G4Media.ro

Fondatorul platformei de socializare Parler, folosită de susținătorii lui Trump, se plânge…

Sursa foto: News.ro

Fondatorul platformei de socializare Parler, folosită de susținătorii lui Trump, se plânge că e părăsit de toți partenerii de afaceri, inclusiv de avocați

Fondatorul și CEO-ul platformei de socializare Parler, spre care au migrat mulți dintre susținătorii lui Donald Trump, a anunțat că majoritatea partenerilor refuză să mai facă afaceri cu el, potrivit Fox News, preluat de The Verge.

”Toți partenerii, de la serviciile de mesagerie până la furnizorii de emailuri, ba chiar și avocații noștri, ne-au părăsit”, a declarat John Matze, directorul general al Parler.

Decizia partenerilor platformei de socializare a venit în aceeași zi în care Google, Apple și Amazon au luat decizii similare.

Duminică, Apple şi Amazon.com au suspendat platforma de socializare Parler, preferată de mulţi susţinători ai preşedintelui Donald Trump, din App Store şi serviciul de găzduire web, afirmând că reţeaua de socializare nu a luat măsurile adecvate pentru a preveni răspândirea postărilor care incită la violenţă. Google anunţase încă de vineri că a eliminat de pe platforma sa de descărcare a aplicaţiilor reţeaua socială Parler.

Parler este preferată de mulţi susţinători ai preşedintelui Trump, al cărui cont pe Twitter a fost suspendat definitiv vineri, fiind considerată un refugiu pentru persoanele excluse de pe Twitter. Apple dăduse Parler un termen de 24 de ore să prezinte un plan detaliat referitor la moderarea conţinutului, arătând către participanţii la asaltul de miercuri asupra Capitoliului, care s-au folosit de platforma de socializare pentru a-şi coordona acţiunile.

„Există posibilitatea ca serviciul Parler să nu fie disponibil pe internet timp de până la o săptămână, pe măsură ce reconstruim de la zero. Acesta este un atac coordonat de giganţii tehnologici pentru a ucide concurenţa pe piaţă … Vă puteţi aştepta ca războiul împotriva concurenţei şi libertatea de exprimare să continue, dar nu ne scoateţi din calcul”, a declarat Matze într-o postare pe Parler.

În afară de Parler, tot mai mulți utilizatori americani de social media folosesc aplicaţiile de mesagerie Telegram și Signal şi site-urile de socializare Gab și MeWe. Mulți dintre utilizatorii din SUA, mai ales susținătorii președintelui Trump, resping politicile de moderare comentariilor politice de pe platformele mari precum Twitter şi Facebook și critică dur deciziile acestora de a suspenda conturile lui Trump.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. „Libera concurență”!? BLEAH.
    La chinezi e la fel. Și la mujici.

    • E important sa intelegi o nuanta : partenerii bossului Parler il parasesc VOLUNTAR, nu in virtutea vreunei legi care a zis ca X companie nu mai poate exista. Nu inteleg ce ii opreste pe sectantii lui Trump sa faca un croudfunding penrtu Parler sau sa-si finanteze propria aplicatie, de ce asteapta de la privati sa faca chestii ca si cum acestia sunt datori cuiva cu ceva ? 🙂

    • Îi împiedică accesul la piața semi-închisă de pe dispozitivele mobile. Pentru telefoane iOS nu poți instala software decât dacă e listat în AppleStore, iar AppleStore nu listează produse care ar putea să-i pună în situația de a suporta daune civile ca distribuitor. Pe Android piața nu e chiar închisă, dar ca să instalezi alte aplicații decât cele din PlayStore trebuie să ai cunoștințe suplimentare și să-ți riști garanția. Deci sectanții lui Trump n-ar trebui să porducă doar on nouă aplicație pe cheltuiala lor ci și un nou telefon. Pe de altă parte, aceste firme au tot dreptul să aleagă la cât risc juridic se expun. Așa că ghinion Trump & Friends. Vor pute folosi în continuare telefonul, poșta și portavocile.

    • @ Tudor, just. Dar Trump e serif intergalactic si din miliardele alea facute crestineste ar putea sa finanteze propriul telefon – TrumPhone, pe care sa ruleze un sistem de operare dedicat – TrumpOS, cu propriul magazin de aplicatii , TrumpApp. Iata ca piata exista . Altfel acum ai zis si tu, tre’ sa cazi la pace cu ecosistemele existente, csf ncsf.

    • Gresit. Eu folosesc doar in browser si pe telefon,deci se poate si fara apps. Faptul ca oamenii de afaceri au incredere in big tech-ul american si folosesc platformele lor chiar si pentru hosting este doar problema lor.

    • Lasa bre nu te nacaji ca sa scris mircea badea la ei si gata parleru e salvat.

  2. Se numește capitalism, iar curtea supremă a spus că o firmă poate refuza potențialii clienți, spre exemplu cofetarul care nu e obligat să facă torturi pentru nuți gay. Fix la fel se întâmplă și acum, furnizorii de servicii nu vor să mai lucreze cu anumiți clienți. Ca un bumerang s-a întors toată povestea. Felicitări suporterilor lui Trump care au ținut morțiș să creeze un precedent.

    • Corect. Dar cum ti se pare un furnizor de servicii care iti intrerupe contractul intr-o zi?! Daca tu doreai sa rupi contractul cu ei il puteai denunta intr-o zi?! :)) Preaviz? SUA este clar o tara esuata demna de lumea a treia! Multe multumiri lui Biden si echipei sale!

    • Despre ce precedent? „Fanii” lui Trump nu au cenzurat pe nimeni si nici nu au dat jos platforme.

      E ridicol sa vorbesti despre libertatea cuvantului dar apoi sa iei oamenilor tocmai acele unelte prin care-si pot face auzita vocea. Faptul ca nici macar nu a fost nevoie de o lege sau ordin executiv pentru ca Apple, Google si Amazon sa destructureze total o aplicatie rivala este cu atat mai revoltator, in niciun caz nu e o circumstanta atenuanta.

    • @jean valjean
      Fără Trump „America este o tara eșuată demnă de lumea a treia”!!!
      Dacă ți se pare că are sens comentariul tău, să sperăm că vor aduna toți eșuatii în ospicii!

    • Trump este cenzurat simultan de Twitter, Google si Apple. Iar cand suporterii sai migreaza spre alta platforma, aceea este stearsa de pe internet, la propriu, de companiile foarte bine fondate si care sunt mana in mana. Mai intai a fost stearsa aplicatia de pe Google Play si AppStore, dupa care Amazon a refuzat sa le mai ofere hosting. Ti se pare ca se respecta dreptul la libera exprimare? Desigur ca sunt companii private si, de fapt, au dreptul sa faca asta cand vor, dar in momentul in care Trump este sters de pe fata internetului, nu mai poti folosi scuza de companie privata, pentru ca nu exista alte alternative viabile (sau exista, dar vedem foarte bine ce se intampla). In plus, daca i se poate intampla lui Trump, i se poate intampla oricui. Isi permit sa cenzureze arbitrar pe oricine, practic. Pe youtube exista videouri cu abuz de animale si pornografie, iar uploaderii lor nu patesc nimic. Am vazut cazuri in care nici macar nu le-a fost sters contul. Iar acum celor de la Google le pasa foarte mult ca Parler „incalca TOS” atunci cand le ofera utilizatorilor dreptul la libera exprimare. In realitate, este doar un pretext

    • @Gica vezi ca intreba de tine @ muschami banana ! Cica i-ai ramas dator o felie, o felatie, un fel, nu stiu ce In fine, va socotiti voi !

  3. Bine le-a facut. Ce atat libertate de exprimare. Pumnul in gura si joc de glezne. Ai nostri ca brazii!
    Vreo asemanare cu cenzura din tarile totalitare? No way! Si e doar inceputul. fara proprietati, cu venitul minim obligatoriu asigurat de stat sa vezi ce chef o sa aiba noua generatie sa protesteze.

    • Aberezi, du-te in fata oglinzii si trageti doua perechi de palmi sa iti revii. Ai grija sa nu iti sara ochii din cap, ca poate ti-i pui invers la loc.

    • Gica,
      te-am nimerit! si doare rau!
      Ai fi putut totusi sa te scremi si pentru niste argumente. Pentru egoul tau macar. Incearca o cautare pe google, vezi ce gasesti. sa nu-ti afectezi prea tare neuronul singuratic.

    • Ce sa nimeresti tu ma, usa de la intrare ca esti beat sau drogat zilnic? Nu vezi ca tu habar nu ai pe ce lume traiesti, vezi-ti de cocina unde iti faci veacul, si din pacate ain acces la net.

    • @Gica vezi ca intreba de tine @ muschami banana ! Cica i-ai ramas dator o felie, o felatie, un fel, nu stiu ce In fine, va socotiti voi !

  4. Cenzura face mult rau,de exemplu proshtii care citeau si mai ales credeau tweeturile lui Trump erau mult mai putini fara cenzura pentru ca bautul de clor dauneaza sanatatii fizice,ca mental oricum nu stateau prea pe roze.

  5. Când trăiești de pe urma infractorilor nu te poți plânge că n-ai prieteni.

  6. sa cheme niste belemisti pe platforma.. ca aia joaca cartea victimizarii.. nu indrazneste nimeni sa-i inchida ca sar repede „rasism, rasism”

  7. Nu-i bai Vine Giuliani , numai sa se vopseasca pe par si sa se dumireasca pe ce lume e. E cel mai fantastic si mirobolant avocat pe care omenirea l-a avut si il va avea- zice trupeta