Foreign Policy: Putin are o nouă opoziție, furioasă din cauza înfrângerii din Ucraina / Naționaliștii de dreapta diseminează un mit periculos al „înjunghierii în spate” și vor ca Rusia să intensifice războiul, inclusiv prin apeluri la folosirea armei nucleare

În Rusia se coagulează o nouă mișcare de protest, dar ea nu este nici pro-democrație, nici anti-război. E vorba în schimb de cei mai extremiști simpatizanți ai președintelui rus Vladimir Putin, care au devenit din ce în ce mai furioși din cauza dezastrului militar al Rusiei care se desfășoară în contextul războiului început acum șase luni în Ucraina, scrie publicația Foreign Policy, citată de Rador.

Ei vor ca Putin să intensifice războiul, să folosească arme mai devastatoare și să-i lovească pe civilii ucraineni cu chiar și mai multă sălbăticie. Iar ei au atacat fățiș conducerea militară și politică a Rusiei, fiindcă refuză chipurile să angajeze în luptă întreaga putere militară a țării – deși rareori îl pomenesc pe Putin anume.

Presiunea lor în sensul intensificării războiului, inclusiv prin apeluri generalizate de a se folosi arma nucleară, e oricum periculoasă în sine. Dar prin crearea unei lumi fictive în care armata pretins atotputernică a Rusiei e înfrântă de inamici interni – iar nu de soldații superiori ai Ucrainei, care luptă pentru pământul lor, cu tactici moderne și arme occidentale -, mișcarea are potențialul de a genera consecințe tulburătoarea în Rusia de după război și, poate, de după Putin.

De fapt, povestea lor aduce mult cu Dolchstosslegende, teoria conspirativă germană a „înjunghierii în spate”, care atribuia vina înfrângerii țării în Primul Război Mondial unor infami inamici interni, printre care și evreii. Acea explicație alternativă a înfrângerii militare a devenit parte integrală a propagandei care i-a adus la putere pe naziști.

Promotorii mitului rusesc al înjunghierii în spate nu fac parte dintr-un partid, mișcare ori grupare anume. Mai degrabă acești protestatari alcătuiesc o coaliție laxă – activă în principal pe internet – de ideologi de extrema dreaptă, extremiști militanți, veterani ai războiului din Donbas din 2014, mercenari din Grupul Wagner, bloggeri, reporteri de război care au canal propriu de Telegram și angajați ai presei de stat din Rusia vorbind în nume propriu.

Unii dintre ei sunt soldați ori mercenari care luptă în Ucraina, iar canalele lor au și rolul secundar de instrument de recrutare. Alții aveau încă de dinainte de război un număr modest de abonați obținut prin promovarea anumitor cauze, unele mai obscure dar în principal chestiuni naționaliste ori de dreapta: restabilirea controlului deținut de URSS asupra Europei de Est, construcția unui nou imperiu rus sau promovarea „Rusiei pentru ruși”.

Loialitatea lor față de Kremlin variază de la venerația și obediența deplină față de Putin, în calitate de personaj istoric cvasi-divin, până la activismul în mișcări de opoziție de dreapta. Dar, spre deosebire de megafoanele Kremlinului din televiziunea de stat și fermele de troli, membrii acestei tabere militariste amorfe sunt uniți prin critica lor necruțătoare la adresa campaniei militare ruse din Ucraina.

Revendicarea lor se poate sintetiza astfel: ei vor și mai multe crime de război – fără milă, fără remușcare, fără să mai pretindem măcar că ne pasă de moartea civililor, până când Ucraina va fi spusă deplin și însăși ideea de sentiment național ucrainean va fi nimicită pe veșnicie. Frustrați de înfrângerea uluitoare și neașteptată pe frontul din Harkov, mulți bloggeri pro-război cer o răzbunare imediată, fără considerație pentru moartea civililor.

Unii dintre ei au recomandat o lovitură nucleară asupra Kievului, capitala Ucrainei, vizând decapitarea guvernului; cunoscutul blogger Maxim Fomin (care scrie sub pseudonimul Vladlen Tatarski) a cerut o lovitură nucleară de avertisment asupra Insulei Șerpilor. Alții au cerut un „război total” împotriva infrastructurii civile a Ucrainei. Atunci când armata rusă a părut că le face pe plac, lovind peste noapte cu rachete rețelele electrice ale mai multor orașe ucrainene, pe canalele rusești pro-război a urmat o orgie de jubilare.

Nivelul de ură și de dispreț de pe aceste bloguri față de tot ce e ucrainean este dificil de reprodus. Ucrainenii sunt prezentați ca niște ocupanți ilegali ai pământurilor imperiale rusești ori drept adepți ai bandiților naziști care chipurile guvernează la Kiev. Orașele lor trebuie să fie „tocate până se întorc în Epoca de Piatră”, în vreme ce masacrele în rândul civililor sunt numite cu încântare „măcelărit de porci”.

În ciuda faptului că-i fac naziști pe ucraineni, vederile acestor ruși nu sunt numai pro-genocid într-un mod care amintește de cele mai grave crime ale secolului 20, ci sunt de asemenea, în unele cazuri, vădit fasciste ori neo-naziste. Deși cei mai mulți dintre acești bloggeri sunt necunoscuți în Occident – cu excepția unui cerc mic și pasionat de observatori ai Rusiei -, câțiva dintre ei au atras atenția presei internaționale.

Din moment ce ei evidențiază frecvent eșecurile militare rusești, în speranța că astfel vor presa Kremlinul să intensifice războiul, unii au devenit surse valoroase de informații veridice de pe front. În timp ce scriu acest text, văd conturile de Twitter ale experților militari occidentali pline de hărți detaliate întocmite de ruși militariști documentând aproape în timp real actuala fugă de pe poziții a rușilor din regiunea Harkov, în vreme ce sursele ucrainene rămân cu câteva zile în urmă, în încercarea de a proteja secretul operațional.

Blogger-ii, care-și scuipă diatribele în principal pe Telegram și YouTube, sunt totodată într-un contrast izbitor cu triumfalismul anost și lipsit de substanță al presei audiovizuale de stat a Rusiei. Cel mai urmărit dintre acești opozanți este Igor Girkin, cunoscut după pseudonimul său de război, Strelkov. Este un ofițer în retragere al Serviciului Federal de Securitate, pasionat de evenimentele la care se reconstituie episoade ale războiului civil rus, care a admis cu mândrie că el „a apăsat trăgaciul războiului” din Donbas din 2014, când a condus o bandă de ruși înarmați peste granița cu Ucraina, a capturat orașul Sloviansk și a păstrat controlul asupra lui vreo șase săptămâni.

După toate relatările, Strelkov e un extremist violent – și, foarte posibil, un criminal de război care a comis în 2014 omoruri extrajudiciare în Donbasul ocupat. Însă el a ajuns să fie extrem de des citat – ba chiar și obiectul unor articole biografice – în presa occidentală în calitate de critic al strategiei militare a lui Putin, începând din aprilie, atunci când el a afirmat fățiș că retragerea rușilor din suburbiile Kievului și din alte părți din nord-estul Ucrainei a făcut inevitabilă înfrângerea Rusiei.

Pe canalul său de Telegram cu vreo 500.000 de abonați și în transmisiunile lui în direct de pe rețeaua socială rusă VKontakte, Strelkov l-a făcut „general de mucava” pe ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, iar pe vicepreședintele Consiliului de Securitate Rus Dmitri Medvedev l-a făcut idiot inept. Faptul că nu s-a decretat mobilizarea generală, afirmă el, este o eroare criminală. Însă de obicei s-a ferit să-l critice direct pe Putin – nu din respect, ci doar „până se termină războiul”, a dat el de înțeles într-o postare recentă. Acesta poate fi motivul pentru care n-au existat tentative vizibile de a fi redus la tăcere.

Ironia face ca unele dintre cele mai dezagreabile personaje din Rusia să fi devenit acum cei mai consecvenți și de substanță critici ai strategiei Kremlinului – chiar dacă exclusiv din motive greșite. Unul dintre ei este Igor Mangușev, director la Agenția de Cercetare a Internetului, ferma de troli de la Sankt Petersburg responsabilă pentru campanii de dezinformare și interferențe în alegerile din Occident. Unul dintre cei mai înverșunați susținători ai războiului și genocidului rus din Ucraina, Mangușev a dat recent o reprezentație macabră într-un club din Moscova, expunând un craniu uman despre care pretinde că a aparținut unui soldat ucrainean ucis în asediul sângeros al Mariupolului.

„Vă vom arde casele până la temelie, vă vom omorî familiile, vă vom lua copiii și-i vom crește ca ruși” – una dintre postările lui destul de tipice de pe canalul său de Telegram. Tot el își arogă meritul de a fi venit cu ideea literei „Z” ca simbol al invaziei ruse. Însă Mangușev n-are nici un pic de milă pentru înalții comandanți ruși și pentru factorii de decizie de la Kremlin, pe care-i atacă încontinuu pentru indecizia lor și amorțeala lor birocratică, care, consideră el, reprezintă principalul obstacol în calea efortului de război.

La fel de indignat este și Ievgheni Rasskazov, cunoscut și drept Topaz, membru al unității de mercenari de extrema dreaptă Rusici, asociată cu Grupul Wagner. Pe 20 aprilie Rasskazov a postat ceea ce pare a fi un omagiu cu ocazia zilei de naștere a lui Adolf Hitler, fără a-l numi însă pe fostul conducător nazist. După ce rușii au pierdut orașul Balakliia din regiunea Harkov cu ocazia ofensivei-surpriză a ucrainenilor de săptămâna trecută, Rasskazov a ridiculizat ministerul rus al apărării pentru că încercase să-și prezinte înfrângerea drept o „eschivă tactică”.

El a enumerat într-un monolog toate lucrurile care în opinia lui îi lipsesc mașinăriei de război a Rusiei: onestitatea de a admite o înfrângere locală, un minister al apărării deplin reformat, mai mulți comandanți competenți și o armată bine organizată cu o coordonare mai bună între diferitele ei ramuri.

Încercând să explice situația tot mai disperată în care se regăsește Rusia în Ucraina, tabăra militaristă își dezvoltă propriul mit al „înjunghierii în spate”, similar cu varianta germană din perioada interbelică. Există deja voci precum cea a analistului ultraconservator și comentator la RT Egor Holmogorov care acuză fățiș conducerea armatei ruse de incompetență criminală și care cer epurări. Furia mișcării împotriva „elitelor” trădătoare – încă nenumite, dar înjurate aproape unanim – este palpabilă.

Deși marginală încă, a început totuși să se înfiripe chiar și o subcultură asociată mișcării. De exemplu piesa „Bande de veterani” a cântărețului Pavel Plamenev este versiunea rock modernă a unui cântec german din anii ’20, „Suntem Compania Neagră a lui Geyer”, care avea să fie inclus în repertoriul oficial de cântece al naziștilor. În versiunea lui Plamenev, un veteran rus din Donbas se întoarce de la război plin de furie și-i incită pe ceilalți soldați să jefuiască și ardă palatele bogaților și să le violeze soțiile în grup. Semnal îngrijorător pentru Kremlin, noua opoziție militaristă se reorientează tot mai mult spre aceleași mesaje indignate anticorupție care au alimentat și mișcarea de opoziție a dizidentului rus Aleksei Navalnîi, acum întemnițat.

Surprinzător, dată fiind reprimarea accelerată a opoziției de către Kremlin după invazia din februarie, până acum n-au existat arestări spectaculoase în rândul blogger-ilor pro-război, ba nici măcar indicii de cenzură. Și e imposibil ca Kremlinului să-i fi scăpat accesele lor de furie. Un departament special de monitorizare din cadrul administrației prezidențiale urmărește îndeaproape rețelele sociale rusești și le înaintează zilnic rapoarte consilierilor lui Putin. Cu toate acestea, există indicii că Moscova a conștientizat problema și va încerca să-i țină în frâu pe naționaliștii furioși care, potrivit politologului Tatiana Stanovaia, se transformă rapid în „cea mai importantă contestare la adresa Kremlinului” de după zdrobirea mișcării lui Navalnîi.

Indiferent dacă Kremlinul va trece acum la reprimare sau nu, mesajul toxic al mișcării militariste va prinde o viață de sine stătătoare – mai ales dacă și când Rusia va pierde războiul, fapt devenit acum aproape inevitabil. Pe măsură ce discrepanța dintre propaganda oficială despre „operațiune specială” facilă și de succes și realitatea înfrângerii zdrobitoare se clarifică, mulți ruși vor căuta un vinovat. Iar aici este instructiv exemplul german, în care combinația dintre înfrângere militară, umilire națională și colaps economic a constituit un teren fertil pentru mișcări extremiste de dreapta care au dat vina pe inamici interni, au asasinat politicieni liberali, au incitat la ură antisemită și au jurat răzbunare împotriva aliaților victorioși în Primul Război Mondial. Acela a fost decoctul depravat care a alimentat ascensiunea lui Hitler spre putere.

Înfrângerea inevitabilă a Rusiei, criza economică profundă și pierderea statutului de mare putere din cauza unei țări pe care Kremlinul nici măcar n-o recunoaște vor fi teren fertil pentru extremiști. Iar situația va fi de două ori mai gravă dacă regimul lui Putin se va prăbuși și va izbucni o luptă privind calea pe care ar trebui s-o apuce Rusia. Dacă naționaliștii pro-război aflați în căutare de țapi ispășitori sunt unica opoziție care a mai rămas în Rusia, atunci întreaga lume ar putea fi pe cale să pășească pe un drum sumbru și primejdios.

Sursa: Foreign Policy / Articol de Aleksei Kovalev (jurnalist de investigație la site-ul independent rus Meduza)/ Rador / Traducere: Andrei Suba