Forțele naturii afectează Sfânta Sofia de la Istanbul. În timp ce grecii sunt îngrijorați de soarta faimosului monument, experții asigură că reparațiile sunt de rutină

Fiecare crăpătură, mare sau mică, și fiecare semn de uzură pe pereții, cupola sau ușile Sfintei Sofia – cauzate de timp, de activitatea seismică sau de mulțimea de turiști care se adună înăuntru – stârnește îngrijorare imediată în Grecia. Monumentul aflat în patrimoniul mondial UNESCO, cu istoria sa bogată și statutul său schimbat de moschee în ultimii patru ani, are o legătură unică cu elenismul, care datează de la fondarea sa de către împăratul bizantin Iustinian I în anul 537 d.Hr. și dăinuie până în prezent, scrie ekathimerini.

Această semnificație durabilă explică de ce vestea intervențiilor planificate pentru a restabili daunele aduse glorioasei cupole a Sfintei Sofia a stârnit discuții ample și speculații cu privire la metodele și procesele pe care le vor folosi autoritățile turce.

„În bisericile bizantine, atunci când există decorațiuni interioare, ca în Sfânta Sofia, singura intervenție fezabilă este pe suprafața exterioară – învelișul exterior al cupolei”, a declarat pentru Kathimerini Demetrios Athanasoulis, cercetător bizantin și director al Eforatului Antichităților din Ciclade. El detaliază că domurile bizantine erau în mod tradițional acoperite cu foi de plumb sau cupru, care sunt înlocuite periodic din cauza uzurii. „Aceste materiale sunt flexibile și se adaptează bine la forma domului. Restaurarea, prin urmare, implică suprafața exterioară a cupolelor. Domurile Sfintei Sofia construite din cărămizi și mortar, vor fi probabil reparate și li se vor aplica noi foițe de plumb. Aceasta este o procedură standard pentru monumentele de acest tip”, spune el.

Athanasoulis subliniază că astfel de lucrări de restaurare necesită o atenție deosebită, dar nu prezintă riscuri semnificative dacă sunt efectuate de echipe specializate. „Turcia are o vastă experiență în restaurarea domurilor, având în întreținere atât biserici bizantine, cât și moschei otomane, care au adoptat principii similare de construcție a domurilor din arhitectura bizantină”, notează el. În ceea ce privește materialele, acesta subliniază importanța evitării betonului și a utilizării în schimb a materialelor pe bază de var, asemănătoare cu agenții de lipire originali utilizați în zidăria Sfintei Sofia.

În ceea ce privește procesul de restaurare, opțiunile sunt limitate: reparații punctuale acolo unde se observă fisuri sau restaurare completă, care implică îndepărtarea tuturor foilor de plumb și repararea completă a domului. Athanasoulis consideră că cea din urmă abordare este mai potrivită, dar avertizează că trebuie luate măsuri de protecție pentru a proteja suprafața exterioară a domului de condițiile meteorologice în timpul procesului.

„Trebuie instalată o acoperire temporară, deoarece umiditatea care pătrunde în zidărie ar putea rămâne captivă chiar și după finalizarea reparațiilor”, explică el. Expunerea monumentului la intemperii necesită, de asemenea, o restaurare rapidă. „Perioada de timp depinde de numărul de echipe care lucrează pe șantier, dar astfel de proiecte sunt de obicei accelerate din cauza condițiilor meteorologice”, adaugă el.

Cupola rămâne o caracteristică deosebit de vulnerabilă a Sfintei Sofia, cu deteriorări și fragmente care cad pe podea observate de-a lungul timpului. Domul original s-a prăbușit deoarece era jos și „în formă de scut”, după cum îl descrie Athanasoulis, provocând forțe orizontale care s-au răspândit spre exterior. Iustinian a reconstruit-o ca o structură mai înaltă, care a rezistat până în zilele noastre. Designul revizuit a direcționat forțele pe verticală, sporind stabilitatea și durabilitatea structurii.

Noua cupolă a introdus, de asemenea, „nervuri” pe suprafața sa interioară. „Nu era plată, ci avea falduri sau mici proeminențe”, explică Athanasoulis. Acest design a influențat alegerea decorațiunilor, care prezentau mozaicuri aurii și modele geometrice – păstrate și astăzi – mai degrabă decât reprezentări figurale care necesitau o suprafață netedă. „Centrul cupolei, care nu avea falduri, prezenta inițial o cruce mare, tipică pentru cupolele din epoca lui Iustinian.

Cu toate acestea, acest decor a fost modificat după perioada iconoclasmului, fiind înlocuit cu un Pantocrator (Hristos Atotputernic). Cutremurele din anii următori au necesitat înlocuiri repetate ale Pantocratorului, dar până în secolul al XVIII-lea, acesta a fost înlocuit cu caligrafie arabă, care rămâne vizibilă și astăzi”.