G4Media.ro

Fondul norvegian de investiții, cel mai mare din lume, renunță la acțiunile…

Fondul norvegian de investiții, cel mai mare din lume, renunță la acțiunile pe care le deține la companiile petroliere de explorare și producție

Fondul norvegian de investiții, de trei trilioane de dolari, cel mai mare din lume, își va vinde acțiunile pe care le deține la companiile care explorează și extrag petrol și gaze, dar va continua să investească în companiile energetice care au rafinării, potrivit unui plan guvernamental, transmite Reuters.

În propunerea anunțată vineri se arată că acțiunile fondului la companiile integrate – companii care se ocupă cu explorarea, extragerea și rafinarea petrolului și gazelor – precum Royal Dutch Shell, ExxonMobil și alți giganți care se ocupă cu totul, de la explorare până la vânzarea în benzinării, nu vor fi vândute.

Norvegia, care și-a construit bogăția pe baza rezervelor de petrol și gaze din Marea Nordului, nu are în plan să vândă acțiunile pe care le deține la compania energetică norvegiană Equinor sau să vândă exploatațiile sale directe în câmpurile de petrol și gaze de pe teritoriul țării.

„Guvernul propune să excludă companiile clasificate drept companii de explorare și producție în sectorul energetic din fond pentru a reduce riscul prețului agregat la petrol în economia norvegiană”, se arată în propunerea Ministrului de Finanțe.

Stocurile de energie reprezintau 5,9 % din fondul de investiție la finalul lui 2018, în valoare de aproximativ 37 miliarde de dolari, au arătat datele fondurilor. Dar cea mai mare parte din sumă este investită în companiile integrate, mai degrabă decât în firmele mici, care se dedică găsirii și extragerii petrolului.

„Companiile de explorare și producție vor fi eliminate treptat din fond”, se arată în propunerea guvernului, fără a oferi însă un calendar pentru cesiune.

Printre firmele afectate se numără Cairn Energy, din care fondul a deținut 1,92% din acțiuni, în valoare de 22 milioane dolari la sfârșitul anului 2018, Tullow Oil, din care a deținut 2,1%, în valoare de 67 milioane dolari și iar Premier Oil, cu 1,8%.

La sfârșitul anului 2018, investițiile fondului erau împărțite între sectorul financiar (23,7%), companiile industriale (12,9%), tehnologie (12,6%), bunuri de consum (11,9%), asistență medicală (11,4%), servicii de consum (10,8%), petrol și gaze (5,9%), materiale de bază (5%), telecomunicații (3%) și utilități (2,8%).

Se așteaptă ca parlamentul, care va trebui să aprobe propunerea guvernului, să sprijine planul, deoarece coaliția de centru-dreapta care se află în acest moment la guvernare deține majoritatea.

Propunerea a adus presiune pe companiile energetice, ale căror acțiuni au alunecat deja la bursă din cauza scăderii prețului petrolului.

Propunerea guvernului urmărește să facă fondul norvegian mai puțin vulnerabil la scăderea prețului petrolului brut.

Banca Centrală a Norvegiei a sugerat inițial excluderea tuturor companiilor de petrol și gaze, inclusiv a firmelor integrate. Dar guvernul a ajustat propunerea, spunând că firmele importante au posibilitatea să treacă la energia regenerabilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Deunde comentarii pe tema asta,ca Dragnea si Valcov acum au zis na pe el Fond suveran al nostru al romanilor.Vai de mama lor cum il vor termina de repede in manile cui credeti,a israilienilor,a rusilor,si NOUA ce ne mai ramane,degetu ngura,adica noua romanilor,ca de conturile lor ai ei cea mai mare grija BUGETARII SARACI !!!!