G4Media.ro

Fondul Naţional Suveran rus îşi lichidează toate activele în dolari înaintea summitului…

sursa foto: Kremlin.ru

Fondul Naţional Suveran rus îşi lichidează toate activele în dolari înaintea summitului Biden-Putin, anunţă ministrul rus al Finanţelor

Fondul Suveran Naţional (FSN) rus a decis să-şi lichideze toate activele în dolari, ceea ce înseamnă o creştere a ponderii euro, yuanului chinez şi aurului în portofoliul pe care-l deţine, anunţă joi ministrul rus al Finanţelor Anton Siluanov, relatează Reuters.

Moscova şi-a redus deja activele denominate în dolari, în urma impuneri unor sancţiuni americane după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014.

”La fel ca Banca centrală, am decis să reducem investiţiile FSN în active în dolari”, a anunţat Siluanov la Forumul Economic Internaţional de la Sankr Petersburg.

În urma acestor schimbări, care ar urma să intre în vigoare peste o lună, Fondul rus va deţine 40% active denominate în euro, 30% în yuani, 20% în aur şi 5% în yeni şi lire sterline, precizează ministrul.

Această schimbare implică vânzarea unor active în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari (32,9 miliarde de euro), estimează Banca ING.

Fondul suveran rus, alimentat din venituri petroliere şi menit iniţial să susţină sistemul naţional rus al pensiilor, deţinea, la 1 mai, un portofoliu în valoare totală de 185,9 miliarde de dolari.

El deţine o parte a rezervelor de schimb valutar şi de aur ale Rusiei, care reprezentau la 27 mai 600,9 miliarde de dolari.

Tim Ash, de la BlueBay Asset Management, consideră că acest anunţ transmite, înainte de toate, un semnal Washingtonului, înaintea primei întâlniri a preşedintelui rus Vladimir Putin cu omologul său american Joe Biden, prevăzută la 16 iunie, la Geneva.

sursa: News.ro, sursa foto: Kremlin.ru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Rusia devine Coreea de Nord.

    • ai vrea tu sa culegi sparanghel in Coreea de Nord, dar aia pastreaza locurile de munca pentru saracii lor

  2. Era o vulnerabilitate mai ales in cazul unor sanctiuni .
    Se vorbeste de scoaterea rusilor de pe swift.
    Will this backfire?

    • io cred ca killeru vrea sa-l trimita in bisda ma-sii pe idiotul ala care ar trebui sa circule pe senile sa fie stabil si la cap
      mai cade de vreo 2 ori in cap pa scara rulanta si poate fi internat definitiv la balamuc

  3. In spatele bataliilor politice stau de cele mai multe ori interese economice!

    daca Arabia Saudita ar anunta asa ceva, ar rezista dictatura de-acolo mai mult de 3 luni?

    guvernarea autoritarista din China rezista tocmai pentru ca China este a treia, a doua putere mondiala! Dupa cate *nazdravenii* a facut China, cate sanctiuni economice i s-au impus?
    Daca ar invada Taiwanul, ( cum analizeaza Foreign Affairs saptamana asta posibilitatea) ce sanctiuni s-ar abate asupra Chinei?

    Miscarea Rusiei inaintea summitului arata, asa cum se scrie in articol, o masura de micsorare a vulnerabilitatiilor in cadrul summitului dintre conducatori. Rusia nu este totusi in situatia Chinei , sa detii bancile nr. 1, 2, 4 si 5 din lume. Iar pe de alta parte SUA ar avea nevoie de Rusia pentru a echilibra raporturile de putere in plan mondial, mai precis in fata Chinei.

    • Bun comentariul tau !

  4. Ok, renunță la dolari că reprezintă burghezia vestului, dar la aurul României când au de gând să renunțe și să ni-l returneze?