G4Media.ro

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS (Op-Ed)

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS (Op-Ed)

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu – cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar un mic șantaj de tipul ”liniște băieți! Dacă nu, vă iau banii” sau chiar are de gând să o facă. Acum, când această problemă reală a fost repusă pe tapet, premierul nu mai are cale de întoarcere, ea devenind turnesolul moral al guvernării sale. Într-adevăr, nu poți să tai bani de la educație, iar în acest timp o mână de sindicaliști să continue să înoate în șampanie și să se îndoape cu caviar. Fiind singurul om din România care a stopat acest abuz al sindicatelor asupra statului, explic aici, pragmatic, situația: ce e de făcut și care sunt consecințele.

  • Până la data de 1 noiembrie 2011 sindicatele din educație încasau 1% automat, adică direct din salariile tuturor profesorilor. Din salariul brut, 1% era virat în contul sindicatului. Am primit numeroase semnale din partea unor profesori cărora, în pofida absenței vreunei adeziuni la vreun sindicat, li se retrăgea în mod automat cotizația sindicală.
  • Am inițiat și semnat ordinul 4576 din 2011 prin care cotizația de sindicat nu mai era colectată direct din salariu. Prin efectele acestui ordin, profesorii primeau salariul integral, urmând să decidă ei înșiși dacă plătesc sau nu cotizația către sindicate. La o lună de la intrare în vigoare a ordinului, numărul celor care mai cotizau la sindicate a scăzut la 7.9%, ceea ce înseamnă că mai bine de 9 din 10 profesori au renunțat la „seviciile“ sindicatului.

S-au întâmplat atunci, în spatele ușilor închise, patru lucruri:

a) lideri sindicali au venit la mine în birou și mi-au spus ”dacă ne dați banii înapoi ieșim în stradă și spunem că sunteți Spiru Haret 2 și că Legea educației pe care ați dat-o e genială”
b) am refuzat categoric și atunci am aflat și ați aflat din presă că sunt un analfabet, un impostor fără bacalaureat… care s-a pus să distrugă învățământul românesc
c) s-au făcut presiuni politice în PD-L ca să fiu schimbat din funcție: întrebați-i pe Emil Boc și pe Ioan Oltean dacă nu mă credeți
d) au fost inițiate acțiuni în instanță: civile și penale împotriva mea (toate pierdute de sindicate).

  • în data de 29 mai 2012, la numai 14 zile de la instalarea în funcția de ministru interimar al educației, Liviu Marian Pop a semnat ordinul 4271/2012 prin care s-a revenit la situația în care sindicatele încasează 1% direct din salariul brut al cadrelor didactice. Ca secretar general al unui sindicat, Liviu Marian Pop fusese până atunci cel mai acerb critic al meu. Altfel spus, prima grijă a guvernului Ponta în 2012 a fost să dea banii înapoi sindicatelor din educație direct din salariile profesorilor, punând ministru un sindicalist care mă contestase violent. Iată dovada clară în virtutea căreia semnalez cârdășia dintre sindicate și PSD. Azi, acei 1% încasați de sindicate reprezintă aproximativ 20 de milioane de euro anual. A căror destinație nu este niciodată verificată de nicio autoritate.
  • În 11 ianuarie 2016 este adăugat art. 24 la Legea 62/2011 prin care angajatorul este obligat să rețină cotizația direct de pe statele lunare de plată, la cererea sindicatului. Este, de ochii lumii, introdusă în articol sintagma ”cu acordul membrilor”, mizându-se pe faptul că puțini îndrăznesc să se opună. Și cum s-ar opune când știu că, fiind prezent în comisia de evaluare a profesorilor, sindicatul are la îndemână un asemena mijloc de presiune de care, la un moment dat, poate depinde cariera lor lui profesională? Printre inițiatorii acestei legi (în dezbatere parlamentară din 2013) găsim nume sonore ale PSD, dar și ale PNL-ului de ieri și de azi: Ana Birchall, Liviu Marian Pop, Nelu Tătaru, Ben-Oni Ardelean, Victor Ciorbea.
  • Un alt articol interesant al aceleiași legi (26, alin 1) spune ”Controlul activității financiare proprii a organizațiilor sindicale se realizează prin comisia de cenzori, care funcționează potrivit statutului și legislației în vigoare.”. Altfel spus, sindicatul se controlează pe sine din punct de vedere financiar, după ce statul, ca angajator, îi virează lunar 1% din salariile angajaților…
  • În educație, liderii sindicali sunt degrevați de ore (vreo 170 de norme, adică echivalentul normelor din 17 școli cu 10 profesori fiecare) dar primesc salariul ca și cum ar fi la catedră (Art. 263. alin. 10 din Legea 1/2011, introdus în 2013). Intuiesc că situația e similară în alte domenii.
  • Am afirmat recent că sindicatele sunt structuri cvasi-mafiote, ocazie cu care un sindicat din Iași m-a dat în judecată. În fața argumentelor mele –printre care și cererea formulată instanței de a ne pune la dispoziție lista patrimoniului sindical și veniturile liderilor sindicali– sindicatul a renunțat la cauză. Am aflat totuși că acel sindicat județean din educație avea cel puțin o agenție de voiaj, o instituție nebancară de credit (CAR) și un hotel. Nu îndrăznesc să mă gândesc ce patrimoniu gestionează liderii marilor confederații sindicale naționale și ce venituri au. Cred că am fi cu toții șocați dacă aceste date ar fi publice, căci pensiile speciale ni s-ar părea, probabil, ridicole.

Iată cum, cu legea în mână, liderii sindicali din România gestionează fără niciun control un patrimoniu imens, încasează salarii enorme, fiind sistematic protejați de legi date în perioada guvernelor PSD care „plâng“ de mila sărmanilor, pe care, de altfel, îi jefuiesc sistematic. Ne mai mirăm atunci că aceste ”sindicate” se constituie într-o armă de luptă împotriva guvernelor non-PSD?

Acest mod de ”parazitare” a muncii colegilor nu este ilegal, ci doar dăunător, tot așa cum parazitarea omului de către tenie nu este ilegală, ci dăunătoare. Nu, majoritatea sindicatelor din România nu desfășoară activități ilegale, ci activități dăunătoare interesului public, activități protejate de legi date de majoritățile politice pe care le servesc. Teoretic, sindicatele ar trebui să fie un pilon al democrației. Din păcate majoritatea sindicatelor au fost pervertite de lideri veroși care au un singur interes: buzunarul propriu.

Pentru a îndrepta această situație, premierul Cîțu și liderii politici ai coaliției de guvernare au de făcut patru lucruri simple:

  • Abrogarea (prin lege, nu OUG!) a Art. 24, alin 1 din Legea 62/2011
  • Modificarea Art. 26 din Legea 62/2011, astfel încât să existe un control extern asupra activității financiare a sindicatelor
  • Listarea patrimoniului tuturor sindicatelor din România
  • Obligația liderilor sindicali de a depune declarația de avere

Cine vor fi politicienii care vor depune o asemenea lege simplă? Întreb, pentru că sirenele păcii cu aceste organizații care își spun ”sindicat”, dar în realitate sunt sinecuri pentru o mână de lideri, vor cânta melodios la urechile premierului și ale celorlalți lideri ai coaliției. Adevărata voință de deparazitare a vieții publice se va vedea, stimate domnule premier și stimați domni ai coaliției, în actele voastre, nu în declarații. Turnesolul moral al guvernării dumneavoastră se va vedea în capacitatea de a tăia beneficiile injuste ale celor puțini, dar puternici, nu în elanul de a lua de la cei mulți și slabi! Nu puteți revendica o orientare ideologică de dreapta când, corect, tăiați banii studenților pentru călătorii nelimitate cu trenul, iar când vine vremea măsurilor corecte față de liderii veroși ai sindicatelor să vi se înmoaie penița stiloului cu care trebuie să semnați.  

Domnule premier: esența reformei este să iei puterea și resursele din mâinile celor veroși, care folosesc puterea și resursele doar pentru ei, și să le dai oamenilor vrednici, care le folosesc pentru binele comun. Băsescu le-a luat puterea politică, dar le-a lăsat resursele, pe baza cărora au revenit și mai puternici.

Am făcut-o, în 2011, printr-o simplă semnătură și nu a murit nimeni din asta. E adevărat: toți liderii sindicatelor din educație au plecat în mandatul meu. Da, a duce lupta cea dreaptă e greu: te înjură toți mafioții, te atacă toți profitorii. Dar are un avantaj: oricât te-ar murdări ei în ochii publicului, ești curat când te uiți în oglindă. Și, peste ani, când zgomotul vieții publice se va fi încheiat, iar lumea nu-și mai aduce aminte de numele tău, tot în oglindă te privești și, inevitabil, te întrebi: ”am făcut ceea ce trebuia când am condus țara mea?”. Dați-vă și dumneavoastră, stimate domn premier, șansa să vă răspundeți cu un ferm ”DA”! Vă asigur că sentimentul e foarte plăcut.

PS: Când am fost învestit în funcție toată presa a vuit despre ”arogantul care are două Jaguaruri” în condițiile în care toți banii mei fuseseră câștigați în afara României. Nimeni din presă nu-i întreba pe liderii sindicali care plecau de la demonstrații anti-guvern în Porsche de unde au bani pentru asemenea mașini, când toată viața lor făcuseră doar sindicalism.

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţiei condus de Mircea Miclea. A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Singurul „profesor” care mi-a dat o palmă, absolut grstuit, în cei 12 ani de școală era un ilustru sef de sindicat.
    L-am revăzut cu silă după vreo 10 ani chiar la protestele din fața Ministerului condus de Funeriu.

    • Funeriu are dreptate.
      A fost cel mai bun ministru de dupa 89 dintre toti ministrii, indiferent de portofoliu

  2. Aceiași situație este la sănătate, lunar se reține din salariu un procent pentru sindicat, fără să fi semnat vreo adeziune.
    Nici nu știu cum se alege sindicatul care încasează banii, fiind mai multe, prin tragere la sorți ? Poate îmi explică cineva ?

    • Nu știu cum e la stat, dar la privat apare pe fișa de plată numele sindicatului către care merge cotizația. Cine nu mai vrea să cotizeze, face cerere de ieșire din sindicat și o trimite atât la sindicatul respectiv, cât și la departamentul care calculează salariile, ca să știe cum să-l calculeze de luna viitoare: de obicei un email cu subiect „Retragere din sindicat conform atașament” cu cererea în care se vede semnătura, ca să n-aibă motive s-o ignore (eventual cu mențiunea că nu-ți aduci aminte să te fi înscris).

      Dacă pe fișa de salariu nu apare numele sindicatului, poți întreba la departamentul care se ocupă de plăți, că banii ăia se transferă într-un anumit cont, nu e ca și cum se agață într-un cuier până vine cineva de la sindicat să-i ridice și nu se știe cine e.

      Dacă nu găsești oameni cooperanți, deși au obligația să-ți furnizeze aceste informații, încearcă să afli dacă vreunul din colegi a apelat vreodată la un anumit sindicat, și dacă da, sunt mari șanse să fii și tu înscris tot acolo. Când se fac adeziuni cu japca, de obicei e unul de la sindicat care a pus la cale înscrierea tuturor angajaților dintr-un loc, și normal că îi înscrie forțat în sindicatul lui. De-aia zic că e probabil ca într-o unitate toți să fie la același sindicat, deși nu au depus cereri de adeziune.

  3. O intrebare revelatoare: cum e posibil ca acesti lideri de sindicat sa obtina doar firimituri pentru invatamant?

    Problema e corect pusa. Banii trebuie taiati si impuse declaratii de avere.

  4. Câțule, i-al pe Funeriu consilier, chiar onorific, și ascultă-l. Ai ce învăța și-ți va prinde bine în viitor. Nu te uita la Orban și PNL-ul lui, nu se deosebește mult de PSD.

    • Funeriu a dat cea mai bună lege a educației, dar pentru că șerpăria e înfiorătoare au venit cu o groază de amendamente. care i- au pervertit sensul. Dacă vor să facă ceva pentru învâțământ nu trebuie decât sâ se revină la legea inițială.

  5. Si alta intrebare: de ce presa televizata nu e interesata de subiect?

  6. Problema e generală, nu numai în educație. Si mi-e teamă că nu în Citu, un uslist, e speranța, ci în USR+.

  7. Cu siguranța a fost cel mai bun ministru al învățământului ,respectele mele Domnule.

  8. Oameni ca d-nul Funeriu sunt o raritate in politica….Chapeau!

  9. am fost lider sindical, in privat cei drept… dar schemele sunt la fel, sugem de pe bietii colegi si il supremo (sefu mare de sindicat) toaca jumatate din cotizatie

  10. O abordare , cumva nedreapta , ce generalizeaza , ca si majoritate ,o anume forma daunatoare, dar nu ilegala , a sindicatelor din invatamint .Atita timp cit legile sunt respectate nu putem acuza pe nimeni . Guvernul nu poate actiona heirupist elimind toate aceste posibile avantaje sindicale si asta nu numai in ivatamint ci mai peste tot in institutiile ce sunt finantate de catre stat Guvernul poate identifica anumite iregularitati , poate modofica legislatia in asa fel ca sa elimine tot ceea ce a depistat ca si forma legala daunatoare . Este foarte clar ca tot ceea ce tine de actuala guvernare se va face , dar punctual .Guvernul unei tarii nu este o institutie de pedepsire a cetatenilor.Guvernul unei tari este o institutie de armonizare a dorintelor , identificate ca legale , cetatenilor .Deja bugetul este astfel construit incit toate institutiile ce apartin statului vor fi nevoite sa isi recalibreze numarul de angajati in concordanta cu salariile ce nu pot depasi anvelopa salariala . Cu alte cuvinte se vor organiza singuri .Cine este interresat poate citi toate legile si proiectele de lege puse in discutie in parlament si va observa decizia guvernamentala si formula prin care toate aceste decizii vor fi corelate si cu deciziile de ordin interior din ministere sau institutii ce apartin statului . O miscare inteleapta a premierului Citu .

    • Ce laudatio jalnic! 🙁

      Bineinteles ca poti acuza aceasta manevra cu cotizatiile. Nu faci diferenta intre acuzatie si sanctionare sau pedepsire (legala).

      Daca pui membrii sa plateasca personal cotizatiile nu „elimini posibile avantaje sindicale”, doar ii pui sa treaca prin momentul adevarului: afli cati dintre membrii sustin intr-adevar voluntar sindicatul.

      Este aceeasi problema ca la Biserica: momentul adevarului ar insemna un dezastru. De aceea il evita, cu fel de fel de contorsiuni logice, precum ale tale.

    • Sanitare nu stii ce inseamna a acuza , nu stii ce tebuie sa contina o acuzatie , ce are ea in spate ? Nu stii modalitatile prin care se pot evita acuzele . Citeste cu atentie si intelegi

    • @v: exista acuzatii si in afara cadrului legal.

      Nu inteleg ce vizeaza obiectia ta. Detaliaza, te rog.

  11. Domnul Funeriu nu a fost niciodata profesor. A fost… Ce a fost? Aaaa, ministru.. Dar in afara de ministru , ce a facut la viata lui? Sau a primit ceva ordine de SUS, de la POARTA? Sa isi bata joc de acesti profesori! Cotizatia este benevola! Profesorul pune o cerere , nu se trage automat! Si poate renunta oricand! Cand a dat legea dl. Funeriu cu interzicerea retragerii cotizatiei pe statul de plata, toti membri au solicitat bancii lor ”debit direct”. Nu a plecat nici unul atunci! Si stiti de ce? Pentru ca impreuna fiind , cu lideri corupti sau putred de bogati , cum or fi , suntem o forta, nu niste sclavi pe plantatia lui Catu sau a lui Funeriu!

  12. Funeriule tu esti un clovn. Cu scuza ca le-ai dat 1% din salariu inapoi ( la ce salarii erau pe vremea aia nu insemna mai mult de 12 lei in medie) tu le-ai taiat din puterea pe care o aveau prin vocea sindicatelor.

  13. pentru laudaci si aplaudaci:

    1. nimeni nu spune ca sindicatele sint de multe ori batul din spita rotii din fata, insa maniera de pompier prescolar a lui Funeriu plaseaza problema in logica ‘eu sint cel mai bun, aia sint cei mai prosti’. Vechea tactica de impachetare a unui graunte de adevar intr-un bulgara de rahat, de la Base citire.
    2. exemplu clar cind adeziunea la sindicat a fost benefica si si-a meritat cotizatia: in vremea crizei, doi indivizi (Base si Boc) au decis si executat taierea salariilor in invatamint, in timp ce banii de retrocedari se furau cu valiza. Ei bine, ulterior, membrii de sindicat si-au recuperat in totalitate pierderea, dupa un proces in care sindicatul i-a reprezentat cu succes pe membrii cotizanti. Asta spui, Funeriule ?
    3. minciuni imaculate (‘au venit aia de la sindicat si mi-au spus sa le dau banii, etc.’.). Cine poate confirma asta ? De ce nu ai reclamat la DNA, Funeriule ? Asta e santaj, si ieseai pe alb. Concluzie: cele relatate de Funeriu sint minciuni sfruntate, intoxicari demne de facebucisti cu o singura emisfera cerebrala
    4. dar s-a inteles clar ca Funeriu are 2 Jagurar. Pe benzina/motorina, nu pe baza de cheita. Pai hai sa vedem: in Japoni, unde a fost angajat pe post-doc simplu, nu cistiga mai milt de 3000 euro net, in moneda noastra. Avind in vedere costul vietii de acolo (mult mai ridicat decit in Germania, de ex.) nu punea la saltea mai mult de 3-400 euro/lunar. LA un pret mediu de 60 keuro/Jaguar pe combustibil, do the math..cit timp trebuia sa lucreze Funeriu in Japonia pe. 2 Jags. Concluzia: ori asta e minciuna sfruntata (sa se dea si el grangur intre grangurii adevarati), ori banii aia au venit din zestre.

    dar pt. aplaudaci, uite o tema mai buna de gindire: este sau nu Funeriu acoperit ? Biografie romantata are (plecat innot in Serbia, etc), bagat imediat la butoane aici, la revenire, cu CV mediocru spre acceptabil (sint romani care dupa 2-3 ani in Japonia rup ISI-ul, ce a fluturat Funeriu e praf in ochii fraierilor)..deci ?
    Sper sa nu stergetin postarea; daca nu va plac cuvintele, pastrati macar ideile..ele nu pot rani, asa spunea un intelectual.

  14. Năpârcă!!!
    Te mănâncă pizma!
    Probabil ai fi vrut să fii ministru după toate ticăloșiile pe care le-ai făcut împreună cu Băsescu&compania .
    Lepadătură!