Focuri de armă, datorii imense și paralizie politică: cum a ajuns Bruxelles-ul un oraș pe marginea prăpastiei

O serie de împușcături fatale legate de droguri în inima orașului care găzduiește instituțiile UE a scos în evidență cât de mult a decăzut Bruxelles-ul: falimentar, afectat de violență și criminalitate și distrus din punct de vedere politic, scrie Politico.

Numai în prima lună și jumătate a acestui an, 11 împușcături au provocat moartea a două persoane și rănirea altor patru. Acestea nu s-au oprit. De neconceput în urmă cu doar câțiva ani, atacurile trădează un oraș în declin accentuat și arată nevoia disperată de o conducere politică puternică.

Dar Bruxelles nu are nimic.

Structura politică labirintică a Belgiei conține un sistem de guvernare pe mai multe niveluri, fiecare cu propriile puteri și adesea afectat de lupte interne. Când funcționează, lucrurile merg bine, dar când nu funcționează, se ajunge la paralizie. Iar paralizia nu poate fi mai mare decât în regiunea Bruxelles, unde, la nouă luni de la alegeri, politicienii încă se ceartă și nu se întrevede niciun guvern.

Nu doar coordonarea luptei împotriva criminalității din Bruxelles a fost expusă de dezordinea politică. Construcția de locuințe sociale și proiectele majore de infrastructură riscă, de asemenea, să fie amânate. Subvențiile – cum ar fi cele pentru organizații caritabile, ONG-uri și proiecte culturale – sunt înghețate. Finanțarea centrelor de asistență socială, a poliției și a activității autorităților locale este învăluită în incertitudine. Datoria publică se acumulează aproape la fel de repede ca sacii de gunoi de pe străzile murdare.

„Este în joc supraviețuirea Bruxelles-ului, ca oraș”, a declarat Christophe De Beukelaer, un deputat centrist.

4 milioane de euro pe zi

Departe de Grand-Place-ul neogotic plin de turiști, de magazinele drăguțe de ciocolată și de berăriile flamboaiante, acesta este un oraș pe marginea prăpastiei.

Dacă orașul ar avea un guvern, provocarea nr. 1 ar fi să țină sub control cheltuielile Bruxelles-ului.

Datoria capitalei se ridică la peste 14 miliarde de euro, fără a pune la socoteală cele 1,6 miliarde de euro care se vor acumula în acest an. Ziarul belgian Bruzz a calculat că deficitul – diferența dintre cât cheltuiește și cât încasează orașul – crește cu 4 milioane de euro în fiecare zi.

De Beukelaer, care a încercat să relanseze negocierile de coaliție luna trecută, este tăios. În toate lunile care au trecut de la alegeri, politicienii nici măcar nu au ajuns să vorbească pe chestiuni de substanță, a declarat el pentru POLITICO.

„Este doar o poziționare politică care blochează Bruxelles-ul”, a spus el. „’Ești prietenul meu. Tu nu ești. Vreau să lucrez cu tine. Dar nu cu tine”. Este imatur”.

Criza datoriei

Arhitectura politică excesiv de complicată îi derutează și îi frustrează chiar și pe belgieni.

În termeni (relativ) simpli, Bruxelles este una dintre cele trei regiuni ale Belgiei, alături de Valonia francofonă în sud și Flandra olandeză în nord, care înconjoară orașul. Toate cele trei regiuni au guverne proprii cu responsabilități în materie de locuințe, transport și politică economică.

În contextul în care Belgia se străduiește să respecte reducerile de cheltuieli impuse de UE, datoria Bruxelles-ului reprezintă un „pasiv pentru întreaga țară”, a declarat Dave Sinardet, profesor de științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles.

Lucrurile s-ar putea înrăutăți: ratingul de credit al regiunii ar putea fi retrogradat până în vară, ceea ce ar face ca împrumuturile să fie mai costisitoare, crescând și mai mult datoria regiunii, a avertizat ministrul interimar al bugetului, Sven Gatz.

Sinardet a declarat că acest lucru ar putea crea cel puțin o anumită presiune pentru a forma în sfârșit un guvern. Alții sunt mai puțin optimiști.

Partidul centrist Les Engagés a propus reducerea salariilor politicienilor de la Bruxelles cu 30 % până la formarea unui guvern și cu 40 % dacă acesta nu va fi format până în iunie.

Francezi vs. Olandezi = impas

Pentru moment, chiar și cea mai recentă cale de negociere – un guvern minoritar – pare îndoielnică, având în vedere că acesta ar avea nevoie în continuare de aprobarea unei majorități parlamentare pentru a începe să lucreze și pentru fiecare decizie pe care o va lua ulterior.

Deși nu ar fi configurația ideală pentru a aborda provocările Bruxelles-ului, „un guvern minoritar ar fi totuși mai bine echipat decât niciun guvern”, a declarat De Beukelaer.

Cum s-a ajuns aici: În timp ce vorbitorii de olandeză sunt mai numeroși decât valonii vorbitori de franceză în întreaga țară, la Bruxelles se întâmplă invers. Prin urmare, pentru a garanta reprezentarea vorbitorilor de flamandă, guvernul de la Bruxelles trebuie să cuprindă o majoritate din ambele grupuri lingvistice. De ambele părți, o serie de partide trebuie să fie de acord să colaboreze între ele înainte de a încheia un acord de coaliție în toată regula.

După alegerile din iunie, un acord pe partea francofonă a fost relativ simplu. MR de centru-dreapta a devenit cel mai mare partid francofon din Bruxelles și a încheiat rapid un acord cu Partidul Socialist și Les Engagés.

De cealaltă parte a clivajului lingvistic, Verzii flamanzi au câștigat votul vorbitorilor de limbă olandeză și, în noiembrie, au încheiat un acord cu partidul socialist Vooruit, partidul liberal Open VLD și partidul naționalist flamand N-VA, partidul noului prim-ministru al Belgiei, Bart De Wever.

Ați ghicit deja că strigătele de victorie au fost de scurtă durată. Socialiștii francofoni au refuzat să guverneze cu naționaliștii flamanzi. La rândul lor, liberalii din Open VLD au refuzat să guverneze fără naționaliștii flamanzi.

Francofonii „se amăgesc singuri” dacă cred că pot rezolva problemele Bruxelles-ului fără a colabora cu naționaliștii flamanzi care conduc guvernul federal, a declarat negociatorul șef al Open VLD, Frédéric De Gucht.

Ahmed Laaouej, președintele din Bruxelles al Partidului Socialist, nu a răspuns la o cerere de interviu. Într-un videoclip postat pe Instagram săptămâna trecută, el i-a numit pe naționaliștii flamanzi „un partid separatist, anti-Bruxelles și antidiversitate” și a afirmat că, dacă ar fi implicați într-un guvern de la Bruxelles, ar arăta „dispreț pentru regiunea Bruxelles și interesele acesteia”.

Nimeni nu cedează.

Butonul nuclear

În timp ce Belgia este împărțită în trei regiuni, Bruxelles-ul însuși este împărțit în 19 municipalități. Fiecare are propriul primar. Acestea gestionează cele șase forțe de poliție ale regiunii.

Întrucât criminalitatea și violența cresc vertiginos, guvernul federal belgian a declarat că dorește să unească aceste forțe separate într-o singură entitate. Deloc surprinzător, politicienii din Bruxelles au criticat această decizie.

Aceștia susțin că adevărata problemă a poliției nu este organizarea sa elaborată, ci lipsa finanțării naționale și că o fuziune riscă să îndepărteze poliția de cetățenii Bruxelles-ului.

Ca un exemplu al acerbei diviziuni lingvistice, unii, precum François De Smet de la Défi, acuză noul guvern național de impunerea unui proiect naționalist flamand împotriva voinței Bruxelles-ului.

Partidele flamande spun că acest lucru are sens. Ca și în cazul deciziei de a trimite toate apelurile poliției printr-un sistem comun de dispecerat, „nu trebuie să fii naționalist flamand ca să știi că acesta este un sistem mai bun”, a declarat De Gucht de la Open VLD.

În acest impas, unii se tem că autodeterminarea Bruxelles-ului se îndepărtează.

Președintele partidului MR, Georges-Louis Bouchez, a amenințat într-adevăr că Bruxelles-ul, dacă nu își va reveni, ar putea fi plasat sub controlul guvernului federal.

Acest lucru ar fi asemănător cu apăsarea butonului nuclear. De asemenea, este probabil imposibil.

Din punct de vedere juridic, ideea este „ficțiune”, potrivit Sinardet. Dar, în teorie, guvernul federal ar putea condiționa plățile suplimentare către Bruxelles de anumite măsuri, similar cu modul în care UE a obligat Grecia să se reformeze în schimbul unui plan de salvare, a spus el.

Încă de la primele ore ale dimineții de vineri, un alt schimb de focuri a avut loc în sud-vestul orașului.

Mai devreme sau mai târziu, haosul din Bruxelles va forța pe cineva să acționeze. Dar se pare că nu încă.

„Sunt stânjenit de circul politic”, a declarat De Beukelaer.