G4Media.ro

Focurile de armă din Kansas City ar fi pornit de la „un…

sursa foto: captura

Focurile de armă din Kansas City ar fi pornit de la „un diferend între mai multe persoane”. Poliția îndepărtează varianta unui atac terorist

O anchetă avansează la Kansas City, la o zi după un atac armat soldat cu un mort şi 22 de răniţi la parada echipei Chiefs, învingătoare în Super Bowl, iar şefa poliţiei îndepărtează joi o pistă teroristă şi anunţă că un ”diferend între mai multe persoane” se află la originea focurilor de armă, relatează AFP, relateaza News.ro.

”Informaţiile preliminare ale anchetei arată că nu există nicio legătură cu terorismul sau un extremism naţional violent”, anunţă şefa Poliţiei din Kansas City, Stacey Graves.

”Aşa cum spuneam ieri, avem indivizi deţinuţi, dintre care doi sunt minori”, precizează şefa poliţiei, care a anunţat miercuri trei arestări.

Zeci de mii de oameni sărbătoreau echipa de fotbal american Chiefs din Kansas City, defilând pe străzile acestui oraş dinMissouri în urma victoriei de duminică în Super Bowl, în momentul în care au izbucnit focuri de armă în parcarea GăriiUnion Station, către sfârşitul petrecerii.

O persoană a murit, iar alte 22 au fost rănite în acest atac armat, la sfârşitul paradei.

Lisa Lopez, o animatoare de radio, a cărei moarte a fost anunţată de postul de radio la care lucra miercuri, avea 43 de ani.
Lisa Lopez-Galvan, a popular local radio DJ, was killed in the shooting at the Kansas City Chiefs Super Bowl parade on Wednesday, and more than 20 other people were wounded, including several children. https://t.co/fskyTPWSDy pic.twitter.com/qSYMaKrFng
— CBS Mornings (@CBSMornings) February 15, 2024

Opt dintre răniţi se află în stare critică, şapte se află în stare gravă, iar şase au răni uşoare, a anunţat joi şeful pompierilor din oraş,Ross Grundyson.

”Avem un deces la faţa locului, opt în stare critică, sapte în stare gravă şi şase cu răni uşoare”, a precizat el.

Peste jumătate dintre răniţi sunt în vârstă de până la 18 ani.

SpitalulChildren’s Mercy a anunţat că a tratat 12 pacienţi, inclusiv 11 copii cu vârste cuprinde între şase şi 15 ani.

”Nouă dintre copii au fost răniţi prin împuşcare”, a anunţat într-un comunicat un purtător de cuvânt al spitalului, care precizează că medicii se aşteaptă ca toate victimele să se refacă.

Nouă dintre pacienţi au fost externaţi a anunţat el.

”EPIDEMIE SMINTITĂ”

Stacey Graves i-a salutat pe cei care ”au oprit fizic o persoană suspectată de faptul că este implicată”.

O înregistrare video care circulă pe reţele de socializare surprinde spectatori care urmăresc în fugă o persoană care poartă un hanorac cu glugă, pe care o trântesc la pământ şi o imobilizează.

Atacul de la Kansas City se adaugă unei lungi liste de drame provocate cu arme de foc în Statele Unite, care plătesc un tribut greu răspândirii în ţară şi uşurinţei cu care americanii au acces la ele.

Miercuri seara preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului să legifereze o îndiguire a violenţei cu arme de foc în America.

El a deplâns drept o ”tragedie” atacul din timpul sărbătoririi victorieiChiefs înSuper Bowl.

El a anunţat că se roagă ”pentru răniţi şi ucişi”, dar şi pentru ţara sa, ”să găsească determinarea de a pune capăt acestei epidemii smintite de violenţă cu arme de foc care ne sfâşie”.

Poliţia a lansat un nou apel la martori adresat oricui ”a observat în mod direct tirurile, deţine o înregistrare video a tirurilor sau este o victimă a tirurilor care nu s-a semnalat încă”.

O platformă a poliţiei federale (FBI) a fost deschisă în vederea colectării înregistrărilor video care ar putea ajuta ancheta.

”FURIOS”

America are mai multe arme individuale decât locuitori. Un adult din trei deţine cel puţin o armă, iar aproape un adult din doi trăieşte într-o gosppodărie

Consecinţa acestei proliferări este un nivel foarte mare de morţi din cauza armelor de foc în Statele Unite, în comparaţie cualte ţări dezvoltate.

Aproximativ 49.000 de persoane au fost ucise prin împuşcare în 2021, în creştere de la45.000 în 2020, deja un an-record.

Este vorba despre peste 130 de morţi pe zi, dintre care peste jumătate sunt sinucideri.

Congresul american nu a adoptat nicio lege ambiţioasă de mult timp, mulţi congresmeni aflându-se sub influenţaNational Rifle Association (NRA), primul lobby american al armelor de foc.

Primarul din Kansas City, care era prezent împreună cu familia la paradă, s-a declarat ”furios”.

Quinton Lucas consideră că ”este o zi de care mulţi oameni (prezenţi la sărbătorirea victoriei în Super Bowl) sperau să-şi amintească restul vieţii, iar acum îşi vor aminti de ameninţarea violenţei armelor de foc”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...