Fond bugetar de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării în universități și în 2022 / 45% din bani – alocați pe baza metarankingului universităților, care trebuie finalizat până pe 31 martie
Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45% din fondurile alocate în acest sens – în creștere cu cinci puncte procentuale față de cât era prevăzut inițial – sunt repartizate în funcție de poziția universității în metarankingul universităților din România pentru anul 2021, care, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial, urmează să fie stabilit până la finele lunii decembrie, în baza unei metodologii incluse în acel ordin.
Metodologia privind finanțarea cercetării științifice universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat în 2022, publicată miercuri, prevede ca Ministerul Educației să constituie un fond în acest sens, cu următoarele obiective:
- creșterea resursei umane specializate în cercetarea științifică din universități, inclusiv implicarea studenților în cercetare
- dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare și inovare și finanțarea activității de profil în universități
- creșterea performanței și vizibilității cercetării românești în plan internațional.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii