G4Media.ro

Ford Motor şi General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare medicale în…

Sursa foto: Twitter Ford Motor

Ford Motor şi General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare medicale în 100 de zile

Ford Motor a anunţat luni că va produce 50.000 de ventilatoare medicale în următoarele 100 de zile, la o fabrică din Michigan, în colaborare cu divizia medicală a grupului General Electric, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Ulterior, cele două companii vor fabrica 30.000 de ventilatoare medicale pe lună, echipamentele fiind necesare pentru tratarea pacienşilor infectaţi cu noul coronavirus.

Ford a anunţat un proiect de ventilator simplificat, care este licenşiat de GE Healthcare, de la compania Airon din Florida.

Ventilatorul, care a fost aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, poate satisface nevoile majorităţii pacienţilor bolnavi de COVID-19. Dispozitivul se bazează pe presiunea aerului, fără să aibă nevoie de electricitate.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat vineri General Motors să producă rapid ventilatoare medicale pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, la câteva ore după ce criticase dur GM şi Ford Motor, pentru că nu se implică suficient de rapid, transmite Reuters.

Anunţul făcut de preşedinte a avut loc la câteva ore după ce GM anunţase că va construi ventilatoare medicale în colaborare cu compania Ventec Life Systems, la o fabrică a constructorului auto din Indiana.

Un purtător de cuvânt al GM a spus că ordinul nu schimbă planurile pregătite deja de GM pentru producţia de ventilatoare.

GM şi Ford au anunţat separat, săptămâna trecută, că lucrează cu alte companii pentru a ajuta la creşterea producţiei de ventilatoare medicale.

Sursa foto: Twitter Ford Motor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...