Focar de infecţie într-o zonă rezidenţială din Sectorul 1 al capitalei. Sub un munte de deşeuri înalt cât stâlpii de electricitate se află o casă în care locuiesc trei persoane
Un morman de deşeuri, înalt de 6-7 metri, se află pe strada Munteniei din Sectorul 1 din București, chiar între două vile.
Mirarea este cu atât mai mare în momentul în care afli de la vecini că sub muntele de gunoaie, se află de fapt o casă în care locuiesc trei persoane. O casă acoperită complet cu resturi menajere, saci, plastice, bidoane, crengi şi multe altele. Toate colectate pe parcursul a peste 20 de ani. Un adevărat focar de infecţie.
Pe lângă mirosurile pestilenţiale, şobolani şi gândaci, vecinii se tem cel mai mult de un eventual incendiu. Gunoaiele au ajuns efectiv să se reverse peste garduri, în curţile lor.
„Domne fereşte dacă ia foc. Casele din împrejurimi ard. Aşa ceva nu poate fi stins în 10 minute. Va fi prăpăd”, a declarat unul dintre vecini pentru G4Media.ro.
Tot gunoaie se află şi în cele cinci maşini şi o rulotă ale proprietarului, parcate pe trotuarele din faţa casei.
Întrebat care este motivul pentru care strânge atât de multe deşeuri, proprietarul a răspuns că sunt lucruri personale de care nu se poate lipsi. Acesta este şi motivul pentru care a instalat mai multe camere de supraveghere. Să nu i le fure cineva,
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 spun că până acum l-au amendat pe proprietar de mai multe ori, însă degeaba. Acesta şi-a plătit amenzile de fiecare dată şi şi-a văzut în continuare de treabă. „A primit 12 sancţiuni de câte 2.000 lei. Toate sancţiunile au fost achitate de către proprietar. Am urmărit să vedem dacă şi le achită, În cazul în care nu şi le achita, intenţionam să îi dăm muncă în folosul comunităţii”, a declarat pentru TVR Daniel Călăraşu, şef birou Protecţia Mediului, Primăria Sector 1. În prezent, primăria l-a acţionat în instanţă pe proprietar cu gândul că ar putea obţine o împuternicire legală pentru a-i igieniza proprietatea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii