G4Media.ro

Folosirea armei de foc de către polițist împotriva adolescentului francez nu era…

Sursa foto: captură video

Folosirea armei de foc de către polițist împotriva adolescentului francez nu era justificată din punct de vedere legal (procuratura)

Folosirea unei arme de foc de către polițistul care a ucis un adolescent francez în această săptămână nu a îndeplinit condițiile legale în care poate fi folosită o astfel de forță, a declarat joi procurorul de caz, citat de agenția AFP.

Pascal Prache, procuror de stat în zona în care a avut loc incidentul, a mai spus că polițistul va fi dus joi în fața unui magistrat în vederea inculpării sale pentru omucidere și a adăugat că cere ca ofițerul să rămână în arest.

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a anunțat tot joi că polițistul care l-a împușcat mortal pe Nahel, 17 ani, la Nanterre, va fi suspendat din funcție.

„I-am cerut prefectului de poliție să îl suspende administrativ pe polițist”, a declarat ministrul.

Pentru seara de joi, autoritățile au anunțat desfășurarea a aproximativ 40.000 de polițiști în toată Franța pentru a face față oricăror alte proteste legate de uciderea adolescentului, care a provocat un val de furie în toată țara, a adăugat Darmanin.

Aproximativ 5.000 de polițiști vor fi desfășurați în Paris și în împrejurimi, a precizat el, după două nopți de proteste uneori violente.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Sunt iacobini si-n procuratura? Nasol…

  2. Infractorul a încercat să îi lovească cu mașina, a fost cât se poate de justificat.
    Un om cinstit nu calcă accelerația când îl legitimează poliția.