Forțele ruse, „ghidate de principiile umanității”, se oferă să evacueze ucrainenii blocați în uzina chimică Azot din Severodonețk
Armata rusă a declarat că va stabili miercuri un coridor umanitar pentru a evacua civilii blocați în uzina chimică Azot din orașul ucrainean încercuit Severodonetsk, relatează BBC.
„Ghidate de principiile umanității, forțele armate ruse și formațiunile din Republica Populară Luhansk sunt pregătite să organizeze o operațiune umanitară de evacuare a civililor”, a declarat astăzi Ministerul rus al Apărării.
Acesta a adăugat că civilii vor fi transportați în regiunea separatistă Luhansk.
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a declarat că a oferit luptătorilor ucraineni care se adăpostesc în uzina Azot șansa de a se preda mâine, a relatat agenția de știri Interfax.
Ministerul a precizat că Ucraina a cerut Rusiei să creeze un coridor de evacuare pentru a-i ajuta pe civili să părăsească uzina, acum că forțele rusești au distrus toate podurile care leagă Severodonetsk de teritoriul controlat de Ucraina.
Sursa foto: ARIS MESSINIS / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.