
Fondul Monetar Internaţional vorbeşte de o încetinire a economiei americane dar nu se aşteaptă la o recesiune
Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca economia americană să treacă într-o treaptă de viteză mai mică în acest an, pe măsură ce preşedintele Donald Trump continuă cu majorările agresive de tarife vamale, dar nu vede o recesiune la orizont, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
„Modificările mari de politică care au fost anunţate precum şi datele care încep să vină semnalează o încetinire a activităţii economice de la un ritm foarte puternic în 2024. Chiar şi aşa, recesiunea nu face parte din scenariul nostru de bază”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a FMI, Julie Kozack.
Trump a lansat ameninţări privind majorarea tarifelor la o gamă largă de produse, iar unele tarife au intrat deja în vigoare pentru principalii parteneri comerciali Canada, Mexic şi China, în timp ce alte tarife sunt aşteptate începând cu data de 2 aprilie. Administraţia Trump vizează în mod special sectoarele construcţiei de automobile şi metalelor industriale, în ideea de a creşte producţia şi gradul de ocupare în America.
Cele mai recente date publicate joi arată că economia americană a înregistrat un avans de 2,4% în ultimul trimestru al anului trecut, o performanţă mai bună decât se estima anterior. Analiştii prognozează un ritm de creştere mai lent al economiei americane în acest an, pe măsură ce consumatorii şi companiile vor fi afectaţi de războiul comercial declanşat de Trump.
„Suntem în plin proces de evaluare a impactului tuturor acestor anunţuri” cu privire la tarife şi le vom include în update-ul la raportul World Economic Outlook ce va fi publicat în luna aprilie, a spus Kozack. Aceasta a adăugat că instituţia financiară internaţională a demarat o analiză cu privire la modul în care toate aceste mişcări vor afecta ţările şi regiunile, reiterând însă că Mexicul şi Canada ar urma să sufere „cele mai importante efecte negative” dacă tarifele vor fi prelungite.
În luna ianuarie, FMI a prognozat că economia americană va înregistra o creştere de 2,7% în acest an, după un avans de 2,8% în 2024. Noile estimări cuprinse în raportul World Economic Outlook ar urma să fie date publicităţii în data de 22 aprilie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank