Forţele israeliene au ucis un palestinian de 17 ani din Cisiordania
Un adolescent palestinian a fost ucis de forţele israeliene sâmbătă dimineaţă în cursul unui raid la Jenin, în Cisiordania ocupată, a anunţat ministerul palestinian al sănătăţii, anunță Agerpres, care citează AFP.
„Un băiat de 17 ani a fost ucis, iar un alt tânăr de 18 ani a fost grav rănit de gloanţele ocupantului israelian în timpul atacului său la Jenin”, se arată într-un comunicat al acestui minister.
Tabăra de refugiaţi de la Jenin a fost recent centrul tensiunilor în urma unui val de atacuri în Israel care au făcut 19 morţi.
În total, 13 palestinieni au fost răniţi săptămâna trecută în cursul unei operaţiuni a forţelor israeliene în tabără în care au fost ucişi un soldat israelian şi un palestinian.
Premierul israelian, Naftali Bennett, l-a identificat pe acest soldat israelian ca fiind Noam Raz.
Palestinianul a fost identificat ulterior drept Daoud al-Zubaidi, un frate al lui Zakaria al-Zubaidi care a condus aripa armată a mişcării Fatah a preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi a evadat pentru scurt timp dintr-o închisoare israeliană anul trecut.
Raidurile au avut loc cu câteva ore înainte ca violenţele să izbucnească la înmormântarea jurnalistei palestiniano-americane Shireen Abu Akleh, ucisă în cursul unei operaţiuni israeliene în tabăra de la Jenin.
În timpul funeraliilor ei, poliţia israeliană a pătruns în curtea unui spital din Ierusalim în momentul în care corpul jurnalistei era transportat pentru înmormântare, stârnind un protest internaţional.
sursa foto: Dana Kopel/ ynetnews.com/ Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii