G4Media.ro

Forțele ucrainene susțin că au lovit un grup de mercenari Wagner în…

Sursa foto: Ihor THACHEV / AFP

Forțele ucrainene susțin că au lovit un grup de mercenari Wagner în Soledar: „Invadatorii au suferit pierderi, unitatea inamică s-a retras”

Trupe ale poliției de frontieră ucrainene ar fi lovit joi mercenari ai Grupului Wagner în orașul Soledar din estul țării, relatează Sky News.

Oficialii au declarat că cei din grupul paramilitar privat (PMC) Wagner au suferit victime și s-au retras în urma bombardamentelor.

Aceasta vine la câteva ore după ce armata ucraineană a afirmat că aproximativ 100 de soldați ruși au fost uciși în Soledar după ce apărătorii ucraineni au lansat un atac.

Serhiy Cherevaty, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a negat, de asemenea, afirmațiile mercenarilor Wagner potrivit cărora Soledar s-ar afla sub control rusesc.

Într-un comunicat, autoritățile ucrainene au spus: „În Soledar, unitatea de mortiere de frontieră a tras asupra ocupanților. Mercenarii PMC-ului rusesc au avansat în grupuri mici spre dezvoltarea urbană”.

„Infanteria inamică se acumula într-una dintre curți. Polițiștii de frontieră au deschis focul cu mortiere de 82 mm asupra mercenarilor Wagner. În urma bombardamentelor, invadatorii au suferit pierderi, unitatea inamică s-a retras”, mai transmite Kievul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. filmările din oraș arată altă poveste….propaganda mamii ei…

    • Probabil i-au lovit cu artileria, care încă bate pana in Soledar. Ucrainenii au drone care localizeaza grupurile de inamici si trimit coordonatele artileriei.

    • @Zen,
      adica tu iei de bune niste filmri facute cine stie cand si in cine stie ce oras(care este propaganda video) si acuzi pe altcineva de propaganda?
      esti prajit rau!

    • @tarabostes: Multe dintre filmări pot fi geolocate cu un grad mare de certitudine.

  2. Mortiere de 82 mmm?!!