Formula 1: Membrii echipelor au fost avertizați să nu se mai caţere pe garduri la finalul cursei
Echipele de Formula 1 au fost avertizate că riscă sancţiuni dacă personalul tehnic se mai caţără pe gardul dintre linia boxelor şi pistă ca să-şi aclame piloţii pentru victorie sau clasarea pe podium, transmite Reuters.
Directorul de cursă de la Marele Premiu al Australiei, Niels Wittich, a reamintit echipelor că regulile interzic căţărarea pe acele garduri în orice moment al cursei. El a reamintit articolul din codul sportiv care precizează că orice echipă care încalcă această interdicţie va fi raportată comisarilor de cursă.
Fanii Formulei 1 s-au obişnuit să-i vadă pe mecanici şi alţi membri ai echipelor căţărându-se pe gard şi aclamând piloţii care trec primii linia de sosire după ultimul tur.
Membrii echipelor Red Bull şi Aston Martin au procedat în acest fel în Arabia Saudită, cu un circuit stradal rapid prevăzut cu garduri metalice, după ce piloţii celor două echipe au ocupat primele trei locuri.
Pe circuitul australian Albert Park, gardurile metalice dintre linia boxelor şi pistă sunt înlocuite cu panouri de sticlă pentru a oferi o fanilor o vizibilitate mai bună.
Codul sportiv spune că ”accesul pe linia boxelor ar trebui să fie rezervat exclusiv în timpul antrenamentelor şi curselor pentru acele persoane special autorizate şi având o anumită treabă de îndeplinit. Personalul echipei are voie doar să intre pe linia boxelor imediat înaintea unei intervenţii la o maşină şi trebuie să se retragă imediat ce activitatea lui s-a încheiat”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank