Forbes: O campanie de boți pro-Trump răspândește propagandă pe Twitter despre rivalii republicani
O campanie de boți (conturi automate generate artificial) derulata pe Twitter îl laudă pe fostul președinte Donald Trump și îi atacă adversarii folosind mii, dacă nu sute de mii, de conturi false create în ultimul an, potrivit unor cercetări citate de publicația americană Forbes.
Atacurile de pe aceste conturi i-au vizat pe guvernatorul republican de Florida, Ron DeSantis, văzut în partid drept un posibil prezidențiabil în 2024, și pe fostul guvernator al Carolinei de Sud, Nikki Haley, care și-a anunțat deja participarea la alegerile primare din Partidul Republican.
Informațiile au fost difuzate de firma israeliană de cercetare tehnologică Cyabra. Conturile, înființate în aprilie, octombrie și noiembrie anul trecut, l-ar fi atacat și pe liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell, numindu-l „trădător”.
Cyabra a descoperit că roboții au fost în spatele unei campanii care îl îndemna pe DeSantis să i se alăture lui Trump ca partener de cursă, o mișcare care l-ar elimina pe guvernatorul Floridei ca principal competitor al lui Trump pentru nominalizarea republicană din 2024.
Cercetarea a arătat că multe mesaje pro-Trump proveneau de la conturi create în aceeași zi și au postat informații prin intermediul unor tweet-uri noi și au redistribuit altele ale unor utilizatori reali de Twitter.
Nu este clar cine se află în spatele acestor conturi și dacă Twitter a făcut vreun efort pentru a le elimina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank