Focar de rujeolă într-o comunitate de romi din orașul Năsăud: 15 copii au ajuns la spital
Un focar de rujeolă (pojar) a fost descoperit de autorităţile sanitare din judeţul Bistriţa-Năsăud într-o comunitate de romi din oraşul Năsăud, după ce vineri seară mai mulţi copii au ajuns la spital cu febră, dureri abdominale şi erupţii cutanate, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari, a transmis sâmbătă că 15 minori au fost transportaţi la spital, aceştia fiind ulterior externaţi cu tratament medical şi indicaţia de izolare la domiciliu pe o perioadă de 5-7 zile.
Niciunul dintre copii nu fusese vaccinat împotriva rujeolei.
„La Unitatea de Primire a Urgenţelor – SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost aduşi aseară 15 minori, cu vârste între 1 şi 17 ani, din oraşul Năsăud, cu suspiciune de rujeolă, prezentând simptome precum febră, tuse, erupţii cutanate, dureri abdominale, greaţă, vărsături, cu toţii în stare stabilă, conştienţi, cooperanţi. După investigaţiile din UPU-SMURD, copiii au fost transferaţi la Secţia Boli Infecţioase pentru evaluare medicală şi tratament. În cursul nopţii, aceştia au fost externaţi cu suspiciune de rujeolă, tratament medical, recomandări şi indicaţia de izolare la domiciliu pe o perioadă de 5-7 zile. Conform declaraţiilor părinţilor, minorii nu au fost vaccinaţi cu vaccinul ROR”, a informat Strungari.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa (DSP)-Năsăud, Anca Andriţoiu, a precizat pentru Agerpres că marea majoritate a celor care au ajuns la spital sunt de vârstă preşcolară, toţi provenind dintr-o comunitate de romi în care fusese semnalat un caz de rujeolă în cursul săptămânii trecute.
DSP urmează să verifice dacă pacienţii sunt luaţi în evidenţa vreunui medic de familie, care să poată monitoriza cazurile, şi vor fi stabiliţi contacţii acestora, în încercarea de a preveni răspândirea virusului.
Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă în România, la începutul lunii decembrie 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank