Foreign Affairs: Va aprinde războiul din Gaza focul în Orientul Mijlociu? Creșterea violenței ar putea plasa Israelul și Iranul pe un curs de coliziune

După ce Hamas și-a lansat atacul teribil asupra Israelului, pe 7 octombrie, mulți observatori s-au așteptat inițial ca războiul să rămână un conflict limitat între Israel și Hamas. Israelul, Iranul și Statele Unite au, fiecare în parte, motive să evite un război extins, scrie Foreign Affairs, citată de Rador Raio România.

Israelul este ocupat cu răspunsul său militar în Gaza, Iranul dorește probabil să evite o potențială ciocnire cu Statele Unite, iar Washingtonul nu este interesat de un conflict regional destabilizator care ar perturba piețele petroliere, ar alimenta extremismul și ar distrage atenția de la războiul din Ucraina. Cel mai important aliat regional al Iranului, Hezbollah, se confruntă cu propriile provocări în Liban, unde un nou război cu Israelul ar putea adânci criza politică și economică a țării.

Regiunea mai largă are, de asemenea, prea puțin interes în escaladarea acestui război. State arabe precum Iordania și Egiptul se confruntă deja cu probleme socio-economice acute, care ar fi agravate de sosirea de refugiați. Pentru țările din Golf, un război extins le-ar perturba proiectele ambițioase de dezvoltare economică; ar putea, de asemenea, împiedica eforturile lor de a repara relațiile regionale deteriorate și de a pune capăt conflictelor în curs din Libia, Siria și Yemen. Gaza se confruntă deja cu o criză umanitară gravă, pe fondul bombardamentelor israeliene fără precedent și al așteptării unei incursiuni terestre, iar părți mari din Israel sunt ținta atacurilor regulate cu rachete; niciun jucător din afară nu vrea să înrăutățească o situație deja proastă.

Dar argumentele logice în favoarea unei atitudini de reținere au devenit mai greu de înțeles după explozia devastatoare din 17 octombrie de la spitalul al-Ahli, din orașul Gaza, unde zeci de palestinieni strămutați se adăposteau. În ciuda explicațiilor contradictorii privind explozia și a evaluării Washingtonului, care a arătat că nu Israelul este responsabil, țările din regiune – inclusiv Bahrain, Egipt, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – au atribuit explozia unui atac aerian israelian. Proteste au izbucnit în orașe din Orientul Mijlociu. Pe măsură ce tensiunile au crescut, Ammanul a anulat un summit destinat să-i aducă pe liderii iordanieni, egipteni și palestinieni împreună cu președintele american Joe Biden, după vizita sa în Israel.

Dar chiar înainte de tragedia de la spital, amploarea atacurilor Hamas și realitățile din teren în timpul războiului în Gaza schimbau deja calculele strategice ale actorilor cheie. Aceste schimbări fac o escaladare regională mai probabilă – iar riscul confruntării dintre Iran și Israel este acut.

Într-un interviu pentru Al Jazeera din 15 octombrie, ministrul iranian de externe a avertizat că, atât timp cât campania Israelului în Gaza continuă, „este foarte probabil ca multe alte fronturi să fie deschise”, adăugând că, dacă Israelul „decide să intre în Gaza, liderii rezistenței vor transforma locul într-un cimitir al soldaților de ocupație”. Liderul suprem iranian Ali Khamenei a reiterat astfel de amenințări, declarând că nu ar trebui să existe „o așteptare” ca Iranul să-i oprească pe militanți, dacă atacurile Israelului asupra Gazei persistă.

Unii experți iranieni interpretează aceste declarații ca poziții politice sau ca un indiciu că Iranul se distanțează de acțiunile partenerilor săi nestatali, cum ar fi Hezbollahul din Liban și grupurile militante șiite din Irak. Dar posibilitatea unor ciocniri deschise israeliano-iraniene nu poate fi exclusă, mai ales că sprijinul public al liderilor iranieni pentru atacurile miliției îngustează spațiul de negare.

O confruntare directă între Israel și Iran nu este doar un scenariu ipotetic. Un conflict între cele două state se derulează de mult timp, dinainte de actualul război Israel-Hamas. De zeci de ani, Israelul și Iranul sunt implicate într-un „război din umbră” purtat pe uscat, în aer și pe mare. Iar în ultimii cinci ani, după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul în 2018 și pe fondul progreselor în programul nuclear al Iranului, acel război s-a intensificat. Ritmul crescut al atacurilor părea o escaladare controlată, fiecare parte crezând că are puterea de a trage linia înainte ca ostilitățile să devină prea periculoase. Acum, războiul din Gaza le perturbă calculul și așa fragil. Cu cât conflictul continuă mai mult, cu atât va reduce stimulentele pentru moderare și va crește riscul unui conflict israeliano-iranian.

Argumente pentru precauție

La începutul războiului Israel-Hamas, actorii cheie au luat poziții care au redus îngrijorările cu privire la o escaladare regională. Liderii israelieni, șocați de amploarea și brutalitatea celui mai grav atac din istoria țării lor, s-au concentrat pe stoparea amenințării teroriste din Gaza, în timp ce pregătesc un răspuns militar. Când instituțiile de presă occidentale, cum ar fi Wall Street Journal, au relatat la o zi după atac că Iranul „a complotat” la atac, oficialii israelieni ai apărării au respins rapid aceste afirmații. Este bine cunoscut faptul că Iranul oferă ajutor financiar, precum și asistență militară și instruire Hamasului, dar oficialii israelieni ai apărării au subliniat lipsa unor dovezi care să confirme un rol clar iranian în evenimentele din 7 octombrie.

Oficialii americani au adoptat în mare parte aceeași linie. Întrebat într-un interviu la emisiunea 60 Minutes despre posibilitatea ca Iranul să se afle în spatele atacului Hamas, Biden a declarat că nu există „nicio dovadă clară” în acest sens, menționând că nici guvernul SUA nu ar avea vreun indiciu că Teheranul ar fi avut cunoștință în prealabil despre planurile Hamas. Guvernul iranian, de asemenea, a negat o implicare directă, deși liderii țării au lăudat public atacul și și-au exprimat solidaritatea cu Hamas.

Chiar dacă retorica în regiune devine mai aprinsă și numărul victimelor din război crește, există motive să credem că Iranul va continua să fie prudent. Liderii iranieni, afectați de scăderea legitimității interne și de o economie aflată în dificultate, sunt preocupați de propria lor supraviețuire și nu doresc să riște un conflict direct cu Statele Unite. Într-adevăr, înainte de acest război, Teheranul și Washingtonul s-au concentrat pe diplomație, ajungând la un acord limitat de schimb de prizonieri, care a dus la dezghețarea unor active iraniene. (Administrația Biden și Qatarul, unde sunt deținute fondurile, au întrerupt accesul Iranului la aceste active pe 12 octombrie.)

Desfășurarea de către Washington a două portavioane în estul Mediteranei a fost menită să prevină o escaladare ulterioară, avertizând liderii iranieni că, dacă Iranul va intra în luptă, Statele Unite vor riposta. Aliatul Iranului, Hezbollah, a dat dovadă de o relativă reținere în răspunsul său inițial la războiul Israel-Hamas, lansând atacuri la scară redusă, care păreau concepute pentru a evita o escaladare gravă.

În ultima vreme, însă, mesajele publice ale liderilor iranieni au început să funcționeze ca o susținere tacită a grupurilor militante regionale care ar putea dori să se alăture conflictului – și au lăsat ușa deschisă pentru o intervenție iraniană directă. În ultimele zile, Hezbollahul a început să lanseze rachete antitanc mai sofisticate în nordul Israelului, testând liniile roșii israeliene anterioare; Israelul a răspuns cu contraatacuri asupra unor ținte din sudul Libanului.

O escaladare ulterioară la granița cu Libanul ar fi extrem de periculoasă. Hezbollahul posedă capacități militare mult mai avansate decât Hamas, inclusiv capacitatea de a lansa rachete mai precise și mai puternice care pot ajunge pe întreg teritoriul Israelului. Rachetele Hezbollahului ar putea copleși mai ușor apărarea antirachetă a Israelului decât chiar și cele mai puternice lovituri ale Hamas. Israelul a ordonat deja evacuarea a peste două duzini de orașe din apropierea graniței, fie pentru a se pregăti sau pentru a încerca să prevină apariția unui al doilea front, prin reducerea riscului de victime civile. De asemenea, dincolo de graniță, în Liban, civilii au fost evacuați din orașele care se află pe linia de foc.

Deschiderea unui nou front nordic nu este inevitabilă. Prioritatea Israelului în acest moment este campania sa în Gaza, un efort pe care escaladarea la granița sa de nord l-ar complica. Între timp, gruparea Hezbollah s-ar putea să fie precaută în a-și extinde operațiunile militare, în parte pentru că un război la scară largă între Hezbollah și Israel ar putea implica Statele Unite. Hezbollah se confruntă cu presiuni și acasă: protestatarii iritați din cauza rolului Israelului în decesele civililor din Gaza au umplut străzile din Beirut în ultimele zile, iar populația libaneză rămâne, de asemenea, frustrată de o serie de crize interne grave pe care un angajament militar nu ar face decât să le agraveze.

Obiectivele principale ale recentelor atacuri ale Hezbollah ar putea fi, prin urmare, de a semnala solidaritatea sa cu Hamas și de a deturna resurse de la eforturile Israelului în Gaza, nu de a deschide un front nordic. Iranul, la rândul său, ar putea să nu dorească ca Hezbollah să-și riște forțele de dragul Gazei. Amenințarea cu răzbunarea din partea Hezbollah este o componentă critică a strategiei Teheranului de a descuraja atacurile israeliene la scară largă, care ar putea pune în pericol supraviețuirea regimului.

Bombă cu ceas

Dar modul în care războiul schimbă calculele de securitate atât în ​​Iran, cât și în Israel face posibilă izbucnirea unui conflict iraniano-israelian. Într-adevăr, pericolul unui astfel de conflict era în creștere cu mult înainte de începerea războiului. Pe măsură ce războiul din umbră al Israelului și Iranului s-a intensificat în ultimii ani, atacurile israeliene asupra forțelor aliate celor iraniene, în Siria, s-au extins la resursele navale și militare iraniene în afara și în interiorul Iranului, inclusiv cu atacuri semnificative asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Această evoluție a reflectat așa-numita strategie de tip „caracatiță” a Israelului împotriva Iranului: începe cu operațiuni împotriva „tentaculelor” sau a forțelor susținute de Iran din alte țări și continuă spre „capul” din interiorul Iranului. Pe măsură ce guvernele israeliene succesive au adoptat această strategie, atacurile iraniene asupra țintelor afiliate israelienilor, inclusiv a navelor comerciale, au devenit mai îndrăznețe ca răspuns.

Înainte de începerea războiului actual, ambele părți păreau încrezătoare că pot controla o escaladare. Răspunsul Iranului la provocările din partea Statelor Unite și Israelului – inclusiv asasinarea de către Statele Unite a comandantului Forței Quds, Qasem Soleimani, în ianuarie 2020, și atacurile israeliene în Siria și Iran – a rămas relativ restrâns. Liderii israelieni au interpretat această reținere ca însemnând că au descurajat cu succes Iranul să inițieze un conflict mai larg. Ipotezele Israelului despre Iran semănau din ce în ce mai mult cu ipotezele sale de dinainte de război despre Hamas în Gaza: Israelul credea că ar putea degrada periodic capacitățile adversarului său (“mow the grass”), fără a risca represalii serioase sau un război mai larg.

Liderii iranieni, de asemenea, au fost prinși în orgolii. Au devenit din ce în ce mai încrezători în poziția regională a țării lor, pe măsură ce și-au întărit legăturile cu Rusia și au reparat relațiile cu majoritatea vecinilor lor arabi, inclusiv cu principalul rival al Iranului, Arabia Saudită. Reprimarea brutală de către Teheran a tulburărilor interne după un val de proteste în toamna anului 2022 a alimentat și mai mult încrederea în sine a guvernului. La fel și progresele recente pe frontul nuclear. Se crede că Iranul a atins statutul de prag nuclear după prăbușirea acordului nuclear din 2015, iar acordul de schimb de prizonieri de luna trecută cu Statele Unite nu a cerut Teheranului să-și anuleze în mod substanțial programul nuclear.

Este posibil ca Iranul să fi crezut că propriile sale capacități de descurajare – inclusiv amenințarea pe care forțele Hezbollah o reprezentau pentru Israel – i-ar permite să-și proiecteze puterea în regiune și să-și mențină postura nucleară fără a suporta un răspuns semnificativ israelian. Protestele larg răspândite împotriva guvernului prim-ministrului Benjamin Netanyahu din ultimele luni au întărit probabil presupunerea Iranului că un Israel slăbit nu va contracara provocările sale.

Faptul că Israelul și Iranul au crezut că dețin controlul a condus cele două țări pe o cale periculoasă. Fiecare parte și-a imaginat că ar putea să o provoace periodic pe cealaltă, fără a risca o escaladare de necontrolat. Acum, unele dintre barierele din calea conflictului israeliano-iranian s-ar putea să se prăbușească. Dacă războiul actual va duce la un atac pe scară largă al Hezbollah asupra Israelului, la un atac major israelian asupra Hezbollahului, la un atac al SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului sau la un alt eveniment de o amploare similară, barierele ar putea cădea cu totul. Israelul și Iranul ar putea vedea astfel de evoluții ca amenințări existențiale, făcându-i pe liderii lor mai puțin precauți cu privire la un conflict direct.

Nisipuri mișcătoare

Acest rezultat catastrofal nu este cert, dar actuala viziune a ambelor părți ar putea împinge conflictul spre o expansiune periculoasă, mai degrabă decât spre reținere. Liderii de la Teheran ar putea vedea războiul Israel-Hamas ca pe o oportunitate de a degrada capacitățile israeliene prin atacuri ale aliaților lor din Liban sau Siria sau de a încuraja reluarea atacurilor miliției asupra forțelor americane din Irak și Siria. Aceste operațiuni ar putea fi deja în desfășurare: pe 18 octombrie, Statele Unite au interceptat drone care vizau o bază unde forțele americane sunt staționate în Irak. Iranul, încadrându-și acțiunile ca un răspuns la suferința palestinienilor din Gaza, ar putea, de asemenea, să motiveze că se poate confrunta cu Israelul sau chiar cu Statele Unite, fără a-și compromite relațiile regionale și globale.

În mod semnificativ, Teheranul s-ar putea aștepta ca partenerii săi mari puteri să rămână în afara conflictului. Rusia poate chiar saluta instabilitatea crescută în Orientul Mijlociu, considerând că războiul este o distragere a atenției de la ravagiile sale din Ucraina. Este mai puțin probabil ca Beijingul să accepte mișcări iraniene care să ducă la o instabilitate regională suplimentară, având în vedere interesul său de a menține un flux constant de petrol din Orientul Mijlociu către China. Dar, de asemenea, este puțin probabil să acționeze în sensul unei dezaprobări, mai ales dacă acțiunile Iranului ar slăbi poziția Statelor Unite.

Din perspectiva Iranului, atacurile anterioare israeliene asupra țintelor iraniene au rămas fără răspuns și necesită un răspuns. Acum poate fi momentul oportun, cu Israelul distras și lovit, vulnerabilitățile sale fiind clar dezvăluite de atacul Hamas. Dacă liderii Iranului se gândesc nu doar la răzbunare, ci și la posibilitatea ca Israelul să-și îndrepte puterea militară către Iran odată ce își încheie războiul din Gaza, atunci Teheranul poate considera chiar o necesitate o acțiune preventivă.

Liderii iranieni se pot aștepta ca acțiunile lor să atragă un răspuns limitat, având în vedere provocările cu care se confruntă Israelul în prezent în Gaza. Dar ei ar subestima capacitatea și hotărârea Israelului în urma atacului traumatizant comis de Hamas. Țara s-a unit în spatele unei hotărâri comune de a „câștiga” acest război și de a slăbi Hamas, chiar dacă mulți israelieni rămân supărați pe guvernul lor pentru că nu i-a protejat. Și dacă liderii iranieni își fac griji că Israelul s-ar putea îndrepta apoi către Iran, s-ar putea să aibă dreptate.

Eșecul Israelului de a anticipa și de a preveni atacul Hamas a schimbat ipotezele sale de mult timp cu privire la modul de a face față adversarilor. Ideea că un inamic care caută distrugerea cuiva poate fi „oprit” sau „gestionat” – o prezumție care a condus până acum politica Israelului față de Hamas – a fost discreditată. Dacă Israelul își fixează privirea asupra Iranului, ar putea decide să atace capul “caracatiței” cu lovituri la scară largă asupra țintelor guvernamentale din Iran, inclusiv la baze de rachete, baze nucleare și locații ale Corpului Gărzii Revoluționare Islamice. Liderii israelieni ar putea ajunge să creadă că singura modalitate de a restabili descurajarea zdruncinată a țării lor este să se confrunte direct și deschis cu Iranul. Susținerea puternică a armatei, pe care administrația Biden a promis-o Israelului de la începutul actualului război, nu poate decât să crească încrederea oficialilor israelieni că pot conta pe sprijinul SUA în cazul unui atac asupra Iranului.

Vor cădea barierele de protecție?

Mai multe lupte între Israel și Iran, ca să nu mai vorbim de un război la scară largă, ar putea destabiliza regiunea, ar putea perturba piețele globale, ar putea provoca daune masive civililor, ar putea atrage forțele americane și poate chiar ar determina Iranul să își utilizeze capacitățile nucleare. Faptul că războiul nu s-a răspândit încă în regiune nu ar trebui să-i amăgească pe liderii mondiali să-și imagineze că o expansiune nu poate avea loc. La urma urmei, presupunerile fragile și iluzorii care au susținut dinamica de escaladare a Israelului și Iranului sunt predispuse să fie brusc perturbate de furie, de calcule greșite sau schimbări de strategie.

Până acum, administrația Biden pare să înțeleagă riscurile și a prioritizat pe bună dreptate limitarea războiului Israel-Hamas, în turneul diplomatic din ultima săptămână. Cu ajutorul partenerilor regionale, administrația pare să se adreseze și Iranului prin canale secundare. O astfel de comunicare este esențială pentru a evita calcule greșite și o escaladare militară nedorită.

Problema este că acest conflict va rămâne limitat doar dacă toate părțile au interes să evite un război regional. Deocamdată, această condiție pare să se mențină. Dar nu există nicio garanție că se va menține pe viitor. Situația din teren este fluidă, iar schimbările de calculul strategic din Israel, Iran sau din ambele țări îi pot determina pe liderii acestora să creadă că evitarea unui conflict mai amplu reprezintă un pericol mai mare pentru supraviețuirea lor decât o confruntare reciprocă într-un război.

Sursa: Foreign Affairs/ Rador Radio Romania