G4Media.ro

Foreign Policy: Rusia nu are condițiile demografice pentru a susține un război…

Sursa foto: Wikipedia / Mil.ru

Foreign Policy: Rusia nu are condițiile demografice pentru a susține un război / Cele mai multe victime vor fi soldații de 20-29 de ani, adică fix acea generație restrânsă născută în anii 90

În timp ce Rusia își petrecea o mare parte a anului 2021 masând trupe la granița cu Ucraina, o știre importantă a trecut aproape neobservată. În acest răstimp în care președintele rus Vladimir Putin amenința Ucraina, Rusia a suferit cel mai mare declin natural al populației sale de după al doilea război mondial, pierzând 997.000 de locuitori între octombrie 2020 și septembrie 2021, scrie Foreign Policy, citată de Rador.

Chiar dacă victimele pandemiei au fost numeroase în Rusia – și probabil cifrele raportate au fost mult inferioare celor reale -, nu a fost vorba de o anomalie unică.

A fost doar o primă salvă de atenționare cu privire la o tendință pe termen lung care se va manifesta mult mai evident pe parcursul următorului deceniu. Rusia e pe cale să intre într-o perioadă îndelungată și dureroasă de declin demografic intern – care îi va obstrucționa ambițiile expansioniste pe plan extern.

Rădăcinile acestui declin demografic se regăsesc în anii ’90 și în haosul provocat în Rusia de tranziția post-sovietică de la o economie planificată la centru la una de piață, capitalistă. Cel mai longeviv impact l-a avut însă colapsul concomitent al ratelor natalității. În perioada 1993-2007 rata fertilității (definită drept numărul de copii pe care o femeie îi are pe parcursul vieții) a coborât sub 1,5, cu mult sub rata de substituție de 2,1, necesară pentru menținerea populației la o cifră stabilă.

Efectele acestui colaps dramatic și prelungit al natalității încep acum să devină evidente. O scurtă privire la piramida populației Rusiei ilustrează acest efect indirect. În prezent trăiesc în jur de 12,5 milioane de ruși de 30-34 de ani, născuți aproape de momentul destrămării URSS. Însă rușii de 20-24 de ani, născuți în haosul de la sfârșitul anilor ’90, sunt în număr de numai 6,5 milioane.

Această bază mai mică a populației capabile să se reproducă înseamnă că natalitatea este aproape destinată să intre în declin. Și exact acest lucru s-a întâmplat; după o efemeră perioadă de spor natural al populației la mijlocul anilor 2010, populația Rusiei a început din nou să scadă în 2019. Și va continua s-o facă mult timp de acum înainte, în viitorul previzibil.

Această prognoză demografică sumbră a devenit chiar și mai gravă o dată cu apariția pandemiei. Faptul că Kremlinul a minimalizat inițial pericolul ei și a diseminat dezinformare în privința vaccinurile în tot Occidentul pare să fi dus la o reacție adversă asupra propriei populații, a cărei rată de vaccinare e acum una dintre cele mai mici din lumea dezvoltată.

Vaccinarea slabă, cuplată cu atitudinea de laissez faire în privința pandemiei și sistemul medical șubred, au contribuit la una dintre cele mai mari rate ale mortalității de pe urma Covid-19 din lume. Guvernul rus a numărat până acum vreo 300.000 de decese, însă o estimare mai credibilă a săptămânalului The Economist avansează cifra de 1 milion, ceea ce i-ar acorda Rusiei distincția dubioasă de a avea mai multe decese per capita decât oricare altă țară, cu excepția Bulgariei. Recentul declin demografic al Rusiei a început înainte de pandemie, dar pandemia l-a exacerbat semnificativ.

E posibil ca imigrația să mai amelioreze perspectivele demografice deprimante. Rusia se bazează de multă vreme pe imigrația din fostele republici sovietice pentru a compensa declinul natural al populației, iar în ultimii ani și-a întețit eforturile de a încuraja rușii de pretutindeni – din Ucraina și până în Uruguay – să imigreze.

Dar până și acest aspect pozitiv își are limitele sale. Pandemia i-a lăsat blocați pe loc pe mulți imigranți potențiali. Stagnarea economiei rusești i-a trimis pe alți rușii în căutarea de șanse economice mai bune în alte țări. Și, pur și simplu, cei mai mulți oameni înclinați să emigreze în Rusia au și făcut-o deja. Creșterea imigrației (o perspectivă oricum improbabilă) mai poate ameliora declinul demografic al Rusiei – dar nu-l poate opri.

Această realitate demografică este probabil și cel mai mare factor de constrângere cu care se confruntă ambițiile expansioniste ale lui Putin în Ucraina, din două motive. Orice fel de invazie în Ucraina ar presupune costuri grave în vieți de ruși, ucrainenii fiind acum pregătiți și motivați să opună rezistență unei ocupații rusești, într-un mod în care nu erau în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea.

Ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a afirmat explicit acest lucru, declarând că, deși Ucraina va suferi sigur în cazul unui război, ea totuși „nu va fi singura care-și va plânge morții”. Iar cele mai multe victime rusești ale unui război vor fi soldații de 20-29 de ani – adică fix acea generație restrânsă născută în anii ’90, pe care Rusia cu greu și-ar putea permite s-o sacrifice.

Al doilea factor de constrângere e legat de reacția Vestului la orice acțiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Experții dezbat în continuare eficiența sancțiunilor în sensul modificării comportamentului, însă impactul lor economic e deja limpede.

Economia Rusiei rămâne și acum mai mică decât în 2014, atunci când sancțiunile occidentale pentru anexarea Crimeei i-au retezat mai mult de un sfert din PIB. Iar Occidentul îi mai poate provoca încă multe daune economice: de la suspendarea Rusiei din sistemul SWIFT (care guvernează transferurile bancare internaționale) și până la blocarea Nord Stream 2 (gazoductul dintre Rusia și Germania).

Aceste sancțiuni ar determina exporturi de capital și perturbări economice cum nu s-au mai văzut din anii ’90 – contractând și mai mult natalitatea Rusiei într-un moment în care ea ar avea nevoie cu disperare să crească.

Mai degrabă decât doar un factor de constrângere, se poate argumenta că circumstanțele demografice dezavantajoase fac ca Rusia să fie chiar și mai periculoasă. În definitiv, nevoia Rusiei de mai mulți oameni este fără îndoială una dintre considerațiile aflate la baza actualei ei posturi agresive față de Ucraina, iar Putin chiar a declarat că în cea mai mare măsură e neliniștit de perspectiva unei Rusii depopulate – deși ideea că mulți ucraineni ar fi dispuși să devină niște ruși ascultători e în cea mai mare parte o autoamăgire.

Însă demografia Rusiei și umbra lungă a anilor ’90 îi limitează acum drastic Kremlinului spațiul de manevră. Ambițiile Rusiei pentru viitor sunt trase și acum în jos de trecutul ei recent.

Sursa: Foreign Policy/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Foarte bine punctat.
    Plus ponderea în creștere a minoritarilor musulmani.

    • „Minoritarii musulmani” nu se vor da de partea celorlalți – ea este un pericol mai mare în Germania dacă ar fi cazul unei invazii. În perioada războiului din Afganistan, erau motivați de lupta contra regimului comunist ateu, sub Putin – colaborarea cu statul național-ortodox este destul de clară.
      Oricum, informațiile difuzate sunt pentru a ne liniști – nu vor porni la război – nu au arme, nu au economie, armata e slabă, poporul nu-l mai vrea pe Putin. Încât te întrebi de ce atâta agitație pentru trupele masate în „apropiere de granița Ucrainei” – la început s-a dat și distanța – 200 de kilometri, acum nu se mai spune, nu știu de ce. Pentru noi, problema va fi – în caz de invazie a Ucrainei – masa de refugiați: unde-i primim, cu ce-i întreținem. Asta e și problema Poloniei, testul cu migranții veniți prin Belarus arătând că nu ar rezista acestei noi arme – exodul.

    • Dar chinezii nu cer Siberia? Romania nu se poate uni cu Republica Moldova?
      In Ucraina aproape o treime sunt rusi si pro rusi, vorbesc zilnic limba rusa.

    • Auzi Anonimule? Aș fi crezut….dar până la vaccin. Nu am timp să cred nimic. Plus că se înșeală amarnic pe tema asta, plus că încă mai persistă cortina de fier a lui Stalin din trecut. Se minte mult aici. Rusia să rămână Rusia. Atât.

  2. Au arme de top, proștilor care minimizati pericolul rusesc !
    Numarul de soldați conteaza azi mai putin, a trecut vremea lui Napoleon.

    • Cazmale, furci și topoare! Și vodcă…

    • Arme de top aveau acum 50 de ani. Nu te mai lua dupa propaganda lui Putin, a ajuns sa se alimenteze cu lansari de rachete, ca North Korea.

    • Cam atata istorie militara pricepi tu, Cezar.
      Rușii au o forță colosală si al dracu de bine pregătită pt a reduce Ucraina la tăcere in maxim câteva zile. Iar apoi sa ii toace mărunt.

      Oricum, articolul are zona lui solidă. E greu de crezut ca Putin va face pasul

    • Am vazut cu totii ce arme de top are Rusia in razboiul din Nagorno-Karabah :))))

    • Alea care cad la lansare? Atuul rușilor a fost întotdeauna carnea de tun, adică exact ce spune articolul. Un război de uzura cu Ucraina susținută de NATO, ar duce și mai mult la secatuirea populației, care oricum este sătulă de binefacerile regimului puțin. Dacă la inceputul unui eventual război, rusul de rand s-ar putea sa se simtă gâdilat pe șira spinării, după ce va vedea ca salariul sau va avea o putere mai mica de cumpărare, s-ar putea revolta în masă. Asta ar fi sfârșitul lui putin. Asa a făcut și ceaușescu, a împins limitele pana când nu mai aveai nimic de pierdut, ori la bal,, ori la spital. Asa face și erdogan, care merge pe sarma. Putin se pare ca a mirosit treaba și merge la cacealma. Sa vedem cât ii va merge, cu merkel i-a mers. Sa vedem dacă ii merge și cu SUA, oricum nu Biden este acum la butoane…

  3. Ce mai contează scăderea demografică având în vedere că toată lumea e afectată la acest capitol? tehnologia contează in ziua de azi. De drone nu ati auzit? Pe PUTIN îl scotea din sărite faptul că ucrainienii au cumpărat drone construite de turci… Deci…?

    • Demografia nu e foarte importanta cand e vorba de lupta propriu-zisa dar e cruciala cand e vorba de mentinerea controlului asupra unui teritoriu imens si a unei populatii mari ca a Ucrainei. Nu se poate face fara o armata foarte numeroasa.
      Chiar daca invinge armata Ucrainei si chiar daca Vestul nu face nimic, Putin nu va putea controla Ucraina. Va fi o gaura neagra, militar, economic si demografic, de sute de ori mai rea decat a fost vreodata Afganistanul.
      Aici nu mai e vorba de un razboi conventional intre doua armate, ci de asuprirea unui popor numeros, modern, mai educat, mai dezvoltat si mai motivat decat cel rus.
      Vezi ce a patit Suedia cand, avand cea mai buna armata a vremii, a cucerit practic Polonia in 1655, numai ca sa fie nevoita sa sa abandoneze toate teritoriile cucerite si sa se retraga (razboi ilustrat in Potopul lui Sienkiewicz).

  4. Cifrele nu iarta :
    – Rusia: 140 milioane pe 17 milioane km patrati, adica 140/ 17 = 8 locuitori / km patrat
    -China :1400 milioane pe 10 milioane km patrati, adica 1400 /10 = 140 locuitori / km patrat
    Principiul Vaselor Comunicante este necrutator.

    Rusia pierde timpul, uitandu-se inspre Vest, dar pierzania ei vine din cealalta parte, ca si la 1240.

    Istoria se repeta , robia rusilor de 350 ani sub mongoli.

  5. Conditii demografice auzi, de parca se lupta la baioneta :))
    Vai cati au rusi au murit in Crimeea, niciunul.
    Ce analize se fac!!
    Il si vedem pe Putin zicand nu mai putem cu natalitatea asta, gata ma opresc.

  6. „Minoritarii musulmani” nu se vor da de partea celorlalți – ea este un pericol mai mare în Germania dacă ar fi cazul unei invazii. În perioada războiului din Afganistan, erau motivați de lupta contra regimului comunist ateu, sub Putin – colaborarea cu statul național-ortodox este destul de clară.
    Oricum, informațiile difuzate sunt pentru a ne liniști – nu vor porni la război – nu au arme, nu au economie, armata e slabă, poporul nu-l mai vrea pe Putin. Încât te întrebi de ce atâta agitație pentru trupele masate în „apropiere de granița Ucrainei” – la început s-a dat și distanța – 200 de kilometri, acum nu se mai spune, nu știu de ce. Pentru noi, problema va fi – în caz de invazie a Ucrainei – masa de refugiați: unde-i primim, cu ce-i întreținem. Asta e și problema Poloniei, testul cu migranții veniți prin Belarus arătând că nu ar rezista acestei noi arme – exodul.

  7. Putin caută război când ţara lui nu-l mai poate susţine, e deştept rău…

  8. Dacă s-ar dori o informație corecta și nu una silos de părtinitoare , s-ar prezenta țările dezvoltate care au spor demografic natural altul decât cel obținut prin imigrare…..dar așa se latră în ideea că stăpânul o să aprecieze asta….

  9. Populația Afganistanului este de 5-6 ori mai mică. Dacă soldații care vor luptă conta Rusiei sunt bărbați pe tocuri și femei cu barba (gen Conchita) succesul e asigurat.

  10. Puterea militară a unui stat nu se calculează în numărul de locuitori și vârste, și nici în numărul de militari activi. Puterea se calculează în mari unități de luptă terestre (brigăzi sau divizii mecanizate)active, cu efective complete instruite și disciplinate și dotare modernă, având sprijin aerian. Orice teritoriu poate fi apărat, eliberat sau anexat de către trupe terestre. Aviația și rachetele pot sprijini sau nu forțele terestre în funcție de puterea inamicului. Dacă inamicul este puternic, forțele aeriene și rachetele vor fi parțial sau total anihilate de inamic. Armata israeliană foarte bine dotată și instruită, a spulberat armatele de paie a arabilor.

  11. Tare ma tem ca și populația Europei este în declin și îmbătrânită

  12. Rusia nu va permite unități militare NATO in Ucraina sub nici o forma. Opțiunea nucleară e luată în considerare foarte serios în momentul când conflictul armat va începe. Europa va ieși foarte sifonata, iar America va triumfa din nou. Sa aveți un an bun!

  13. Sa privim în ograda noastră mai bine …..