Fondul de Dezvoltare și Investiții va fi desființat după transferul său la Ministerul Lucrărilor Publice
Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi transferat la Ministerul Lucrărilor Publice spre desfiinţare, a declarat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, transmite Agerpres.
„Un capitol important al acestui proiect de lege priveşte Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, o schemă, de fapt, de împrumuturi fictive, prin care fostul Guvern a amăgit autorităţile locale cu contracte de finanţare fără o sursă bugetară reală, ci doar pentru a evita înscrierea unor credite de angajament în calculul deficitului bugetar. (…) Acest mecanism de finanţare, urmare a proiectului de lege aflat în prima lectură şi pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea, va fi desfiinţat. (…) Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se transferă de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care trebuie să revină la misiunea ei de bază, aceea de a face prognoze şi studii de impact bugetar, se transferă la Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea împrumuturilor acordate în cadrul contractelor de finanţare deja semnate, 239 de contracte de finanţare semnate, dintre care 40 au primit deja avans sau deconturi în perioada 1 octombrie – 8 noiembrie, se diminuează la valoarea deja virată beneficiarilor şi diferenţa neutilizată se restituie până la sfârşitul anului într-un cont la MLPDA”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la finalul şedinţei de Guvern.
Fiind întrebat dacă FDI va fi desfiinţat, el a explicat că „de trei săptămâni, acest Fond, din punct de vedere juridic, este ‘greu de ucis'”.
„Am încercat mai multe formule juridice astfel încât să anticipăm şi să evităm posibile litigii în instanţă ca urmare a desfiinţării abuzive a acestui fond. Prin urmare, am transferat fondul la Ministerul Lucrărilor Publice şi nu se mai alocă împrumuturi, iar valoarea împrumuturilor contractate se diminuează la valoarea împrumuturilor acordate. Practic, cei care au primit bani prin acest fond, vorbim de aproximativ 40 de proiecte, rămân cu banii luaţi, nu mai primesc nimic în plus. În acelaşi timp, păstrăm prevederea că ei trebuie să ramburseze banii. Şi atunci, pentru a putea rambursa banii, trebuie să rămână un cont disponibil la Ministerul Lucrărilor Publice, unde urmează să se ramburseze banii respectivi. Este o formulă de a ne proteja împotriva unor litigii, pe de altă parte asigurăm cadrul de recuperare a sumelor date pentru aceste împrumuturi”, a declarat Dancă.
El a mai precizat că programul de finanţare a staţiunilor balneare se modifică şi se transferă la Ministerul Lucrărilor Publice „într-un program de finanţare a infrastructurii balneare”.
„În acest caz, contractele semnate pentru proiectele depuse continuă la Ministerul Lucrărilor Publice, iar încheierea de noi contracte se va face în limitele bugetare alocate anual”, a adăugat şeful Cancelariei premierului.
Totodată, a spus Dancă, schema de grădiniţe sportive, programul „Growth – investim în copii, investim în viitor”, se transferă la Ministerul Lucrărilor Publice şi va fi administrat de Compania Naţională de Investiţii, iar contractele semnate vor fi derulate până la finalizare şi nu vor mai fi acceptate noi contracte în cadrul acestei scheme de finanţare, urmând ca această schemă „să se desfiinţeze la finalizarea contractelor deja semnate”.
Foto: Ludovic Orban și Ionel Dancă (Facebook/ Ionel Dancă)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.