, va începe la 1 octombrie 2024, la sfârşitul mandatului actual, a precizat FMI într-un comunicat.
„Luând această decizie, Consiliul de administraţie recunoaşte conducerea puternică în timpul mandatului său, menţinând cursul în pofida unei serii de şocuri globale majore. Doamna Georgieva a pus în aplicare răspunsul fără precedent al FMI la aceste şocuri”, au comentat Afonso Bevilaqua şi Abdullah BinZarah, membri ai Board-ului citaţi în comunicat.
„Sunt extrem de recunoscătoare pentru încrederea şi sprijinul Consiliului de Administraţie, care reprezintă cei 190 de membri ai noştri, şi sunt onorată să îmi pot continua misiunea în fruntea FMI în calitate de director general”, a reacţionat imediat Kristalina Georgieva, într-o declaraţie separată.
Economistă bulgară născută la Sofia în 1953, dna Georgieva conduce FMI din octombrie 2019, după ce a fost director general al Băncii Mondiale (BM) timp de aproape trei ani.
Înainte de a se alătura instituţiilor financiare internaţionale, Kristalina Georgieva a fost comisar european timp de şase ani, mai întâi responsabilă de cooperarea internaţională sub preşedinţia lui José Manuel Barroso, apoi de buget şi resurse financiare sub preşedinţia lui José Manuel Barroso.
Astfel, Georgieva a fost confirmată în funcţie înainte de începerea reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, care debutează marţi cu publicarea raportului actualizat privind perspectivele economiei mondiale (World Economic Outlook – WEO) şi se vor desfăşura până vineri.
În mod tradiţional, directorul general al FMI este candidatul propus de ţările europene, în timp ce preşedintele BM este candidatul propus de Statele Unite. Aceasta este o diviziune pe care marile ţări emergente, începând cu China şi India, o pun din ce în ce mai mult în discuţie în mod deschis.
Dar distribuţia capitalului acestor două instituţii oferă în continuare Statelor Unite şi UE o putere predominantă.
Acest proces are loc la un an de la numirea noului preşedinte al Băncii Mondiale, Ajay Banga, în urma unei proceduri similare după demisia predecesorului său, David Malpass.
Nominalizat de Statele Unite, Banga, care s-a născut în India, dar este cetăţean american, a fost singurul candidat propus de statele membre ale Băncii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank