G4Media.ro

Fondatoarea start-up-ului Theranos, condamnată la peste 11 ani de închisoare pentru fraudă…

sursa foto: Captura Wall Street Journal

Fondatoarea start-up-ului Theranos, condamnată la peste 11 ani de închisoare pentru fraudă în gestionarea companiei sale care promitea teste de sânge revoluţionare

Elizabeth Holmes, fondatoarea start-up-ului Theranos, a fost condamnată vineri la puţin peste 11 ani de închisoare pentru fraudă în gestionarea companiei sale care promitea teste de sânge revoluţionare, relatează Agerpres conform AFP.

Holmes, care este însărcinată, are termen până pe 27 aprilie pentru a-şi începe sentinţa, a declarat judecătorul Edward Davila, care a prezidat extrem de mediatizatul proces al antreprenoarei.

Ea a fost găsită vinovată în luna ianuarie de patru din cele 11 capete de acuzare pentru escrocarea investitorilor săi cu milioane de dolari, pe care i-a minţit cu privire la progresul real al companiei sale.

Elizabeth Holmes, în vârstă de 38 de ani, a obţinut aproape un miliard de dolari după ce a lansat în 2003, pe când avea doar 19 ani, un start-up care a promis că va reuşi să efectueze analize de sânge complete folosind doar câteva picături din sângele pacientului.

„Îmi asum, în faţa voastră, responsabilitatea pentru Theranos. Am iubit Theranos. A fost munca vieţii mele”, a declarat ea în sala de judecată, plângând, chiar înainte de pronunţarea sentinţei.

„Sunt devastată de eşecurile mele”, a adăugat ea. „Nu a trecut o zi în ultimii ani în care să nu fi fost profund atinsă de ceea ce au trecut oamenii din cauza greşelilor mele”, a adăugat ea.

Părând nervoasă la sosirea la tribunal din San Jose, California, Elizabeth Holmes a fost însoţită de părinţii şi partenerul ei.

Procuratura ceruse 15 ani de închisoare şi ca ea să returneze 800 de milioane de dolari victimelor sale. Apărarea pledase pentru o pedeapsă maximă de un an şi jumătate.

Avocatul ei a spus că Holmes va face recurs.

Suma pe care ea va trebui să o returneze în cele din urmă investitorilor va fi decisă la o dată ulterioară, a declarat judecătorul Edward Davila.

Compania Theranos a promis să schimbe radical testarea sângelui, motiv pentru care valoarea sa de piaţă a crescut accelerat până la circa 9 miliarde de dolari. Tehnologia promisă ar fi permis efectuarea a sute de teste pe doar câteva picături de sânge.

Bula s-a spart datorită unui avertizor de integritate şi a investigaţiilor jurnalistice, efectuate iniţial de Wall Street Journal. Unii observatori văd în acest scandal exemplul perfect al aspectelor negative ale culturii hiper-mediatizării din Silicon Valley, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Aia de la Syveco n-a luat nimic

  2. Dacă își făcea compania in România acum era liberă și probabil avea post de ministru al sanatatii cu pensie specială și toți banii in bancă.
    Râdem, glumim dar mafia din RO e cea mai mare și singura problemă care stă in calea dezvoltarii țării noastre.

    • Concluziile sunt corecte. Dar soluțiile si inițiativele demarate pt a combate cor.uptia unde sunt?
      Cei finanțați in domeniul respectiv: ONG-uri, partide “oneste”, justiția “independenta”, asociații juridice – de ce nu-si fac treaba?