G4Media.ro

Forța Dreptei și USR solicită sesiune extraordinară a Camerei Deputaților pentru înființarea…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Forța Dreptei și USR solicită sesiune extraordinară a Camerei Deputaților pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind centrele sociale

Forța Dreptei și USR solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind centrele sociale

Miercuri, a fost înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaților propunerea de înființare a unei comisii de anchetă care vizează activitatea din centrele sociale, solicitare întemeiată pe prevederile articolului 75 ale Regulamentului referitoare la inițierea unui astfel de demers de către minimum 50 de deputați din două grupuri parlamentare, potrivit unui comunicat de presă.

„Pentru a elimina orice eventual pretext procedural invocat pentru a respinge solicitarea de constituire a comisiei de anchetă, inițiativa a fost semnată de 56 parlamentari membri ai Forța Dreptei, ai USR, precum și de un deputat care face parte din grupul parlamentar al PNL. De altfel, îi îndemnăm pe toți parlamentarii, indiferent de grupul politic din care fac parte, să susțină înființarea acestei comisii de anchetă, cu precădere pe cei din Partidul Național Liberal care au evitat să ia atitudine față de acest caz dramatic.

Considerăm că este imperioasă înființarea acestei comisii de anchetă întrucât Parlamentul României nu poate rămâne impasibil la ororile prezentate în spațiul public din centrele sociale, respectiv tratamentele inumane aplicate vârstnicilor, unor persoane aflate în situații vulnerabile și în imposibilitatea de a se apăra.

Guvernul și celelalte instituții publice responsabile au eșuat în a garanta drepturile fundamentale la care este obligat statul român, atât de Constituția României, cât și de convențiile internaționale la care suntem parte ca țară, care se referă la apărarea drepturilor omului, a integrității fizice și psihice a persoanei, la interzicerea torturii și a relelor tratamente. Este o situație care reclamă o analiză aprofundată la nivel parlamentar, necesară pentru a identifica mecanismele instituționale și legislative eficiente pentru a preveni pe viitor repetarea unor noi astfel de orori. Refuzul de a da curs unui astfel de demers reprezintă, în fapt, o formă de complicitate la faptele comise în cele trei centre pentru vârstnici din județul Ilfov și o abandonare a mandatului primit din partea cetățenilor de către parlamentarii care s-ar împotrivi acestei inițiative”, se mai arată în comunicat.

Conform Proiectului de Hotărâre pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară privind investigarea respectării drepturilor omului din cadrul serviciilor sociale rezidențiale private și publice din România, vor fi analizate cauzele care au dus la nerespectarea drepturilor omului din cadrul serviciilor sociale rezidențiale, modalitățile de prevenire a acestui fenomen, analiza activității instituțiilor abilitate la nivel central și local în soluționarea, cu celeritate a acestor situații, măsurile care se impun la nivelul legislației naționale pentru combaterea și reducerea numărului acestor cazuri.

Totodată, se propune ca din Comisia de anchetă să facă parte 21 de deputați, iar activitatea acesteia să se desfășoare pentru maximum 90 de zile. Vor putea fi invitate la audieri persoane care au responsabilități în acest domeniu, din cadrul autorităților și instituțiilor publice, dar și alte persoane care pot avea cunoștință despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului. Vor putea fi solicitate date, informații și materiale din partea entităților publice sau private, precum și expertize de specialitate, dacă se va considera că acestea sunt necesare desfășurării activității comisiei de anchetă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Evident ca useristii boicoteaza apelurile fostilor useristi si se aliaza de fiecare data cu fostii penelisti

    Partidul REPER inca de acum 3 zile a transmis un apel public:

    „Partidul REPER face apel la toţi parlamentarii să susţină solicitarea de înfiinţare a unei comisii de anchetă, după abuzurile comise în mai multe cămine de bătrâni din Voluntari şi Afumaţi.”

    https://www.agerpres.ro/politic/2023/07/09/tortura-in-azile-reper-cere-sustinere-pentru-infiintarea-unei-comisii-parlamentare-de-ancheta–1137116

    3 zile mai tarziu, apare USR cu fostii penelisti dar fara fostii useristi

  2. o comisie care sa stabileasca ce?!nu se vede clar in poze ce au facut animalele alea cu oamenii amarati si batuti de soarta? nu se stiu care sunt politicienii vinovati pentru ororile astea? ba se stiu foarte bine. in rest batem apa in piua fara niciu rost. niciodata o comisie parlamentara nu a rezolvat ceva. parlamentul in sine este o institutie fara rost, care adaposteste cu precadere mafioti.

  3. Ar fi absolut necesara, si infiintarea unei comisii de ancheta parlamentarea, si pentru neeliminarea inechitatii pensiilor din sistemul contributiv ( diferente si de 41 % pt absolut aceleasi conditii de functii, vechime , salariu etc), cetatenii fiind indusi in eroare de domnul ministru Budai, multi cetateni considerand ca a facut asta in mod intentionat, numai si numai pt a majora pensiile speciale ( adica orce pensie care nu e bazata pe contributivitate, si care sunt circa 200.000 speciali ).
    Si este strigator la cer ce a facut cu pensiile contributivilor, acest personaj , si care ar trebui demis de dl premier, numai si numai pt aceste discrepante strigatoare la cer, demne de un stat bananier .
    Si multi pensionari spera sa il ajunga si pe dl Budai , rugaciunea multor pensionari contributivi, facuta si pt Orban si Caciu :
    – duca se in pustii ;