Ford a depus un patent pentru mașina care te părăsește singură dacă nu plătești rata: Întâi te avertizează prin mesaje, apoi blochează ușile, dereglează aerul condiționat și sistemul audio
Producătorul de automobile Ford vrea să ducă ideea mașinilor complet autonome la un alt nivel și a depus o solicitare de patent inedită.
Potrivit unui document publicat recent pe site-ul Oficiului de Brevete și Mărci al Statelor Unite, citat de CNN, Ford ia în considerare patentarea unui sistem care să permită mașinii să te părăsească singură, dacă nu mai plătești rata lunară.
Brevetul nu a fost încă aprobat, iar Ford spune că este doar la faza de idee și că nu vrea neapărat să o implementeze. Este posibil ca producătorul să vrea doar înscrierea patentului pentru a proteja sistemul de alți producători.
Ca practică, multe dintre companiile auto solicită brevete pentru a proteja ideile împotriva utilizării lor de către alți producători, indiferent dacă le folosesc sau nu ulterior, a explicat avocatul în brevete Michael Messinger, partener la biroul companiei Vorys din Washington, pentru CNN.
Un expert în securitate citat de newscientist.com a avertizat însă că un astfel de sistem ar putea fi utilizat și pentru a fura mașina de la distanță. Evident, ar deveni problema noului proprietar.
Mașina ar începe întâi să îi facă neplăceri proprietarului
Înainte de a ajunge în punctul în care mașina ar pleca pur și simplu de la proprietarii rău platnici, ar fi notificați pe toate căile: cu mesaje pe telefoane și pe sistemele din interiorul mașinii.
Potrivit cererii de brevet a Ford, dacă proprietarul ignoră mesajele, autovehiculul, ar „iniția executarea unei proceduri de repunere în posesie în mai multe etape”.
Pasul unu presupune o serie de neplăceri pentru utilizatorul mașinii, pentru a-l irita. Funcții precum aerul condiționat, controlul de croazieră sau radioul ar putea să nu mai funcționeze.
Sistemul stereo ar putea fi programat să „emită un sunet neîncetat și neplăcut de fiecare dată când proprietarul este prezent în vehicul”, conform brevetului.
Apoi mașina ar deveni inutilizabilă, pentru început, refuzând să-și deblocheze ușile. Totuși, mașina ar putea permite deplasarea la serviciu, acolo unde proprietarul trebuie să ajungă pentru a câștiga bani cu care să își plătească rata.
O întrebare este ce face mașina în cazul unei urgențe medicale. Într-o astfel de situație, conform aplicației Ford citate de CNN, mașina ar putea fi activată să conducă singură la cea mai apropiată unitate de urgență sau chiar să se coordoneze cu personalul medical de urgență pentru a se întâlni într-o locație. Mașina va reveni apoi la ”războiul” cu proprietarul.
Ultimul pas este acela în care mașina chiar și-ar părăsi proprietarul.
În acest caz, dacă mașina nu este capabilă să se conducă pe deplin autonomă în trafic, s-ar putea să se deplaseze într-un loc unde ar fi ușor pentru un camion de remorcare să o recupereze.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii